2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mustrat, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 143/3 / Pl: ~ați, ~e / E: mustra1] 1 (Înv; îla) ~ de cuget Chinuit de remușcări. 2 (Reg; fig; d. obiecte) Aspru, nelustruit.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.

mustra2 vt [At: L. ROM. 1963, nr. 2, 154 / Pzi: mustru / E: ger mustern] (Reg) A zugrăvi.

mustra1 [At: VARLAAM, C. 254 / V: (reg) mușt~ / Pzi: mustru și (pop) ~rez / E: ml monstrare] 1 vrim (Olt) A se spune. 2 vrim (Olt) A se bănui. 3 vt A-și arăta prin cuvinte nemulțumirea față de atitudinea sau faptele cuiva Si: a certa, a dojeni Vz a dezaproba, a imputa, a reproșa, (pop) a probozi. 4 vt (Îlv) A-l ~ (pe cineva) cugetul (sau conștiința, inima) A-și face reproșuri. 5 vr A-și imputa singur, fără cuvinte faptele săvârșite, comportarea, atitudinea. 6 vt (Înv; c. i. atitudinea, faptele omului) A condamna. 7 vt (Reg; înv; îe) Mă ~ră nevasta cu... Mă ceartă nevasta și mă bănuiește că o înșel cu... 8 vrr (Mar) A se lua la întrecere. 9 vt (Îvr) A profera. 10 vi (Trs; sst) A striga. 11 vt (Înv) A insulta. 12 vt (Înv) A amenința. 13 vt (Înv) A pedepsi. 14 vt (Înv) A înfrunta.

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A dojeni, a certa pe cineva; a reproșa cuiva. O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a-și face reproșuri, a simți remușcări, a se căi. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45. Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? id. T. 313. ◊ Refl. Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170. Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.

A MUSTRÁ mústru tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. * ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare

mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern].

mústru și mustréz, a v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră

mustrá vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSTRÁ vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.

mustra vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. DRĂCUI. ÎNFIERA. ÎNJURA. OCĂRÎ. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA.

MUSTRA vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mustrá, vb. tranz., refl. – 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

mustrá, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER).

Intrare: mustrat
mustrat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustrat
  • mustratul
  • mustratu‑
  • mustra
  • mustrata
plural
  • mustrați
  • mustrații
  • mustrate
  • mustratele
genitiv-dativ singular
  • mustrat
  • mustratului
  • mustrate
  • mustratei
plural
  • mustrați
  • mustraților
  • mustrate
  • mustratelor
vocativ singular
plural
Intrare: mustra
verb (VT91)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mustra
  • mustrare
  • mustrat
  • mustratu‑
  • mustrând
  • mustrându‑
singular plural
  • mustră
  • mustrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mustru
(să)
  • mustru
  • mustram
  • mustrai
  • mustrasem
a II-a (tu)
  • mustri
  • muștri
(să)
  • mustri
  • muștri
  • mustrai
  • mustrași
  • mustraseși
a III-a (el, ea)
  • mustră
(să)
  • mustre
  • mustra
  • mustră
  • mustrase
plural I (noi)
  • mustrăm
(să)
  • mustrăm
  • mustram
  • mustrarăm
  • mustraserăm
  • mustrasem
a II-a (voi)
  • mustrați
(să)
  • mustrați
  • mustrați
  • mustrarăți
  • mustraserăți
  • mustraseți
a III-a (ei, ele)
  • mustră
(să)
  • mustre
  • mustrau
  • mustra
  • mustraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mustra

  • 1. A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa.
    exemple
    • O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399.
      surse: DLRLC
    • Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89.
      surse: DLRLC
    • Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29.
      surse: DLRLC
    • Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170.
      surse: DLRLC
    • Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie tranzitiv A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căi attach_file 3 exemple
      exemple
      • Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45.
        surse: DLRLC
      • Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207.
        surse: DLRLC
      • Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? ALECSANDRI, T. 313.
        surse: DLRLC

etimologie: