27 de definiții pentru mirui (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.

MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

mirui2 [At: CORESI, ap. DHLR II, 540 / V: mer~, am~ (Pzi: amirui) / Pzi: ~esc / E: mg myer] (Îrg) 1 vtf(a) (Trs) A obține. 2 (Reg) A ieși învingător într-o măsurare de forțe Si: a întrece. 3 (Mar) A cuceri. 4-5 vim, vt A merita să...

mirui1 [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 54v/9 / V: (nob; cscj) ~ia / Pzi: ~esc, (reg) mirui / E: slv мировати] 1 vt A unge cu mir1 (1). 2 (Rel) A unge pe frunte cu mir1 (2). 3 (C. i. domnitori, clerici etc.) A consfinți în funcție, ungând fruntea cu mir1 (2). 4-5 vtrp (Pex) A împuternici pe cineva. 6 vt (Fig, fam) A lovi pe cineva în frunte sau la cap, pentru a-l ucide. 7 vt (Fig, fam) A omorî.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.

MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cîștiga. După acela s-a mărita care i-a mirui banii în joc de cărți. RETEGANUL, la CADE.

MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir1 (de obicei pe frunte). Popa Tonea a început să miruiască pe credincioși. GALACTION, O. I 174. Creștini miruiau Și blagosloveau. BIBICESCU, P. P. 243. în cel [rîu] de vin l-om boteza. Cu mirul l-om mirul. Cu vestmînt l-om premeni. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ Refl. pas. [Caragea] s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea- Veche, după obicei. GHICA, S. 28. 2. Fig. A lovi pe cineva în cap. Mai întîi să stingem datoriile, fraților, și să-i miruim pe ciocoi. DUMITRIU, B. F. Mi se pare că le-a miruit cineva feciorul cu parul. CAMILAR, N. II 418. Prez. ind. și: mirui (EMINESCU, O. IV 48).

A MIRUÍ ~iésc tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati

miruì v. 1. a unge cu sfântul mir: Caragea s’a miruit în biserica Curtea Veche GHICA; 2. fam. a lovi drept în frunte: l’a miruit cu ghioaga POP. [V. mir, uleiu sfințit].

2) miruĭésc și me- v. tr. (ung. nyerni, a cîștiga). Trans. Cîștig, strîng, agonisesc. – Și amiruĭesc (Trans. Olt.): nu putem amirui nimic de rău șobolanilor (NPl. Ceaur, 105).

1) miruĭésc v. tr. (d. mir 1 orĭ vsl. mirovati, rus. -átĭ). Ung cu mir. Fig. Iron. Lovesc în frunte (unde preutu te unge cu mir): l-a miruit cu ghĭoaga.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă

miruí (a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câștiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge.

MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)

MIRUI vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)

arată toate definițiile

Intrare: mirui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirui
  • miruire
  • miruit
  • miruitu‑
  • miruind
  • miruindu‑
singular plural
  • miruiește
  • miruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miruiesc
(să)
  • miruiesc
  • miruiam
  • miruii
  • miruisem
a II-a (tu)
  • miruiești
(să)
  • miruiești
  • miruiai
  • miruiși
  • miruiseși
a III-a (el, ea)
  • miruiește
(să)
  • miruiască
  • miruia
  • mirui
  • miruise
plural I (noi)
  • miruim
(să)
  • miruim
  • miruiam
  • miruirăm
  • miruiserăm
  • miruisem
a II-a (voi)
  • miruiți
(să)
  • miruiți
  • miruiați
  • miruirăți
  • miruiserăți
  • miruiseți
a III-a (ei, ele)
  • miruiesc
(să)
  • miruiască
  • miruiau
  • mirui
  • miruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirui
  • miruire
  • miruit
  • miruitu‑
  • miruind
  • miruindu‑
singular plural
  • miruie
  • miruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mirui
(să)
  • mirui
  • miruiam
  • miruii
  • miruisem
a II-a (tu)
  • mirui
(să)
  • mirui
  • miruiai
  • miruiși
  • miruiseși
a III-a (el, ea)
  • miruie
(să)
  • miruie
  • miruia
  • mirui
  • miruise
plural I (noi)
  • miruim
(să)
  • miruim
  • miruiam
  • miruirăm
  • miruiserăm
  • miruisem
a II-a (voi)
  • miruiți
(să)
  • miruiți
  • miruiați
  • miruirăți
  • miruiserăți
  • miruiseți
a III-a (ei, ele)
  • miruie
(să)
  • miruie
  • miruiau
  • mirui
  • miruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)