2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

năruit, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 17/33 / Pl: ~iți, ~e / V: (reg) ~roit / E: nărui] 1 Dărâmat. 2 (Spc; d. construcții) Ruinat.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărîmat, prăbușit, surpat, prăvălit; (despre construcții) ruinat, dărăpănat. Prin șuri, pe sub șopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alții. CAMILAR, N. I 10. Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201. Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7.

NĂRUIT adj. (Mold.) Dărîmat, surpat, prăbușit; ruinat. Care nume și pe o peatră de s-au aflat la o cetate năruită la Galați am cetit-o latinește. M. COSTIN. Etimologie: nărui. Vezi si nărui, năruitură.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbușindu-se). – Et. nec.

nărui [At: URECHE, ap. LET. I, 133/30 / Pzi: nărui, ~esc, 3 și: (reg) năroaie / E: nct] 1-2 vtr A (se) dărâma. 3-4 vtr (Spc; d. construcții) A (se) ruina. 5 vr (D. ființe) A se prăbuși cu toată greutatea corpului. 6 vr (Fig) A muri prăbușindu-se. 7 vr (Rar) A se năpusti (4).

NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. A se dărîma, a se surpa, a se prăbuși, a se prăvăli; (despre construcții) a se ruina, a se dărăpăna. Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. ◊ Tranz. Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. ♦ (Despre ființe) A se prăbuși, a cădea; p. ext. a muri. Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. – Prez. ind. și: năruiesc (GALACTION, O. I 202).

A SE NĂRUÍ mă năruiésc intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.

A NĂRUÍ năruiésc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.

NĂRUI vb. (Mold.) 1. A (se) dărîma, a (se) prăvăli. S-au lovit din toate părțile și năruind copacii cei întinați asupra lor, multă oaste leșească au perit. URECHE. Munții cei nalți și malurile ceale înalte, când să năruiesc ..., durăt fac mare. M. COSTIN. 2. A se prăbuși, a cădea inert. Craiu s-au năruit într-o mlaștină călcat de calul său. URECHE. Etimologie necunoscută. Vezi și năruit, năruitură.

năruì v. Mold. a (se) surpa: pe pământ lor li se pare, că se nărue tot cerul EM. [Origină necunoscută].

nắrui și -ĭesc v. tr. (vsl. nyrati, a se scufunda. V. norcă). Surp, prăbușesc. Mă surp: zidurile malurile s’aŭ năruit din pricina apeĭ. – Și înăruĭesc (Șez 30, 199).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. nắrui, 3 nắruie, imperf. 3 sg. năruiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să nắrui, 3 să nắruie

năruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie, imperf. 3 sg. năruiá

nărui (ind. prez. 1 sg. nărui, 3 sg. și pl. năruie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂRUÍT adj. 1. v. dărâmat. 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NĂRUIT adj. 1. dărăpănat, dărîmat, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O veche construcție ~.) 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NĂRUIT s. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unui zid.)

arată toate definițiile

Intrare: năruit
năruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năruit
  • năruitul
  • năruitu‑
  • nărui
  • năruita
plural
  • năruiți
  • năruiții
  • năruite
  • năruitele
genitiv-dativ singular
  • năruit
  • năruitului
  • năruite
  • năruitei
plural
  • năruiți
  • năruiților
  • năruite
  • năruitelor
vocativ singular
plural
năroit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năroit
  • năroitul
  • năroi
  • năroita
plural
  • năroiți
  • năroiții
  • năroite
  • năroitele
genitiv-dativ singular
  • năroit
  • năroitului
  • năroite
  • năroitei
plural
  • năroiți
  • năroiților
  • năroite
  • năroitelor
vocativ singular
plural
Intrare: nărui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nărui
  • năruire
  • năruit
  • năruitu‑
  • năruind
  • năruindu‑
singular plural
  • năruie
  • năruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiam
  • năruii
  • năruisem
a II-a (tu)
  • nărui
(să)
  • nărui
  • năruiai
  • năruiși
  • năruiseși
a III-a (el, ea)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruia
  • nărui
  • năruise
plural I (noi)
  • năruim
(să)
  • năruim
  • năruiam
  • năruirăm
  • năruiserăm
  • năruisem
a II-a (voi)
  • năruiți
(să)
  • năruiți
  • năruiați
  • năruirăți
  • năruiserăți
  • năruiseți
a III-a (ei, ele)
  • năruie
(să)
  • năruie
  • năruiau
  • nărui
  • năruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năruit năroit

etimologie:

  • vezi nărui
    surse: DEX '98 DEX '09

nărui

  • 1. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuși.
    exemple
    • Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73.
      surse: DLRLC
    • Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223.
      surse: DLRLC
    • Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: năruiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: