7 definiții pentru mormânta

MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântá vb., ind. prez. 1 sg. mormântéz, 3 sg. și pl. mormânteáză

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

MORMÎNTÁ vb. I v. înmormînta.

înmormîntéz, a v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.

Intrare: mormânta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) mormânta mormântare mormântat mormântând singular plural
mormântea mormântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mormântez (să) mormântez mormântam mormântai mormântasem
a II-a (tu) mormântezi (să) mormântezi mormântai mormântași mormântaseși
a III-a (el, ea) mormântea (să) mormânteze mormânta mormântă mormântase
plural I (noi) mormântăm (să) mormântăm mormântam mormântarăm mormântaserăm, mormântasem*
a II-a (voi) mormântați (să) mormântați mormântați mormântarăți mormântaserăți, mormântaseți*
a III-a (ei, ele) mormântea (să) mormânteze mormântau mormânta mormântaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)