MOMIȚE s. f. pl. (Pop.; în expr.) A umbla cu chichițe și momițe = a încerca să înșele pe cineva. – Cf. momi.

MOMIȚĂ² s. f. v. moimiță.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

maimuță sf [At: PRAV. 91 IV: (reg) măi~, măie~, mămuiță / Pl: ~țe / E: mgr μαίμοῦ, tc maymun] 1 Animal tropical cu conformație exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligent și sociabil, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2 (Reg; îe) A fi în anii ~ței A fi bătrân și senil. 3-4 (Fam; dep) Persoană (urâtă sau) care obișnuiește să imite gesturile altora. 5 (Arg; înv; mpl) Prostituată. 6 (Reg) Joc de copii în care jucătorii trebuie să reproducă gesturile conducătorului lor. 7 (Reg) Sperietoare pentru holde.

măiemuță sf vz maimuță

măimuță sf vz maimuță

mămucă² sf vz maimuță

mămuiță sf vz maimuță

moimă² sf [At: VAIDA / Pl: ~me / E: nct] (Reg) Umflătură dureroasă, mai ales la gât sau la subsuori Si: (reg) bolfă, boșoalcă, uimă Vz maimucă.

moimiță sf [At: CANTEMIR, IST. 49 / V: mom~, (înv) ~mâță / Pl: ~țe / E: moimă¹ + -iță] 1 (Îvr) Maimuță (1).

momiță² sf [At: BARCIANU / Pl: ~țe / E: nct] 1 (Nob) Momeală (1). 2 (Îe) A umbla cu chichițe și -țe A înșela.

momiță³ sf vz moimiță

momiță¹ sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~țe / E: bg момица] 1 (Pop) Ganglion. 2 (Spc; mpl) Glandă sau ganglion de la gâtul sau de la pieptul anumitor animale, din care se prepară anumite feluri de mâncare. 3 (Reg; lpl) Măruntaie (1) de vită. 4 (Reg; lpl) Icre. 5 (Reg) Bubă. 6 (Reg) Eczemă. 7 (Pfm) Testicule.

MOMIȚĂ², momițe, s. f. (Pop.; în expr.) A umbla cu chichițe și momițe = a încerca să înșele pe cineva. – Et. nec. Cf. momi.

MOMIȚĂ³ s. f. v. moimiță.

MAIMUȚĂ, maimuțe, s. f. Mamifer din ordinul primatelor, cu structura corpului asemănătoare cu cea a omului, posedînd un deosebit spirit de imitație; trăiește mai ales prin pădurile tropicale și ecuatoriale. Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85. – Variantă: (Mold.) momiță (ALECSANDRI, T. I 116, CONACHI, P. 276) s. f.

MOMIȚĂ², momițe, s. f. (Mai ales la pl.) Glande de la pieptul sau de la gîtul vitelor, din care se prepară anumite feluri de mîncare. Venea lumea din mahala... pentru fleici și momițe. PAS, Z. I 171.

MOMIȚĂ³, momițe, s. f. (În expr.) A umbla cu chichițe și momițe = a încerca să tragă pe sfoară (pe cineva).

MOMIȚĂ¹ s. f. v. maimuță.

om-maimuță s. m. ◊ „Un om-maimuță în Spania zilelor noastre? Locuitorii satului Villen din regiunea Alicante au prins, la poalele munților Sierra del Aguila, o creatură dotată cu o putere musculară deosebită, înalt de 1,25 m. Nu vorbește, se hrănește cu ierburi și rădăcini de plante și doarme în pomi.” R.l. 11 IV 72 p. 6. ◊ „Graficianul B.H. a fost calificat de o revistă franceză ca «al doilea tată al lui Tarzan». H. este cunoscut pentru pasiunea cu care s-a dedicat ani de zile ilustrării aventurilor trăite de omul-maimuță.” R.l. 4 VI 74 p. 6 (din om + maimuță)

