4 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

MITUÍRE, mituiri, s. f. Acțiunea de a mitui și rezultatul ei; mituială. [Pr.: -tu-i-] – V. mitui.

mituire sf [At: GHICA, A. 627 / Pl: ~ri / E: mitui] 1-4 (Dare sau) luare de mită (1-2) Si: (înv) mituială (1-4).

MITUÍRE s. f. Acțiunea de a mitui; dare (sau luare) de mită. A trimis acea scrisoare... cerînd să se cerceteze Bolliac ca să nu rămîie asupra sa bănuiala de mituire. GHICA, A. 627.

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță1] 1 A tunde mieii, oile de mițe1 (3). 2 (Gmț) A părui.

mițuire sf [At: H XVII, 392 / Pl: ~iri / E: mițui] 1 Mițuială (1). 2 (Gmț) Păruială. corectată

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

MIȚUÍRE, mițuiri, s. f. Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

arată toate definițiile

Intrare: mituire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mituire
  • mituirea
plural
  • mituiri
  • mituirile
genitiv-dativ singular
  • mituiri
  • mituirii
plural
  • mituiri
  • mituirilor
vocativ singular
plural
Intrare: mitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mitui
  • mituire
  • mituit
  • mituitu‑
  • mituind
  • mituindu‑
singular plural
  • mituiește
  • mituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mituiesc
(să)
  • mituiesc
  • mituiam
  • mituii
  • mituisem
a II-a (tu)
  • mituiești
(să)
  • mituiești
  • mituiai
  • mituiși
  • mituiseși
a III-a (el, ea)
  • mituiește
(să)
  • mituiască
  • mituia
  • mitui
  • mituise
plural I (noi)
  • mituim
(să)
  • mituim
  • mituiam
  • mituirăm
  • mituiserăm
  • mituisem
a II-a (voi)
  • mituiți
(să)
  • mituiți
  • mituiați
  • mituirăți
  • mituiserăți
  • mituiseți
a III-a (ei, ele)
  • mituiesc
(să)
  • mituiască
  • mituiau
  • mitui
  • mituiseră
Intrare: mițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuiește
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiesc
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițuiești
(să)
  • mițuiești
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuiește
(să)
  • mițuiască
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiască
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuie
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
Intrare: mițuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mițuire
  • mițuirea
plural
  • mițuiri
  • mițuirile
genitiv-dativ singular
  • mițuiri
  • mițuirii
plural
  • mițuiri
  • mițuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mituire

etimologie:

  • vezi mitui
    surse: DEX '98 DEX '09

mitui

  • 1. A da cuiva mită.
    exemple
    • Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28.
      surse: DLRLC
    • Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mită + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

mițui

  • 1. popular A tunde un miel, o oaie etc. de mițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208.
      surse: DLRLC
    • Și mi-i băga [cârlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Miță + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

mițuire

etimologie:

  • vezi mițui
    surse: DEX '98 DEX '09