moc³ sn vz smoc

moc² sm vz moacă

moc¹ i [At: ALR SN III, h 730/95 / E: fo cf mac¹] (Reg; rep) Onomatopee care redă sunetul scos de broască.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Mănunchi de păr sau de pene pe care îl au unele animale pe urechi, pe cap, la coadă etc. 2. Cantitate de fire (de păr, de lână, de iarbă etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau (de către animale) cu gura. – Cf. sb. smotak.

jmoc sn vz smoc

mâcă³ sf vz moacă

moacă sf [At: POLIZU / V: (reg) mâcă, ~che, moagă, moahă, moc sm, mochiu sm, mog sm, mogă, mucă / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Măciucă (1). 2 (Mun, Mol) Lovitură de măciucă (1). 3 (Reg) Penis. 4 (Trs) Crampon cu care se fixează pe traversă șina de la calea ferată. 5 (Fam; dep și irn) Față a unei persoane. 6 (Arg) Cap al unei ființe. 7 (Pop; îe) A da (sau a Iovi, a arde) la ~ A bate rău, lovind la cap. 8 (Pop; îe) A o lua la ~ A primi o bătaie zdravănă, cu lovituri la cap. 9 (Dep) Persoană bleagă, înceată, leneșă. 10 (Dep) Persoană disproporționată, cu capul mare. 11 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 12 (Iht; reg; șîc ~-de-nămol, ~-de-brădiș) Specie de guvid (Gobius). 13 (Reg) Pești mărunți. 14 (Prc) Somn mărunt. 15 (Zlg) Mormoloc de broască. 16 (Reg) Termen de alintare pentru o fetiță mică. 17 (îlav) (Pe) de-a ~ca Gratis.

moache sf vz moacă

moagă sf vz moacă

moahă sm vz moacă

mochiu sm vz moacă

mog sm vz moacă

mogă sf vz moacă

mucă sf vz moacă

siomoc^[1] sn vz smoc

smoc [At: POGOR. HENR. 3/8 / V: zm~ (Pl: (reg) zmoace), (reg) cim~,^[1] cimog,^[2] jmoc, moc, șiomoc, șmoc, zmuc / Pl: ~uri / E: ns cf smuci] 1 sn (De obicei precedat de arn și udp „de”) Cantitate mică de fire (de iarbă, de flori, de fân, de lână etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau de către animale cu gura Si: (reg) smoatic (2) Vz buchet, legătură, maldăr¹, mănunchi, mănușă, mână¹. 2 av În formă de smoc (1). 3 sn Grup restrâns de obiecte de același fel. 4 sn (Reg) Pămătuf. 5 sn (Rar) Pămătuf de pene. 6 sn (Reg) Legătură de paie de pe acoperișul casei. 7 sn (Reg) Mănunchi de grâu secerat. 8 sn Cantitate mică de fire de păr crescute la un loc pe pielea omului sau animalelor Vz moț¹, șuviță, ciuf. 9 sn (Rar) Grămadă (1). 10 sn (Reg; îf zmoc) Bulgăre de zăpadă. 11 sn (Reg) Muc de lumânare. 12 sn (Bot; reg) Albăstriță (Centaurea jacea). 13 sn (Bot; reg) Zglăvoc (Centaurea nervosa). 14 sn (Bot; reg) Corobatică (Centaurea nigrescens). 15 sn (Bot; reg) Dioc (Centaurea phrygia).

șmoc sn vz smoc

zmoc sn vz smoc

zmuc sn vz smoc

zmoc s.n. v. smoc.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Mănunchi de păr sau de pene pe care îl au unele animale pe urechi, pe cap, la coadă etc. 2. Cantitate de fire (de păr, de lână, de iarbă etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau (de către animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

MOACĂ, moace, s. f. (Regional) 1. Bîtă ciobănească, ciomag. L-om arde c-o moacă la cap. C. PETRESCU, Î. II 15. 2. (Iht.; Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. ext. cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. Toate moachele-s poftite pe rînd... Numai a mele șed locului parcă-s înfipte. ALECSANDRI, T. I 160. – Variantă: moache s. f.

MOACHE s. f. v. moacă.

SMOC, smocuri, s. n. Cantitate de fire (de păr, de lînă, de iarbă, de flori etc.), care se poate prinde sau smulge deodată cu mîna sau (fiind vorba de animale) cu gura. V. ciuf, mănunchi, buchet. În grabă smulgem smocuri de iarbă și le dăm vitelor să le mănînce. STANCU, D. 188. Un smoc de paie din mindirul vechi s-a aprins de la mucarniță. SADOVEANU, O. L. 117. Că mama v-aduce vouă... Mălăieș În călcăieș, Smoc de flori Pe subsuori. CREANGĂ, P. 20. ◊ (Prin analogie) Era gîrbovă și uscată, cu o pestelcă dinainte, c-un smoc de chei la brîu. GANE, N. II 159. Desprinse de la cingătoarea-i îngustă de piele unsuroasă un smoc de chei. HOGAȘ, DR. II 5. ◊ Fig. Trase de la brîu scăpărătorile și zbătu rar în cremenea din care săreau smocuri de scîntei. MIRONESCU, S. A. 98. Un smoc de raze pornit din luminile asfințitului se strecură în odaia ei. GANE, N. II 57. [Copiii] își simțiră obrajii înecați într-o lumină caldă. Soarele zvîrlise un smoc de raze pe căpătîiul lor. VLAHUȚĂ, O. A. 137.

