12 definiții pentru mirodenie

MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

MIRODÉNIE, mirodenii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Frunza, coaja, floarea unor plante (de obicei exotice), folosite pentru a da mîncărilor un gust picant sau aromat. Tot tumultul planetei, cu porturi și hamali.. cu minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Nu s-a învrednicit... să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere de aur greu, cu mîncăruri din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii. CARAGIALE, P. 141. 2. Miros plăcut, mireasmă, parfum, aromă. Curînd începură curcile a sfîrîi deasupra jandui și a răspîndi o mirodenie care nu se mai află. SADOVEANU, O. VI 44. Cer un ceai fierbinte de cinci parale, cu mirodenie de cuișoare. BOTEZ, ȘC. 52. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Ulei aromat, întrebuințat la ungerea trupului. Șîpușoarele cu mirodenii și celelalte mărunțușuri cumpărate de mine. SEVASTOS, N. 220. 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-verzui, care răspîndesc noaptea un miros plăcut (Hesperis tristis). – Pronunțat: -ni-e.

mirodénie (-ni-e) s. f., art. mirodénia (-ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (-ni-i-)

mirodénie s. f. (sil. -ni-e), art. mirodénia (sil. -ni-a), g.-d. art. mirodéniei; pl. mirodénii, art. mirodéniile (sil. -ni-i-)

MIRODÉNIE s. 1. (mai ales la pl.) v. condiment. 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

MIRODÉNIE s. v. aromă, balsam, mireasmă, nopticoasă, parfum.

MIRODÉNIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunză, coajă, floare, fruct) care se folosește în cantități mici în alimente, dându-le gust și miros plăcut; condiment. 2) Substanță aromatică care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu flori galbene-verzui, plăcut mirositoare. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze dințate, alungite, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare; nopticoasă. /mirodie + suf. ~enie

mirodenie f. 1. aromă; 2. Bot. nopticoasă. [Și mirodie (FIL.) = gr. mod. MYRODIA].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

mirodénie s. v. AROMĂ. BALSAM. MIREASMĂ. NOPTICOASĂ. PARFUM.

MIRODÉNIE s. 1. (mai ales la pl.) aromat, condiment, ingredient, (pop.) dres, (înv.) băcăníi (pl.), miroáse (pl.), miródie, mirositúră, spițeríe. (Vanilia, piperul sînt ~.) 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nópții.

MIRODÉNIE s.f. Condiment, în special exotic, de natură vegetală, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar și scump, sub formă de frunze, coji, flori, fructe, rădăcini, proaspete sau uscate (scorțișoară, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, rădăcină de ghimber, șofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanță puternic mirositoare.

Intrare: mirodenie
mirodenie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mirodenie mirodenia
plural mirodenii mirodeniile
genitiv-dativ singular mirodenii mirodeniei
plural mirodenii mirodeniilor
vocativ singular
plural