MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MÚSTRĂ², mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: múștră s. f., múștru (ALECSANDRI, T. 4), mústru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.

MÚSTRU s. n. v. mustră ².

MÚȘTRĂ s. f. v. mustră².

MÚȘTRU s. n. V. mustră².

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A instrui, folosind mijloace sau vorbea spre a învăța pe cineva, a deprinde la ceva. Ea rămînea cu surorile și frații cei mai mici cînd se duceau părinții la muncă, vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sanda... de le muștruluia și le învăța cusături. GHICA, S. 295. 2. A mustra, a dojeni, a certa pe cineva. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Cumperi niște terfeloage de la anticari și niște caiete și tocești singur. Te va ajuta din cînd în cînd Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: «La carte, mă, la carte». PAS, Z. I 262. A bate. Am să vă muștruluiesc, de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304.

A MUȘTRULUÍ ~iésc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condițiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea și disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muștru pop. + suf. ~ului

muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].

muștruluì v. a învăța muștra, de unde: 1. a instrui: îi muștruluia și povățuia să fie mai cu răbdare Isp.; 2. a obosi: am să vă muștruluiesc, de au să râză câinii de voi CR. [Ung. MUSTRÁLNĬ: termen tehnic militar cu sensul generalizat (cf. smotri)].

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

mustruluĭésc și muștruluĭésc v. tr. (ung. mustrálni, d. mustra, muștru). Fam. Învăț muștru (instrucțiunea militară). Smotresc. Învăț, instruĭesc în general. Învăț minte trăgînd o bătaĭe: am să te muștruluĭesc eŭ, măĭ! – Maĭ rar muștruĭesc.

muștruluí, muștruluiesc, vb. tranz. – (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. – Din mustru „exercițiu militar, instrucție” (< pol. musztra, magh. mustra) + suf. -ului (DEX, MDA).

mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre

muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă

mústră s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre

muștruluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. muștruluiáscă