ingredient sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 234 / V: (înv) ~diint / P: ~di-ent / Pl: ~e, (înv) ~iinte / E: fr ingrédient, it ingrediente] 1 Substanță care intră ca accesoriu în compoziția unui medicament, a unui aliment etc. pentru a-i conferi anumite calități sau ca material de umplutură Si: (iuz) ingrediență. 2 Condiment. 3 Mirodenie. corectat(ă)

INGREDIENT, ingrediente, s. n. Substanță accesorie care intră în compoziția unui medicament, a unui aliment, a unui preparat cosmetic etc. Lepădă pe masă ingredientele cu miros urît. C. PETRESCU, A. 409. ◊ Fig. În toate celelalte [povești ale lui Creangă]... miraculosul e secundar și de multe ori e un ingredient pentru puterea realistă a picturii oamenilor și vieții lor sufletești. IBRĂILEANU, S. 150. – Pronunțat: -di-ent.

INGREDIENT s.n. Substanță accesorie din compoziția unui medicament, a unui aliment etc.; mirodenie. [Pron. -di-ent. / < fr. ingrédient, it. ingrediente].

INGREDIENT s. n. 1. substanță accesorie din compoziția unui medicament, aliment etc. 2. ceea ce concură la un rezultat. (< fr. ingrédient, lat. ingrediens)

INGREDIENT ~e n. Substanță care se adaugă suplimentar într-un amestec (medicament, aliment etc.), pentru a-i conferi anumite calități. [Sil. in-gre-di-] /<fr. ingrédient, lat. ingrediens, ~ntis

ingredient n. ceea ce intră in compozițiunea unui medicament, unei băuturi, mâncări etc.

*ingrediént n., pl. e (lat. ingrédiens, -éntis, part d. in-gredi, in-gréssus, a intra. V. a-gresiune, grad). Tot ceĭa ce intră în compozițiunea unuĭ medicament, uneĭ băuturĭ, unuĭ amestec oare-care: ingredientele groguluĭ îs apa, zahăru, rachiu și lămîĭa.

ingrediint sn vz ingredient

ingredient (desp. -di-ent) s. n., pl. ingrediente

ingredient (-di-ent) s. n., pl. ingrediente

ingredient s. n. (sil. -di-ent), pl. ingrediente

ingredient, -te.

INGREDIENT s. v. condiment.

INGREDIENT s. aromat, condiment, mirodenie, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.)