MOACĂ, moace, s.f. 1. (Fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneșe.

MOACĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băț mare, gros și noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feței; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune și înceată la lucru. /Orig. nec.

MOGÂLDEAȚĂ ~ețe f. 1) Imagine a unei persoane sau a unui lucru cu contururi vagi (din cauza ceții, a întunericului sau a distanței). 2) Persoană de statură mică. /Orig. nec.

SMOC ~uri n. Grup de elemente (fire de păr, tulpini de plante, pene etc.) de același fel, care constituie un fascicul. /cf. sb. smotak

moacă (moachie) f. 1. mormoloc de broască; 2. pește, numit sglăvoc, (care seamănă cu mormolocul); 3. somn mărunt de tot; 4. fig. tont: ian vezi moachia că s’o fudulit AL. [V. mocan].

smoc n. 1. mănunchiu: un smoc de nuiele: fig. un smoc de raze; 2. buchet: smoc de mac și de busuioc AL.; 3. viță de păr: smocuri de păr smuls din cap CR.; 4. teanc: un smoc de terfeloage NEGR. [Origină necunoscută]. ║ m. Bot. corabațică.

jmoc n., pl. urĭ (rus. žemók, cocoloș de ceară strînsă între degete. V. smugă). Mănunchĭ, chită, fascie, fascicul: un jmoc de florĭ, de păr, de raze. – Și zmoc, șmoc, smoc. – La Panțu smoc, o plantă numită și zglăvoc. V. moț și dup 2.

mîcă, V. moacă 2.

1) moácă (oa dift.) f., pl. e (d. mocan, ca țoapă d. țopan). Fam. Om prost și încet la treabă: o moacă de om, de slugă (Ml. moagă). Vs. Iron. Cap, căpățînă. Dun. jos. Somoteĭ de 10-20 c.m. (cp. cu chefal și zglăvoacă. V. somn 1).

2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă.

moágă, V. moacă 1.

șmoc, V. jmoc.

zmoc, V. jmoc.

moacă (pop.) s. f., g.-d. art. moacei; pl. moace

smoc s. n., pl. smocuri

moacă (pop.) s. f., g.-d. art. moacei; pl. moace

smoc s. n., pl. smocuri

moacă s. f., g.-d, art. moacei; pl. moace

smoc s. n., pl. smocuri

smoc

smoc, -curi.

MOACĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.

SMOC s. v. buchet, ghioc, grămadă, legătură, maldăr, mănunchi, teanc, vraf.

SMOC s. (rar) smârc. (Un ~ de iarbă.)

moacă s. v. BÎTĂ. CAP. CIOMAG. MĂCIUCĂ. MORMOLOC. ZGLĂVOACĂ.

smoc s. v. BUCHET. GHIOC. GRĂMADĂ. LEGĂTURĂ. MALDĂR. MĂNUNCHI. TEANC. VRAF.

SMOC s. (rar) smîrc. (Un ~ de iarbă.)

moacă (moace), s. f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpățînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnișoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creație expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s. f. (toantă, proastă); moachiță, s. f. (proastă, neroadă); mochiu, s. m. (prost, imbecil); măcău, s. n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s. m. (țopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány „țăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s. f. (țărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuță, s. f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrțan, s. m. (nerod); mocofan, s. m. (nerod); mogîrlan, s. m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s. m. (nerod); mocîrță (var. mogîrlă), s. f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s. m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeață, mogîrdeață, Trans. mohoandă, mohîndeață, mohondeață, Mold. măgăiață, mogoiață), s. f. (pocitanie, necioplit); moglan, s. m. (țăran); modoran (var. modoroi), s. m. (Mold., Trans., țăran); mohoandă, s. f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s. f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu țig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); și modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocăi.

smoc (-curi), s. n. – 1. Mănunchi, cantitate care se poate smulge o dată cu mîna. – 2. Buchet, mănunchi de flori. – 3. Șuviță. – Var. zmoc. Sb. smotka „șuviță” (Candrea), neîndoielnic contaminat cu smîc. Legătura cu motoc (Cihac, II, 189), sau cu rus. žemok „bulgăraș de ceară” (Scriban) este neconvingătoare.