MAIMUȚĂ ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configurația corpului asemănătoare cu cea a omului, care trăiește în Asia, Africa și America de Sud. 2) fig. depr. Persoană care obișnuiește să imite pe alții. 3) depr. Om urât. [G.-D. maimuței] /<ngr. maimú, turc. maymun

maimuță f. 1. animal cuadruman, foarte mlădios si sprinten, care seamănă mult cu omul (Simia); 2. om foarte urît; 3. fig. cel ce imitează gesturile, faptele sau apucăturile cuiva. [Macedo-român maimun = turc. MAYMUN: maimuță e un diminutiv propriu Munteniei: v. momită].

momiță f. momeală: cu chichițe și momițe.

momiță f. Mold. maimuță: vr’o momiță sau vr’un urs AL. [Vechiu-rom. moimiță, diminutiv din moimă, maimuță = ung. MAJOM].

maĭmúță f., pl. e (ngr. maĭmú, d. turc. [d. pers.] maĭmun; alb. maĭmún, sîrb. mojmun, mojmunica, cr. muna, munica, bg. maĭmuna, ung. majom; it. mammóne, și monna, pv. vfr. maimon, sp. pg. mono, fem. -na). Vest. Un mamifer care seamănă cu omu (dar mult maĭ urît), acoperit de păr peste tot (afară de față), ca: orangutanu, gorila, cimpanzu, gibonu, macacu,magotu, uistiti ș. a. Fig. Imitator ridicul. Om foarte urît (V. coșcodan). – În est momiță și (maĭ des) moníță, vechĭ móĭmă și moĭmiță. În Trans. măĭmúță și -úcă (pl. ĭ), în Ban. și -úc (masc.). – Maĭmuțele pot apuca și cu mînile, și cu picĭoarele și-s foarte îndemănatice; sistema lor dentară e aproape completă. Afară de unele maĭmuțe marĭ, nu-șĭ fac culcușurĭ. Există foarte multe speciĭ de la talia cea maĭ mică pînă la înălțimea omuluĭ. În ainte locuĭaŭ și pin Eŭropa, unde azĭ nu se maĭ află de cît la Gibraltar. Încolo, locuĭesc pin țările tropicale. Aŭ de ordinar un puĭ, rar doĭ, pe care-ĭ ĭubesc foarte mult. Cu toate că-s inteligente și sociabile, îs foarte leneșe.

măĭmúță, V. maĭmuță.

móĭmă, moĭmîță, V. maĭmuță.

2) momíță f., pl. e (bg. momici). Munt. Glandă (mură) din josu gîtuluĭ la mel saŭ la vițel, care pentru uniĭ e o mîncare delicată.

3) momíță f., pl. e (d. momesc). Fam. A umbla cu chichițe și momițe, a umbla cu momelĭ, cu înșelăcĭune.

1) momíță, V. maĭmuță.

momițe (momeli) (pop.) s. f. pl. (în: a umbla cu chichițe și ~)

momițe (momeli) (pop.) s. f. pl. (în expr. a umbla cu chichițe și ~)

momițe (momeli) s. f. pl.

maimuță s. f., g.-d. art. maimuței; pl. maimuțe

moimiță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

momiță (ganglion; produs de măcelărie; maimuță) (pop., reg.) s. f., g.-d. art. momiței; pl. momițe

maimuță s. f., g.-d. art. maimuței; pl. maimuțe

moimiță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

momiță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momiței; pl. momițe

maimuță s. f., g.-d. art. maimuței; pl. maimuțe

moimiță s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

momiță (anat.) s. f., g.-d. art. momiței; pl. momițe

maimuță

maimuță, -țe.

maimuță (maimuțe), s. f. – 1. Animal tropical. – 2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. – 3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.) momiță, (înv.) moimiță, moniță, (Banat) măimuc, (Trans.) măimucă, măimuță, (înv.) maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (arab.) maimun (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr., prov. maimon, sp., port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este maimuță, care pare der. din ngr. Atestat din sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita); maimuțări, vb. (a imita); maimuțărie (var. maimuțăreală), s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru); momiți (var. monițări), vb. (Mold., a imita); măimui, (înv., a imita); momițărie (var. monițărie), s. f. (Mold., imitație); maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).

momiță (momițe), s. f. – Ganglioni de animale din care se pregătesc mîncăruri. Bg. momici (Candrea; Conev 90). Der. din sb. micina „tumoare” (Cihac, II, 202) nu pare posibilă.

