2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.

murmur sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~iu, ~ă sf, ~e sf / A și: murmur / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr murmure, lat murmur, ngr μουρμούρα, it murmure, mormorio] 1 Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia lină a vântului sau de alte elemente ale naturii Si: susur, șopot, (rar) murmureală, murmuială1, (îvr) murmuire1, murmuit. 2 (Pgn) Zgomot slab. 3 (Fig) Armonie. 4 (Pan) Zumzet. 5 Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet, de neînțeles. 6 Zgomot surd și nelămurit de glasuri Si: rumoare. 7 (Pan) Zgomot surd și continuu produs de trepidațiile unui motor, ale unui mecanism etc. 8 (Rar) Țiuit al urechii. 9 Exprimare a unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas Si: cârteală, murmurare Vz bombănit, mormăit1. 10 (Îlav) Fără ~ Fără împotrivire. 11 (Nob) Acuzație. 12 (Nob) Muget.

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Zgomot confuz de voci produs atunci cînd se vorbește prea încet sau prea de departe sau cînd mai multe persoane vorbesc în același timp cu jumătate de glas. Răzbătea de afară un murmur nedeslușit de glasuri. SADOVEANU, M. C. 202. Din odaia alăturată, auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119. Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10. ♦ Exprimarea unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi nemulțumite. V. mormăit. Ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, N. 17. 2. Zgomot ușor și continuu făcut de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vînt etc.; freamăt, susur, șopot. Apa cădea mărunt, izbind pămîntul într-un murmur molcom și înăbușit. MIHALE, O. 250. Sărutarea de atunci, în viața, în fiorul și în murmurul pădurii, s-a împrăștiat peste toată viața mea. SADOVEANU, O. VIII 14. ◊ Fig. Prin lumina orbitoare veneau zgomotele împrejurimilor ca ceva neobișnuit, ca murmurul unei vieți cu totul nouă, atunci izvorîtă din pămînt. SADOVEANU, O. IV 21. ♦ (Rar) Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune. Fabricile de la margini trimeteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98.- Pl. și: murmururi (ANGHEL, Î. G. 46). – Variantă: múrmură (ODOBESCU, S. III 92, NEGRUZZI, S. I 160, ALEXANDRESCU, M. 74) s. f.

MÚRMUR s.n. Șoaptă; susur, freamăt. [Cf. lat. murmur, fr. murmure].

MÚRMUR s. n. șoaptă; susur, freamăt. (< lat. murmur, fr. murmure)

MÚRMUR ~e n. 1) Zgomot surd și confuz de voci; rumoare; freamăt. 2) Zgomot monoton și continuu, produs de un motor sau de o mașină în acțiune. 3) Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (ape curgătoare, vânt etc.). 4) Protest al unei mulțimi, manifestat prin producerea simultană a unor sunete surde și confuze. /<lat. murmur, fr. murmure

murmur n. 1. sgomot surd și confuz al mai multor persoane cari vorbesc dintr’odată: un murmur de aprobare; 2. plângeri cauzate de nemulțumire; 3. sbârnăit de albine; 4. sgomotul apei ce curge, al vântului ce mișcă frunzele.

2) *múrmur, a v. intr. (lat. mŭrmuro, -áre; it. mormorare, fr. murmurer. E rudă pin sunet cu a mormăi și a borborosi). Fac un zgomot confuz și prelungit: vîntu murmură (saŭ: vîjîĭe, șuĭeră), izvoru murmură (saŭ: cĭuruĭe), valurile murmură (saŭ pleoscăĭesc); Fig. Protestez înfundat: poporu murmură contra tiranilor, a murmura pintre dințĭ. – În sec 18 și murmurisesc (ngr. murmurízo, aor. -úrisa). V. cîrtesc.

1) *múrmur n., pl. e (lat. murmur, fr. murmure, it. mórmore [poet.] și -orio). Vîjîit de vînt, de valurĭ. Gălăgie, zgomot confuz (ca’ntr’un bîlcĭ). Protest înfundat (ca al uneĭ mulțimĭ nemulțămite). – În sec. 19 (Munt.) și murmúră, f., pl. e (ngr. murmúra).

MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.

MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.

murmura [At: VALIAN, V. / Pzi: murmur și (îrg) ~rez / E: fr murmurer, lat murmurare] 1 vi (D. ape, vânt sau alte elemente ale naturii) A produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: a susura, a șopti, (înv) a murmui1 (1). 2 vt (D. oameni) A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, monoton, șoptit și uneori nedeslușit. 3 vi (Pex; d. vorbe, cântece etc.) A răsuna încet, domol. 4 vi A-și exprima nemulțumirea vorbind încet, printre dinți, a protesta cu glasul scăzut Si: a bombăni, a mormăi1, a se plânge, (înv) a cârti, a murmui1 (2), a murmurisi. 5 vi (Reg; d. urși) A mormăi1 (1).