*MOC cf. subst. moc, f. moacă, „persoană înceată, leneșă, toantă” (DLR) și moacă „bîtă”. cf. antroponimele trace: Moca, Muca, Mocio (An C III 482; Philippide OR I) 1. Moc, vier (11 – 13 C I 26); – Ion, zis Mocoiu (Puc); Moc, Arsene (ib.); Mocu ard, (Viciu 34); – zis Moculescu, N. (ib.). 2. Moca b, (17 B I 428); – Gh. (Met 152). 3. Mociu ar.; – V. (Cat gr. I); Mocești s, (Cat); Moceanu, fam. 4. Mocioiu, olt. (Sd XXII); Mocioaia t. (Mus). 5. + -oniu: Mocioni, fam., băn., cu grafie ung. Mocsony și s. 6. + -ișco, ca în Velișco; Mocișco, V. (Sur XXII). 7. + -ogan, ca în Cîrlogan < Cîrlea: Mociogan, St. (17 B IV 288). 8. Mocofan, Badea (AO XVII 318) < subst. mocofan. 9. + -sa: Mocsa Mihail, cronicarul, zis și Moxalie; cf. Mox, an. 1204 ard. (11 – 13 C I 44); Mocse, olt. (Cat); coincidență: Moxa nume chinez al unui preparat medical (Littré, Dict,). 10. + -șa: Mocșa (16 B IV 133; 17 B II 313) etc. 11. + -lea: Moclea (P Gov f° 15 vo).

a da (cuiva) la moacă expr. (vulg.) a lovi (pe cineva) cu pumnii peste față.

a o lua la moacă expr. a primi o bătaie zdravănă.

pe de-a moaca expr. gratuit, pe gratis

MOC¹ interj. (Regional; repetat) Onomatopee care redă sunetul scos de broască (Scărișoara-Abrud). ALR SN III h 730/95. Cf. m a c¹.

MOC² s. m. v. moacă.

MOC³ s. n. v. smoc.

MOACĂ s. f. I. 1. (Regional) Măciucă (I 1). Și l-om arde c-o moacă la cap, că dacă-i inamic tot inamic rămîne. C. PETRESCU, Î. II, 15. Apoi pune mîna p-o moacă și încolțește pe lup într-o leasă. RĂDULESCU-CODIN, L. 38, cf. 44, ALR II 4952/928. ♦ (Prin Munt., Mold.) Lovitură de măciucă (I 1). Cf. SCRIBAN, D. ♦ (Regional) Penis (Săcelu-Tîrgu Jiu). Cf. MAT. FOLK. 493. 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Crampon (cu care se fixează pe traversă șina de cale ferată). Com. din VALEA-JIULUI. 3. (Argotic, de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a lovi”, „a atinge”, „a izbi”, „a arde” la. . . ) Cap (al unei ființe). Atinge-l, Popescule ! Dă-i la moacă ! BUL. FIL. IV, 183. Eu cu bîta ridicată să-l ating la moacă. CV 1950, nr. 4, 38. Tu ai să-l arzi la moacă pe neamț cu cîrja. PAS, Z. IV, 38. ◊ E x p r. A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă (în cap). Și nu se-ncurcâ dînsul, nu se joacă: Ori faci cum cere, ori o iei la moacă ! V. ROM. iulie 1964, 203. II 1. Epitet depreciativ pentru o persoană bleagă, înceată, leneșă sau disproporționată (mai ales cu capul mare). Cf. POLIZU. Ian vezi moachia, că s-o fudulit. ALECSANDRI, T. 392. Ian privește !. . . toate moachele-s poftite pe rînd. . . numai a mele șed locului parcă-s înfipte. id. ib. 456, cf. COSTINESCU. Strașnică femeie !. . . Și vezi, muca ceea de bărbatu-său ! BUL. FIL. IV, 183, cf. ȘEZ. V, 107. Două muieri certîndu-se odată, una. . . începu a batjocori pe cealaltă. . . și între altele îi zise: Cine ești tu ? Arțo, schiarțo, șoago, moago, surdo, știrbo ! PASCU, C. 25. N-ai să te împaci cu Smaranda, că-i o moacă (mocăită). Com. din PIATRA-NEAMȚ. 2. Numele mai multor specii de pești: a) zglăvoacă (Cottus gobio). ANTIPA, F. I. 40, ATILA, P. 197, BĂCESCU, P. 170, C. ANTONESCU, P. 70, H VI 235, DENSUSIANU, Ț. H. 325 ; b) (regional și in sintagmele moacă de nămol. BĂCESCU, P. 113, C. ANTONESCU, P. 121. moacă de brădiș. BĂCESCU, P. 113, C. ANTONESCU, P. 121) nume a diferite specii de guvid (Gobius). Ieșeau păstrăvii și moacele cu burta-n sus. PLOPȘOR, 40. ♦ (Regional) Nume dat peștilor mărunți (VÎRCOL, v. 96); p. r e s t r. somn mărunt (ANTIPA, F. I. 93, id. P. 784, atila, P. 272). 3. Mormoloc (de broască). Cf. ȘĂINEANU D. U., CADE. 4. (Regional) Termen de alintare pentru fetiță mică. Com. din ALBA-IULIA. – Pl.: moace. – Și: (regional, II 1) moache, moágă, moáhă (ALEXI, W.), mógă (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI), mîcă (SCRIBAN, D.), múcă s. f., moc (PASCU, C. 180), mog (id. ib.), mochiu (CIHAC, II, 200) s. m. – Etimologia necunoscută. – Cf. PASCU, C. 180.