MOMIȚĂ, momițe, s.f. (În special la pl.) Glande situate în zona pieptului și a gâtului la animale tinere; în gastronomie, momițele de vițel și cele de miel sunt utilizate pentru realizarea de preparate rafinate.

MAIMÚȚĂ (< ngr., tc.) s. f. 1. Subordin de mamifere din ordinul simienilor, cu corpul lung de la 15 cm până la 2 m, cu labele membrelor anterioare și posterioare prehensile, terminate cu unghii, cu capacitate craniană de cel mult 800 cm³ și cu fața fără păr, expresivă, fruntea și barba teșite, ochii cu vedere binoculară; inteligente și sociabile, în general vegetariene (ex. gorila, urangutanul, cimpanzeul). Duc o viață în colectivitate, mai ales arboricolă și diurnă, având un sistem ierarhic de subordonare; folosesc diverse mijloace de comunicare (sunete, mimică, gesturi). Trăiesc în Asia, Africa și America de Sud, fiind cunoscute peste 150 de specii. 2. Fig. Om care împrumută gesturile, atitudinile altora.

coadă de maimuță expr. (glum.) simbolul utilizat în codificarea adreselor de email.^[1]

maimuță, maimuțe s. f. 1. (peior.) persoană foarte urâtă. 2. persoană care obișnuiește să-i imite pe ceilalți. 3. prostituată. 4. (intl.) servietă / geantă / valiză ca obiect al unui furt.

salt la maimuță! expr. (intl.) fură din bagajul acela!

MOMIȚE s. pl. (ANAT.) (pop.) mure (pl.). (~ la grătar.)

momițe s. pl. (ANAT.) (pop.) mure (pl.) (~ la grătar.)

MAIMUȚĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, momâie, prostituată, sperietoare, târfă.

MAIMUȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie. (Gorila este o ~.)

MOMIȚĂ s. v. ganglion.

POAMA-MOMIȚEI s. v. vuietoare.

maimuță s.f. I 1 (zool.) <înv. și reg.> moimă¹, moimiță, <reg.> maimucă, maimun, maimuncă, moimucă, <înv.> simie. Cimpanzeul este o maimuță. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare (v. sperietor). II (arg.) 1 v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). 2 v. Geamantan. Valiză. 3 v. Geantă/Poșetă. 4 (anat.) v. Organ genital feminin (v. organ¹).

MAIMUȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie. (Gorila este o ~.)

maimuță s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. MOMÎIE. PROSTITUATĂ. SPERIETOARE. TÎRFĂ.

momiță s. v. GANGLION.

poama-momiței s. v. VUIETOARE.

momiță³, momițe, s.f. (reg.) momeală.