MURMURÁ, múrmur, vb. I. Intranz. 1. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. V. bolborosi. Ceasuri lungi scria de zor, Făr’ să obosească, Murmurînd încetișor. DEȘLIU, M. 59. Radu... murmură pierdut, pe gînduri. CAMIL PETRESCU, T. II 56. Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. IV 100. ◊ (Rar, subiectul este vorba, glasul) Să n-ai grijă, bă, auziși, care ești acolo? – Auzit, murmură adînc glasul din șlep. DUMITRIU, N. 139. Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VIII 39. ◊ Tranz. Cînd a murmurat vorba asta, Panțîru a înțeles-o. SADOVEANU, O VIII 192. (Poetic) îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I 316. ♦ A cîrti împotriva cuiva sau a ceva, a protesta cu jumătate de glas. Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit? SADOVEANU, O. I 324. Oamenii nu se ajung și murmură, și se agită, și amenință. REBREANU, R. I 223. Cei ce se luptă murmurînd De s-ar lupta și-n primul rînd, Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I 257. Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O. III 10. 2. A produce un zgomot ușor și continuu. Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. SADOVEANU, O. III 210. Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93.

MÚRMURĂ s. f. v. murmur.

MURMURÁ vb. I. 1. tr., intr. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. 2. intr. A susura. [< fr. murmurer].

MURMURÁ vb. I. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. II. intr. a susura. (< fr. murmurer)

A MURMURÁ múmur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

murmurà v. 1. a scoate un murmur: izvorul murmură; 2. a face să s’auză murmure: poporul murmura în contra tiranilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: murmur
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • murmur
  • murmurul
  • murmuru‑
plural
  • murmure
  • murmurele
genitiv-dativ singular
  • murmur
  • murmurului
plural
  • murmure
  • murmurelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • murmură
  • murmura
plural
  • murmure
  • murmurele
genitiv-dativ singular
  • murmure
  • murmurei
plural
  • murmure
  • murmurelor
vocativ singular
plural
Intrare: murmura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • murmura
  • murmurare
  • murmurat
  • murmuratu‑
  • murmurând
  • murmurându‑
singular plural
  • murmură
  • murmurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • murmur
(să)
  • murmur
  • murmuram
  • murmurai
  • murmurasem
a II-a (tu)
  • murmuri
(să)
  • murmuri
  • murmurai
  • murmurași
  • murmuraseși
a III-a (el, ea)
  • murmură
(să)
  • murmure
  • murmura
  • murmură
  • murmurase
plural I (noi)
  • murmurăm
(să)
  • murmurăm
  • murmuram
  • murmurarăm
  • murmuraserăm
  • murmurasem
a II-a (voi)
  • murmurați
(să)
  • murmurați
  • murmurați
  • murmurarăți
  • murmuraserăți
  • murmuraseți
a III-a (ei, ele)
  • murmură
(să)
  • murmure
  • murmurau
  • murmura
  • murmuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

murmur murmură

  • 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: murmuială rumoare șoaptă attach_file 3 exemple
    exemple
    • Răzbătea de afară un murmur nedeslușit de glasuri. SADOVEANU, M. C. 202.
      surse: DLRLC
    • Din odaia alăturată, auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119.
      surse: DLRLC
    • Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin analogie Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bâzâit (s.n.) zumzet attach_file un exemplu
      exemple
      • Fabricile de la margini trimeteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cârteală murmurare attach_file un exemplu
      exemple
      • Ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, N. 17.
        surse: DLRLC
  • 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: freamăt susur șopot attach_file 3 exemple
    exemple
    • Apa cădea mărunt, izbind pămîntul într-un murmur molcom și înăbușit. MIHALE, O. 250.
      surse: DLRLC
    • Sărutarea de atunci, în viața, în fiorul și în murmurul pădurii, s-a împrăștiat peste toată viața mea. SADOVEANU, O. VIII 14.
      surse: DLRLC
    • figurat Prin lumina orbitoare veneau zgomotele împrejurimilor ca ceva neobișnuit, ca murmurul unei vieți cu totul nouă, atunci izvorîtă din pămînt. SADOVEANU, O. IV 21.
      surse: DLRLC
  • comentariu Plural și: murmururi.
    surse: DLRLC

etimologie:

murmura

  • 1. tranzitiv intranzitiv A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 8 exemple
    exemple
    • Ceasuri lungi scria de zor, Făr’ să obosească, Murmurînd încetișor. DEȘLIU, M. 59.
      surse: DLRLC
    • Radu... murmură pierdut, pe gînduri. CAMIL PETRESCU, T. II 56.
      surse: DLRLC
    • Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. IV 100.
      surse: DLRLC
    • rar Să n-ai grijă, bă, auziși, care ești acolo? – Auzit, murmură adînc glasul din șlep. DUMITRIU, N. 139.
      surse: DLRLC
    • rar Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VIII 39.
      surse: DLRLC
    • Cînd a murmurat vorba asta, Panțîru a înțeles-o. SADOVEANU, O VIII 192.
      surse: DLRLC
    • poetic Îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81.
      surse: DLRLC
    • poetic Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I 316.
      surse: DLRLC
    • 1.1. intranzitiv A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bombăni cârti plânge attach_file 4 exemple
      exemple
      • Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit? SADOVEANU, O. I 324.
        surse: DLRLC
      • Oamenii nu se ajung și murmură, și se agită, și amenință. REBREANU, R. I 223.
        surse: DLRLC
      • Cei ce se luptă murmurînd De s-ar lupta și-n primul rînd, Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I 257.
        surse: DLRLC
      • Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O. III 10.
        surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv unipersonal A produce un zgomot ușor și continuu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: fremăta susura attach_file 3 exemple
    exemple
    • Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. SADOVEANU, O. III 210.
      surse: DLRLC
    • Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96.
      surse: DLRLC
    • Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93.
      surse: DLRLC

etimologie: