MOIMIȚĂ s. f. (Învechit și regional) Maimuță (1). Veri mîinile omului ar fi la moimîță, veri obrazul moimîții la arap. CANTEMIR, IST. 49, cf. id. HR. 7, 300. Nefton. . . este pentru dînșii aceea ce-i pentru noi o moimiță. CONACHI, P. 276, cf. ALR SN III h 686/605. – Pl.: moimițe. - Și: momíță (GCR II, 121/3, HELIADE, O. I, 131, ALECSANDRI, T. I, 116, HOGAȘ, H. 61, ALR I 786/370, ALR SN III h 686), (învechit) moimîță s. f. – Moimă¹ + suf. -iță.