moimă¹ sf [At: PRAV. MODL. 4974 / Pl: ~me și ~mi / E: mg majom] (Îvr) 1 Maimuță (1). 2 Om mic de statură.

moimă² sf [At: VAIDA / Pl: ~me / E: nct] (Reg) Umflătură dureroasă, mai ales la gât sau la subsuori Si: (reg) bolfă, boșoalcă, uimă Vz maimucă.

MOIMĂ, moime, s. f. (Regional) Maimuță. Avea și o moimă îmbrăcată cu o scurteică roșie. RETEGANUL, la CADE.

móĭmă, moĭmîță, V. maĭmuță.

moimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimei; pl. moime

moimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimei; pl. moime

moimă (maimuță, umflătură) s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimei; pl. moime

MOIMĂ s. v. maimuță, scrofulă, scurtă, uimă.

moimă s. v. MAIMUȚĂ. SCROFULĂ. SCURTĂ. UIMĂ.

MOIMĂ s.f. (Mold .) Maimuță. Și atuncea viu îl băga într-un sac și într-acel sac băgă și un dulău și un cucoș și o năpîrcă și o moimă. PRAV. Deaca ieșim din țara moimelor, venim la munte nalt. DOSOFTEI. VS. Etimologie: magh. majom. Vezi și moimîță. Cf: măimucă, moimîță.

móimă², moime, s.f. (reg.) 1. Maimuță: „E în mintea moimii” = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. ■ (onom.) Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. – Din magh. majom „maimuță” (DEX, MDA).

móimă¹, moime, s.f. (reg.) 1. (med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă, buboi: „În aceie zî (în prima zi din Postul Mare), nu mănâncă fasole, ca să nu să facă râie pă ii; nu mănâncă nici ceapă, ca să nu să facă pă ii moime cât cepele” (Bilțiu, 2009: 75). 2. Fâșie de pământ; drujincă. ■ Exclusiv în nord-vestul țării (ALR, 1938, h. 158). – Lat. *mollimen (Farcaș, 2009: 103).

moimă², moime, s.f. – (reg.) 1. Maimuță (ALRRM, 1973: 588). „E în mintea moimii” = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. ♦ (onom.) Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. – Din magh. majom „maimuță” (DEX, MDA).

moimă¹, moime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă (Papahagi, 1925). Termenul circulă în satele de pe valea Marei. – Et. nec. (MDA); lat. *mollimen (< adj. mollis) (Farcaș, 2009: 103).

moimă², -e. s.f. – 1. Maimuță (ALR 1973: 588). „E în mintea moimii” = aiurează, vorbește fără înțeles; bâiguie. 2. Referitor la cineva cu fața schimonosită. Moimă, poreclă frecventă dată oamenilor caraghioși, care se strâmbă ca o maimuță sau care sunt mici de statură. – Din magh. majom „maimuță”.

moimă¹, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă la gât; bolfă, uimă. (Papahagi 1925). Termenul circulă în satele de pe valea Marei. – Din uimă.

MOlMĂ¹ s. f. (Învechit și regional) 1. Maimuță (1). Și atuncea viu îl băga într-un sac și într-acel sac băgă și un dulău și un cucoș și o năpîrcă și o moimă. PRAV. MOLD. 49^r/4. Deaca ieșim din țara moimelor, venim la munte nalt. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/19. Piccolomini încă adusese în Serbia cămile, moime, papagali și alte animale străine. BARIȚIU, P. A. I, 299. Moimele. . . au mare asemănare cu omul. MiHALi, C. 22. Unii au moime dresate, f (1871), 499. Vin între altele duhurile necurate și se îmbracă în formă de porc, cîne, lup și moimă. PAMFILE, DUȘM. 270. Zice că omul s-a făcut din moimă. BENIUC, M. C. I, 197, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 234, ALR SN III h 686. 2. Epitet pentru un om mic de statură. Cf. ALR II/I h 79. O rămas moimă, nu poate crește. ALR II/I MN 47, 2 262/362. – Pl.: moime și moimi (ALR SN III h 686). – Din magh. majom.

MOlMĂ² s. f. (Regional) Umflătură dureroasă, mai ales la gît sau la subsuori; (regional) uimă, bolfă, boșoalcă. V. m a i m u c ă. Cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 125, ARH. FOLK. I, 205. Cîte moime, cîte bube, Pe toate la nuntă le-o chemat. CANDREA, F. 369, cf. GR. S. VI, 93, ALRM I/I h 158, ALR II/I h 117, MAT. DIALECT, I, 213, L. ROM. 1959, nr. 1, 47. – Pl.: moime. – Etimologia necunoscută.