3 intrări

53 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

miros sn [At: PARACLIS (1639), 253 / V. (reg) aminos, am~, minos, mirus / A și: (reg) miros / Pl: ~uri, (pop) ~oase / E: pvb mirosi] 1 Unul din cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și animalele, prin care organismul primește informații despre mediul înconjurător prin intermediul substanțelor care emit vapori. 2 Capacitate de a percepe și deosebi emanațiile substanțelor care emit vapori Si: (liv) olfacție. 3 (Fig) Perspicacitate. 4 Emanație plăcută sau neplăcută a unui corp Si: aromă, duhoare, miasmă, mireasmă, parfum, putoare. 5 Senzație pe care o produce mirosul (4) asupra simțului olfactiv. 6 Proprietate a unor substanțe de a fi percepute cu mirosul (1). 7 (Înv; mpl) Mirodenie (1). 8 (Reg) Parfum pentru stropirea hainelor, a corpului. 9 Mireasmă (2). 10 (Pop; lpl, îf miroase) Condimente folosite la prepararea cârnaților. 11 (îvr; fig, csnp) Renume.

MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

MIRÓS, mirosuri, s. n. 1. Emanație plăcută (v. aromă, parfum, mireasmă) sau neplăcută (v. duhoare, miasmă) pe care o exală unele corpuri; senzație (plăcută sau neplăcută) pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. Un miros plăcut de cîmp și de pădure udă îl izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. În toată împrejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. 2. Unul din cele cinci simțuri cu care sînt înzestrați oamenii și unele animale și care permite perceperea senzațiilor olfactive; capacitate de percepere și deosebire a mirosurilor (1). De aveți voi amîndoi Miros bun, nas de copii, Luați seama, pîndiți bine; Iată lupul, lupul vine! ALECSANDRI, R. I 354. Mirosul duce pre cine... Pe urme neînsemnate a păsărilor știute. CONACHI, P. 269. 3. (La pl., în forma miroase) Condimente folosite la prepararea cîrnaților.- Accentuat și: (regional) míros. - Pl. și: miroase (SADOVEANU, D. P. 152, EMINESCU, O. I 97, RUSSO, O. 120).

MIRÓS ~uri n. 1) Simț prin care organismul percepe și deosebește diferite emanații, răspândite în aer de unele substanțe sau corpuri. 2) Emanație plăcută sau neplăcută, răspândită în mediul înconjurător de unele substanțe și corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi

miros n. 1. simțirea ce produce asupra nasului emanațiunile corpurilor; 2. unul din cele cinci simțuri ce percepe mirosurile; 3. ceeace place sau nu place nasului: mirosul florilor, miros de mortăciune; 4. aromă: a pune miroase în bucate; 5. mirosul particular al câinilor după vânat. [Gr. bizantin MYROS].

2) míros (est și Ban.) și mirós (sud), a v. intr. și tr. (mgr. myróno, aor. emirosa, miruĭesc; myrizo, aor. emýrisa [tr. și intr.], miros; vsl. sîrb. mirosati, bg. mirosvam, miruĭesc, sîrb. mirisati, a mirosi. Pers. III pl. și sing. miroase, să miroasă atît în Munt. cît și în Mold.: seratele literare miroase a politică [Ĭorga, Drum Drept, 1915, 538]. Rar în est el miroase, pop. mirosă. V. mir 2, mirodie). Impresionez nasu pin miros: crinu miroase plăcut, aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat, simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec, oblicesc, simt vag, presimt: mirosise că se petrec neregule. – Vechĭ mirosesc. În est pop și amíros, în Vs. și amínos (pop. añinos).

1) míros (est) n., pl. urĭ, și mirós (vest) n., pl. urĭ și oase (subst. verbal d. a mirosi. V. mir 2). Sensațiune plăcută (parfum, aromă, mireazmă) saŭ neplăcută (putoare, duhoare) pe care unele emanațiunĭ o cauzează în nas: nervu olfactiv constată mirosu. Odorat, simțu pin care constațĭ mirosu.

amirosi v vz mirosi

mirosi [At: PSALT. (1651), ap. CCR 110/18 / V: (îrg) am~, (reg) aminosi, amirusi, amninusi, mino~, miorosî, ~rusi, (cscj) aminusa, amirosa, amirusa, minosa, ~sa, amnerosi, mirosi / Pzi: miros (A și: reg, miros), (înv) ~sesc, 3 ~oase, 6 miros, Cj: 3, 6 să miroase; Imt: miroase / E: slv миросати] 1 vi A percepe cu mirosul (1). 2 vi A apropia nasul de ceva și a trage aer pe nări pentru a simți un miros (4). 3 vt (Fig) A-și da seama de o situație, conducându-se după anumite indicii Si: a bănui, a intui, a presimți. 4 vi A avea și a răspândi un miros (4). 5 vi (Pop; îe) Nici nu pute, nici nu ~ Se spune despre o persoană sau un obiect care ne sunt indiferente. 6 vi (Pfm; îe) A ~ a pământ (sau a groapă, a colivă) A fi pe moarte. 7 vi (Pfm; îe) A ~ a butoi A fi beat. 8 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) a rău sau a nu(-i) ~ a bine A presimți consecințele nefaste ale unui fapt. 9 vi (Îae) A i se părea că un lucru nu e curat, cinstit. 10 vi (Pop; îe) A nu ~ a nas de om A nu fi cinstit, onorabil, demn. 11 vi (D. bărbați; pop; îe) A-i ~ ( cuiva) a catrință A începe să umble după femei. 12 vi (Pfm; îe) Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i ~oase Se spune despre cineva care se preface că nu știe nimic despre o faptă la care a participat. 13 vi (Îae) Se spune când cineva nu recunoaște o faptă rea a sa. 14 vi (Fig) A prevesti. 15 vi (Fig; rar) A se auzi. 16-17 vtr (Îvr) A (se) umple de miros.

AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

arată toate definițiile

Intrare: miros (condiment; -oase)
miros (condiment; -oase) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miros
  • mirosul
  • mirosu‑
plural
  • miroase
  • miroasele
genitiv-dativ singular
  • miros
  • mirosului
plural
  • miroase
  • miroaselor
vocativ singular
plural
Intrare: miros (simț; -uri)
miros (simț; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miros
  • mirosul
  • mirosu‑
plural
  • mirosuri
  • mirosurile
genitiv-dativ singular
  • miros
  • mirosului
plural
  • mirosuri
  • mirosurilor
vocativ singular
plural
Intrare: mirosi
verb (VT320)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirosi
  • mirosire
  • mirosit
  • mirositu‑
  • mirosind
  • mirosindu‑
singular plural
  • miroase
  • mirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miros
(să)
  • miros
  • miroseam
  • mirosii
  • mirosisem
a II-a (tu)
  • miroși
(să)
  • miroși
  • miroseai
  • mirosiși
  • mirosiseși
a III-a (el, ea)
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • mirosea
  • mirosi
  • mirosise
plural I (noi)
  • mirosim
(să)
  • mirosim
  • miroseam
  • mirosirăm
  • mirosiserăm
  • mirosisem
a II-a (voi)
  • mirosiți
(să)
  • mirosiți
  • miroseați
  • mirosirăți
  • mirosiserăți
  • mirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • miros
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • miroseau
  • mirosi
  • mirosiseră
verb (VT320)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amirosi
  • amirosire
  • amirosit
  • amirositu‑
  • amirosind
  • amirosindu‑
singular plural
  • amiroase
  • amirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amiros
(să)
  • amiros
  • amiroseam
  • amirosii
  • amirosisem
a II-a (tu)
  • amiroși
(să)
  • amiroși
  • amiroseai
  • amirosiși
  • amirosiseși
a III-a (el, ea)
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amirosea
  • amirosi
  • amirosise
plural I (noi)
  • amirosim
(să)
  • amirosim
  • amiroseam
  • amirosirăm
  • amirosiserăm
  • amirosisem
a II-a (voi)
  • amirosiți
(să)
  • amirosiți
  • amiroseați
  • amirosirăți
  • amirosiserăți
  • amirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • amiros
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amiroseau
  • amirosi
  • amirosiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mirosi amirosi

  • 1. tranzitiv intranzitiv A simți, a percepe un miros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • unipersonal Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279.
        surse: DLRLC
      • Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258.
        surse: DLRLC
      • Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Despre animale:
        surse: DEX '09 DLRLC sinonime: adulmeca
  • 2. intranzitiv A avea (și a răspândi) un miros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371.
      surse: DLRLC
    • Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70.
      surse: DLRLC
    • unipersonal Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51.
      surse: DLRLC
    • unipersonal În brutării miroase-a pîine nouă. DRAGOMIR, P. 56.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A răspândi un miros urăt.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Carnea alterată miroase.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie (Nici) usturoi n-a, mâncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372.
          surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv intranzitiv figurat familiar A simți ceva (de departe, din timp).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bănui intui presimți presupune 3 exemple
    exemple
    • Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189.
      surse: DLRLC
    • După ce... nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319.
      surse: DLRLC
    • Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Miroase a... = prevestește, anunță (ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383.
        surse: DLRLC
      • Mișcarea ce se simte dincoace de Olt... nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6.
        surse: DLRLC
      • Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120.
        surse: DLRLC
    • 3.2. tranzitiv A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dibui 2 exemple
      exemple
      • Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342.
        surse: DLRLC
      • Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69.
        surse: DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: prezent indicativ miros.
    surse: DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale: prezent indicativ persoana a 3-a singular miroase și (regional) miroasă, persoana a 3-a plural miros, rar miroase și (regional) miroasă.
    surse: DLRLC

etimologie: