3 intrări

53 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMIROSÍ vb. IV v. mirosi.

MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, fler. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

amirosi v vz mirosi

miros sn [At: PARACLIS (1639), 253 / V. (reg) aminos, am~, minos, mirus / A și: (reg) miros / Pl: ~uri, (pop) ~oase / E: pvb mirosi] 1 Unul din cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și animalele, prin care organismul primește informații despre mediul înconjurător prin intermediul substanțelor care emit vapori. 2 Capacitate de a percepe și deosebi emanațiile substanțelor care emit vapori Si: (liv) olfacție. 3 (Fig) Perspicacitate. 4 Emanație plăcută sau neplăcută a unui corp Si: aromă, duhoare, miasmă, mireasmă, parfum, putoare. 5 Senzație pe care o produce mirosul (4) asupra simțului olfactiv. 6 Proprietate a unor substanțe de a fi percepute cu mirosul (1). 7 (Înv; mpl) Mirodenie (1). 8 (Reg) Parfum pentru stropirea hainelor, a corpului. 9 Mireasmă (2). 10 (Pop; lpl, îf miroase) Condimente folosite la prepararea cârnaților. 11 (îvr; fig, csnp) Renume.

mirosi [At: PSALT. (1651), ap. CCR 110/18 / V: (îrg) am~, (reg) aminosi, amirusi, amninusi, mino~, miorosî, ~rusi, (cscj) aminusa, amirosa, amirusa, minosa, ~sa, amnerosi, mirosi / Pzi: miros (A și: reg, miros), (înv) ~sesc, 3 ~oase, 6 miros, Cj: 3, 6 să miroase; Imt: miroase / E: slv миросати] 1 vi A percepe cu mirosul (1). 2 vi A apropia nasul de ceva și a trage aer pe nări pentru a simți un miros (4). 3 vt (Fig) A-și da seama de o situație, conducându-se după anumite indicii Si: a bănui, a intui, a presimți. 4 vi A avea și a răspândi un miros (4). 5 vi (Pop; îe) Nici nu pute, nici nu ~ Se spune despre o persoană sau un obiect care ne sunt indiferente. 6 vi (Pfm; îe) A ~ a pământ (sau a groapă, a colivă) A fi pe moarte. 7 vi (Pfm; îe) A ~ a butoi A fi beat. 8 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) a rău sau a nu(-i) ~ a bine A presimți consecințele nefaste ale unui fapt. 9 vi (Îae) A i se părea că un lucru nu e curat, cinstit. 10 vi (Pop; îe) A nu ~ a nas de om A nu fi cinstit, onorabil, demn. 11 vi (D. bărbați; pop; îe) A-i ~ ( cuiva) a catrință A începe să umble după femei. 12 vi (Pfm; îe) Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i ~oase Se spune despre cineva care se preface că nu știe nimic despre o faptă la care a participat. 13 vi (Îae) Se spune când cineva nu recunoaște o faptă rea a sa. 14 vi (Fig) A prevesti. 15 vi (Fig; rar) A se auzi. 16-17 vtr (Îvr) A (se) umple de miros.

MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

MIRÓS, mirosuri, s. n. 1. Emanație plăcută (v. aromă, parfum, mireasmă) sau neplăcută (v. duhoare, miasmă) pe care o exală unele corpuri; senzație (plăcută sau neplăcută) pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. Un miros plăcut de cîmp și de pădure udă îl izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. În toată împrejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. 2. Unul din cele cinci simțuri cu care sînt înzestrați oamenii și unele animale și care permite perceperea senzațiilor olfactive; capacitate de percepere și deosebire a mirosurilor (1). De aveți voi amîndoi Miros bun, nas de copoi, Luați seama, pîndiți bine; Iată lupul, lupul vine! ALECSANDRI, R. I 354. Mirosul duce pre cîne... Pe urme neînsemnate a păsărilor știute. CONACHI, P. 269. 3. (La pl., în forma miroase) Condimente folosite la prepararea cîrnaților. – Accentuat și: (regional) míros. - Pl. și: miroase (SADOVEANU, D. P. 152, EMINESCU, O. I 97, RUSSO, O. 120).

MIROSÍ, mir s, vb. IV. 1. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A avea sau a răspîndi un miros de... Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ (Unipersonal) Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. În brutării miroase-a pline nouă. DRAGOMIR, P. 56. ♦ A răspîndi un miros urît. Carnea alterată miroase.Expr. (Nici) usturoi n-a, mîncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. 2. Tranz. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros, a inspira aer.pe nas de repetate ori pentru a simți un miros. V. adulmeca. Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Intranz. Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. ◊ (Unipersonal, construit cu subiectul logic în dativ) Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114. 3. Tranz. Fig. A simți ceva (de departe, din timp), a adulmeca, a presimți, a bănui, a presupune. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. După ce... nu găsi pe Țugnlea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319. ◊ Intranz. Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. ◊ Expr. Miroase a... = prevestește (ceva), denotă, anunță (ceva). Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. ◊ (Construit cu subiectul logic în dativ) Mișcarea ce se simte dincoace de Olt.. nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. ◊ A dibui, a da de... a simți prezența cuiva sau a ceva. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. – Accentuat și: prez. ind. (regional) míros. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. miroase și (regional) miroasă (CREANGĂ, P. 188), pers. 3 pl. miros, rar miroase și (regional) miroasă (RETEGANUL, P. V 25). – Variantă: amirosí (DUMITRIU, N. 173, SADOVEANU, F. J. 375, EMINESCU, O. I 50) vb. IV.

AMIROSÍ vb. IV. v. mirosi.