MAIMUȚĂ s. f. 1. Animal tropical cvadruman, cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului și cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. Maimuțile... sînt acolo făr-de samă de multe. HERODOT (1645), 269. Viu îl băga într-un sac, și într-acel sac bagă și un dulău și un cucoș și o năpârcă și o moimă (maimuță MUNT.). PRAV. 91. Venea împăratului corabie de la Tarsis de aur și de argint și de dinți de elifand și de maimuțe și pietri cioplite și necioplite. BIBLIA (1688), 252¹/5. Iară maimuța au sărit de au apucat fărîma de carne (cca 1705). GCR I, 354/4, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. Fiecare turc avînd pe umeri sau pe cealma cîte o pisică, o maimuță sau un coroi. GHICA, S. 323. Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare... ALEXANDRESCU, M. 328. Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85, cf. 347. Stihia nu te cruță, Ca-n vremea cînd, lipsindu-i și luntre și lopeți, Omul era bolnava și palida maimuță. ARGHEZI, VERS. 48. Tremur aici ca maimuța de azi de dimineață din cușcă, stingheră și tristă. DEMETRIUS, A. 352, cf. 176. Veni înaintea Ziditoriului și măiemuța, și Făcâtoriul zisă cătră dînsa: tu să aibi numai chip ca omul, dară să nu fii om. POP., ap. GCR II, 358, cf. ALR SN III h 686. Omul ca o maimuță, ce vede la altul, aceea și el face. ZANNE, P. II, 376, cf. 79. La beție omul este pisică, maimuță și la urmă porc. id. ib. III, 469. Frumusețe de maimuță, se zice în bătaie de joc unei femei urîte. id. ib. II, 568. ◊ Expr. (Regional) A fi în anii maimuței = a fi bătrîn, ajuns în mintea copiilor. ZANNE, P. IX, 655. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru o persoană urîtă sau care obișnuiește să imite gesturile altora. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, J. II, 152.3. (Argotic, mai ales Ia pl.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. Cf. BUL. FIL. II, 206, VII-VIII, 255, GR. S. VII, 118. 4. (Regional) Numele unui joc de copii în care jucătorii trebuie să reproducă gesturile conducătorului lor. Cf. PAMFILE, J. II, 72. 5. (Regional) Momîie (pentru holde) (Ghilad-Timișoara). ALRM SN I h 33. – Pl.: maimuțe. – Și: (regional) măimúță (ALR SN M B 686), măiemúță (ib.), mămuíță (ib.) s. f. – Probabil din m-gr. μαïμοῦ, tc. maymun.

MĂIEMUȚĂ s. f. v. maimuță.

MĂIMUȚĂ s. f. v. maimuță.

MĂMUÍȚĂ s. f. v. maimuță.

MOIMIȚĂ s. f. (Învechit și regional) Maimuță (1). Veri mîinile omului ar fi la moimîță, veri obrazul moimîții la arap. CANTEMIR, IST. 49, cf. id. HR. 7, 300. Nefton. . . este pentru dînșii aceea ce-i pentru noi o moimiță. CONACHI, P. 276, cf. ALR SN III h 686/605. – Pl.: moimițe. - Și: momíță (GCR II, 121/3, HELIADE, O. I, 131, ALECSANDRI, T. I, 116, HOGAȘ, H. 61, ALR I 786/370, ALR SN III h 686), (învechit) moimîță s. f. – Moimă¹ + suf. -iță.

MOMÍȚĂ¹ s. f. 1. (Popular) Ganglion. Cf. BIANU, D. S. ♦ S p e c. (Mai ales la pl.) Ganglion, glandă de la pieptul sau de la gîtul anumitor animale, din care se prepară unele feluri de mîncare. Momiță de miel. POLIZU, cf. COSTINESCU. Chefuri cu fleici, cu frigărui de momițe și cu tarafuri de lăutari. I. BOTEZ, B. I, 16. Momițele sînt ghindurile din jurul gîtului de la vite (ganglioni) amestecate cu alte măruntaie. VOICULESCU, L. 221, cf. ENC. AGR. Venea lumea din mahala și de mai departe pentru fleici și momițe și ficat. PAS, Z. I, 171. Ițele momițele, treanca fedeleșile (Punga cu bani). PĂSCULESCU, P. 96, cf. 83. ♦ (Regional, la pl.) Măruntaie (I 1) de vită. Cf. CHiRiȚESCU, GR. 252. ♦ (Regional, la pl.) Icre (Deda-Reghin). MAT. DIALECT, I, 182. Cînd am spintecat mreana am văzut că-i plină de momițe. ib. 2. (Regional) Bubă, eczemă. Com. din ORAVIȚA. – Pl.: momițe. – Din bg. момица.

MOMÍȚĂ² s. f. (Neobișnuit) Momeală (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. ◊ E x p r. A umbla cu chichițe și momițe = a căuta, prin diferite șiretlicuri, să înșeli pe cineva. Cf. ZANNE, P. III, 105, SCRIBAN, D. – Pl.: momițe. – Etimologia necunoscută.

MOMÍȚĂ³ s. f. v. moimiță.