*MOC cf. subst. moc, f. moacă, „persoană înceată, leneșă, toantă” (DLR) și moacă „bîtă”. cf. antroponimele trace: Moca, Muca, Mocio (An C III 482; Philippide OR I) 1. Moc, vier (11 – 13 C I 26); – Ion, zis Mocoiu (Puc); Moc, Arsene (ib.); Mocu ard, (Viciu 34); – zis Moculescu, N. (ib.). 2. Moca b, (17 B I 428); – Gh. (Met 152). 3. Mociu ar.; – V. (Cat gr. I); Mocești s, (Cat); Moceanu, fam. 4. Mocioiu, olt. (Sd XXII); Mocioaia t. (Mus). 5. + -oniu: Mocioni, fam., băn., cu grafie ung. Mocsony și s. 6. + -ișco, ca în Velișco; Mocișco, V. (Sur XXII). 7. + -ogan, ca în Cîrlogan < Cîrlea: Mociogan, St. (17 B IV 288). 8. Mocofan, Badea (AO XVII 318) < subst. mocofan. 9. + -sa: Mocsa Mihail, cronicarul, zis și Moxalie; cf. Mox, an. 1204 ard. (11 – 13 C I 44); Mocse, olt. (Cat); coincidență: Moxa nume chinez al unui preparat medical (Littré, Dict,). 10. + -șa: Mocșa (16 B IV 133; 17 B II 313) etc. 11. + -lea: Moclea (P Gov f° 15 vo).