MIRÓS ~uri n. 1) Simț prin care organismul percepe și deosebește diferite emanații, răspândite în aer de unele substanțe sau corpuri. 2) Emanație plăcută sau neplăcută, răspândită în mediul înconjurător de unele substanțe și corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi

A MIRÓSI1 pers. 3 miroáse intranz. (despre substanțe, corpuri, plante etc.) A avea sau a răspândi un miros. Floarea miroase. ◊ Miroase a (ceva) a exista semne (de ceva); a prevesti (ceva). Nu miroase a bine e semn rău. /<sl. mirosati

arată toate definițiile

Intrare: miroase
miroase
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: miros
miros1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miros
  • mirosul
  • mirosu‑
plural
  • mirosuri
  • mirosurile
genitiv-dativ singular
  • miros
  • mirosului
plural
  • mirosuri
  • mirosurilor
vocativ singular
plural
miros2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miros
  • mirosul
  • mirosu‑
plural
  • miroase
  • miroasele
genitiv-dativ singular
  • miros
  • mirosului
plural
  • miroase
  • miroaselor
vocativ singular
plural
Intrare: mirosi
verb (VT320)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mirosi
  • mirosire
  • mirosit
  • mirositu‑
  • mirosind
  • mirosindu‑
singular plural
  • miroase
  • mirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • miros
(să)
  • miros
  • miroseam
  • mirosii
  • mirosisem
a II-a (tu)
  • miroși
(să)
  • miroși
  • miroseai
  • mirosiși
  • mirosiseși
a III-a (el, ea)
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • mirosea
  • mirosi
  • mirosise
plural I (noi)
  • mirosim
(să)
  • mirosim
  • miroseam
  • mirosirăm
  • mirosiserăm
  • mirosisem
a II-a (voi)
  • mirosiți
(să)
  • mirosiți
  • miroseați
  • mirosirăți
  • mirosiserăți
  • mirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • miros
  • miroase
(să)
  • miroa
  • miroase
  • miroseau
  • mirosi
  • mirosiseră
verb (VT320)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amirosi
  • amirosire
  • amirosit
  • amirositu‑
  • amirosind
  • amirosindu‑
singular plural
  • amiroase
  • amirosiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amiros
(să)
  • amiros
  • amiroseam
  • amirosii
  • amirosisem
a II-a (tu)
  • amiroși
(să)
  • amiroși
  • amiroseai
  • amirosiși
  • amirosiseși
a III-a (el, ea)
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amirosea
  • amirosi
  • amirosise
plural I (noi)
  • amirosim
(să)
  • amirosim
  • amiroseam
  • amirosirăm
  • amirosiserăm
  • amirosisem
a II-a (voi)
  • amirosiți
(să)
  • amirosiți
  • amiroseați
  • amirosirăți
  • amirosiserăți
  • amirosiseți
a III-a (ei, ele)
  • amiros
  • amiroase
(să)
  • amiroa
  • amiroase
  • amiroseau
  • amirosi
  • amirosiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

miros

  • 1. Simț prin care organismul percepe proprietățile unor substanțe, venind în contact cu particulele volatile degajate de acestea; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: olfacție 2 exemple
    exemple
    • De aveți voi amîndoi Miros bun, nas de copoi, Luați seama, pîndiți bine; Iată lupul, lupul vine! ALECSANDRI, R. I 354.
      surse: DLRLC
    • Mirosul duce pre cîne... Pe urme neînsemnate a păsărilor știute. CONACHI, P. 269.
      surse: DLRLC
  • 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o degajă unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație olfactivă pe care o produce această emanație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Un miros plăcut de cîmp și de pădure udă îl izbi în față. VLAHUȚĂ, O. A. III 72.
      surse: DLRLC
    • În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52.
      surse: DLRLC
    • În toată împrejmuirea, un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18.
      surse: DLRLC
  • comentariu Forma de plural mirosuri se folosește numai pentru sensurile (1.) și (2.), iar forma miroase numai pentru sensul (3.).
    surse: DEX '09

etimologie:

mirosi amirosi

  • 1. tranzitiv intranzitiv A simți, a percepe un miros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • unipersonal Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul.
      surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279.
        surse: DLRLC
      • Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258.
        surse: DLRLC
      • Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Despre animale:
        surse: DEX '09 DLRLC sinonime: adulmeca
  • 2. intranzitiv A avea (și a răspândi) un miros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371.
      surse: DLRLC
    • Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70.
      surse: DLRLC
    • unipersonal Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51.
      surse: DLRLC
    • unipersonal În brutării miroase-a pîine nouă. DRAGOMIR, P. 56.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A răspândi un miros urăt.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Carnea alterată miroase.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie (Nici) usturoi n-a, mâncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372.
          surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv intranzitiv figurat familiar A simți ceva (de departe, din timp).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bănui intui presimți presupune 3 exemple
    exemple
    • Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189.
      surse: DLRLC
    • După ce... nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319.
      surse: DLRLC
    • Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Miroase a... = prevestește, anunță (ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383.
        surse: DLRLC
      • Mișcarea ce se simte dincoace de Olt... nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6.
        surse: DLRLC
      • Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120.
        surse: DLRLC
    • 3.2. tranzitiv A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dibui 2 exemple
      exemple
      • Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342.
        surse: DLRLC
      • Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69.
        surse: DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: prezent indicativ miros.
    surse: DLRLC
  • comentariu Forme gramaticale: prezent indicativ persoana a 3-a singular miroase și (regional) miroasă, persoana a 3-a plural miros, rar miroase și (regional) miroasă.
    surse: DLRLC

etimologie: