10 definiții pentru muget


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

muget sn [At: CANTEMIR, IST. 174 / Pl: ~e / E: mugi + -et] 1 Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale comute Si: răget, (rar) mugit, mugitură, (nob) murmur Vz boncăit, boncăluit, zbieret. 2 (Pan) Strigăt puternic, sfâșietor al omului Si: răcnet, urlet. 3 (Pan) Zgomot puternic și prelung produs de ape, de furtună, de vânt Vz vâjâit, vuiet. 4 (Pan) Șuierat puternic produs de geamanduri, sirene, mașini etc. 5 (Pan) Zgomot puternic produs de o armă de foc.

MÚGET, mugete, s. n. I. Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute; răget. II. P. anal. 1. Strigăt puternic, sfâșietor al omului; urlet, răcnet. 2. Șuierat puternic produs de unele mașini, sirene etc. 3. Zgomot puternic produs de vânt, de furtună, de ape etc.; vuiet, vâjâit. – Mugi + suf. -et.

MÚGET, mugete, s. n. I. Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute; răget. II. P. anal. 1. Strigăt puternic, sfâșietor al omului; urlet, răcnet. 2. Șuierat puternic produs de unele mașini, sirene etc. 3. Zgomot puternic produs de vânt, de furtună, de ape etc.; vuiet, vâjâit. – Mugi + suf. -et.

MÚGET, mugete, s. n. 1. Strigătul, zbieretul vitelor cornute; răget. Din sat veneau mugete prelungi de vite. SADOVEANU, O. III 655. Dumana întindea gîtul la poartă și mugea, era așa de duios mugetul ei! VLAHUȚĂ, O. A. II 47. ♦ (Prin extensiune) Strigătul puternic, melodios al cerbului în epoca de împerechere; boncăluit, răget. Numai iată că aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225. 2. Fig. Zgomot puternic produs de ape, de vînt, de furtună; vuiet, vîjîit. În timpul acestor furtuni, apele scot un muget cumplit. BOGZA, C. O. 98. Mereu crește zgomotul valurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M. 14. [Rinul] din înălțime în fund se prăbușește C-un muget lung. ALECSANDRI, P. III 135. ♦ (Rar) Bubuit. Asculta mugetul tunurilor și trișca lui Vatamanu. CAMILAR, N. I 422.

MÚGET ~e n. Strigăt prelung, scos de unele animale (în special de vitele cornute). /a mugi + suf. ~et

muget n. strigătul boului, taurului; fig. mugetul viscolului. [Lat. MUGITUS].

múget n., pl. e (d. lat. mûgitus, cu accentu schimbat după geamăt, urlet). Strigăt de boŭ saŭ de leŭ. Fig. Geamăt, răcnet: muget de furie. Vîjîit, pleoscăit: mugetu vîntuluĭ, al valurilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÚGET s. răget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ leului.)

MUGET s. răget, (rar) mugit, mugitură, ruget. (~ leului.)

Intrare: muget
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muget
  • mugetul
  • mugetu‑
plural
  • mugete
  • mugetele
genitiv-dativ singular
  • muget
  • mugetului
plural
  • mugete
  • mugetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)