vuietoare sf [At: DDRF / P: vu-ie~ / Pl: ~ / E: vuiet + -oare] (Bot) Arbust montan, veșnic verde, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze alterne, având o dungă albă pe fața inferioară, cu flori mici, trandafirii și cu fructe comestibile, în formă de bobițe negre Si: (reg) bobiță, poama-momiței (Empetrum nigrum). 6 (Reg) Pasăre nedefinită mai îndeaproape.

VUIETOARE, vuietori, s. f. Arbust de munte, totdeauna verde, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze având o dungă albă pe fața inferioară, cu flori mici trandafirii și cu fructe comestibile în formă de bobițe negre (Empetrum nigrum). [Pr.: vu-ie-] – Vuiet + suf. -oare.

VUIETOARE ~ori f. Arbust de munte, cu tulpina târâtoare, cu frunze persistente, cu flori mici și cu fructe negre, comestibile, în formă de bobițe. /a vui + suf. ~toare

vuietoare s. f., g.-d. art. vuietorii; pl. vuietori

VUIETOARE s. (BOT.; Empetrum nigrum) (reg.) bobiță, poama-momiței.

EMPETRUM L., VUIETOARE, fam. Empetraceae. Gen originar din regiuni arctice și subarctice, cca 5 specii, tufe pitice, perene, întinse pe sol, liniare. Flori foarte mici, nesemnificative, dioice, la subsuoara frunzelor. Fruct, bacă cu cca 9 semințe. Folosir e. în parcuri, în apropierea apelor (mlaștini), formează covoare.