7 definiții pentru mițuire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MIȚUIRE, mițuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.
mițuire sf [At: H XVII, 392 / Pl: ~iri / E: mițui] 1 Mițuială (1). 2 (Gmț) Păruială. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MIȚUIRE, mițuiri, s. f. Acțiunea de a mițui și rezultatul ei; mițuială, mițuit. [Pr.: -țu-i-] – V. mițui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mițuire (pop.) s. f., g.-d. art. mițuirii; pl. mițuiri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mițuire (pop.) s. f., g.-d. art. mițuirii; pl. mițuiri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mițuire s. f., g.-d. art. mițuirii; pl. mițuiri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MIȚUÍRE s. f. Acțiunea de a m i ț u i; mițuialî, mițuit. Mițuirea mieilor. H XVII, Cf. GR. S. VI, 59. Tunderea mieilor se numește mițuire. CHEST. V 168/53 supl. - Pl.: mițuiri. – V. mițui.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
| substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
mițuire, mițuirisubstantiv feminin
etimologie:
- mițui DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.