3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra.

MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra.

MÚSTRU s. n. v. mustră1.

MÚȘTRU s. n. v. mustră1.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.

MÚSTRĂ2, mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: múștră s. f., múștru (ALECSANDRI, T. 4), mústru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.

MÚSTRU s. n. v. mustră 2.

MÚȘTRĂ s. f. v. mustră2.

MÚȘTRU s. n. V. mustră2.

MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A instrui, folosind mijloace sau vorbea spre a învăța pe cineva, a deprinde la ceva. Ea rămînea cu surorile și frații cei mai mici cînd se duceau părinții la muncă, vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sanda... de le muștruluia și le învăța cusături. GHICA, S. 295. 2. A mustra, a dojeni, a certa pe cineva. Își muștruluiește chiriașii mai abitir decît ne muștruluiesc pe noi majurii la cazarmă. STANCU, D. 245. Cumperi niște terfeloage de la anticari și niște caiete și tocești singur. Te va ajuta din cînd în cînd Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: «La carte, mă, la carte». PAS, Z. I 262. A bate. Am să vă muștruluiesc, de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304.

A MUȘTRULUÍ ~iésc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condițiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea și disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muștru pop. + suf. ~ului

muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].

muștruluì v. a învăța muștra, de unde: 1. a instrui: îi muștruluia și povățuia să fie mai cu răbdare Isp.; 2. a obosi: am să vă muștruluiesc, de au să râză câinii de voi CR. [Ung. MUSTRÁLNĬ: termen tehnic militar cu sensul generalizat (cf. smotri)].

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

mustruluĭésc și muștruluĭésc v. tr. (ung. mustrálni, d. mustra, muștru). Fam. Învăț muștru (instrucțiunea militară). Smotresc. Învăț, instruĭesc în general. Învăț minte trăgînd o bătaĭe: am să te muștruluĭesc eŭ, măĭ! – Maĭ rar muștruĭesc.

muștruluí, muștruluiesc, vb. tranz. – (reg.) A certa, a dojeni, a mustra. – Din mustru „exercițiu militar, instrucție” (< pol. musztra, magh. mustra) + suf. -ului (DEX, MDA).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre

muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă

mústră s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre

muștruluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. muștruluiáscă

arată toate definițiile

Intrare: mustrului
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mustrului
  • mustruluire
  • mustruluit
  • mustruluitu‑
  • mustruluind
  • mustruluindu‑
singular plural
  • mustruluiește
  • mustruluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mustruluiesc
(să)
  • mustruluiesc
  • mustruluiam
  • mustruluii
  • mustruluisem
a II-a (tu)
  • mustruluiești
(să)
  • mustruluiești
  • mustruluiai
  • mustruluiși
  • mustruluiseși
a III-a (el, ea)
  • mustruluiește
(să)
  • mustruluiască
  • mustruluia
  • mustrului
  • mustruluise
plural I (noi)
  • mustruluim
(să)
  • mustruluim
  • mustruluiam
  • mustruluirăm
  • mustruluiserăm
  • mustruluisem
a II-a (voi)
  • mustruluiți
(să)
  • mustruluiți
  • mustruluiați
  • mustruluirăți
  • mustruluiserăți
  • mustruluiseți
a III-a (ei, ele)
  • mustruluiesc
(să)
  • mustruluiască
  • mustruluiau
  • mustruluiră
  • mustruluiseră
Intrare: mustră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustră
  • mustra
plural
  • mustre
  • mustrele
genitiv-dativ singular
  • mustre
  • mustrei
plural
  • mustre
  • mustrelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N40)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustru
  • mustrul
  • mustru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mustru
  • mustrului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N40)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muștru
  • muștrul
  • muștru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • muștru
  • muștrului
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muștră
  • muștra
plural
  • muștre
  • muștrele
genitiv-dativ singular
  • muștre
  • muștrei
plural
  • muștre
  • muștrelor
vocativ singular
plural
Intrare: muștrului
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • muștrului
  • muștruluire
  • muștruluit
  • muștruluitu‑
  • muștruluind
  • muștruluindu‑
singular plural
  • muștruluiește
  • muștruluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muștruluiesc
(să)
  • muștruluiesc
  • muștruluiam
  • muștruluii
  • muștruluisem
a II-a (tu)
  • muștruluiești
(să)
  • muștruluiești
  • muștruluiai
  • muștruluiși
  • muștruluiseși
a III-a (el, ea)
  • muștruluiește
(să)
  • muștruluiască
  • muștruluia
  • muștrului
  • muștruluise
plural I (noi)
  • muștruluim
(să)
  • muștruluim
  • muștruluiam
  • muștruluirăm
  • muștruluiserăm
  • muștruluisem
a II-a (voi)
  • muștruluiți
(să)
  • muștruluiți
  • muștruluiați
  • muștruluirăți
  • muștruluiserăți
  • muștruluiseți
a III-a (ei, ele)
  • muștruluiesc
(să)
  • muștruluiască
  • muștruluiau
  • muștrului
  • muștruluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mustră mustru muștră muștru

  • 1. învechit popular Exercițiu militar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: instrucție manevră 3 exemple
    exemple
    • Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22.
      surse: DLRLC
    • N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144.
      surse: DLRLC
    • Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312.
      surse: DLRLC

etimologie: