2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă1, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar2. ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

MILOSTIVÍRE, milostiviri, s. f. Faptul de a se milostivi. 1. Milă1, compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. 2. Binefacere, pomană, dar2. ♦ Calitatea de a fi darnic, generos; dărnicie, generozitate. – V. milostivi.

milostivire sf [At: PRAV. 296 / Pl: ~ri / E: milostivi] (Asr) 1-2 Milă1 (1, 28). 3 Bunătate. 4 Ajutor care se dă cuiva Si: binefacere, pomană, milă1 (37), (îvp) milostenie (3), (îvr) milcuiciune (3). 5 Însușire de a fi milos (8) Si: dărnicie, generozitate.

MILOSTIVÍRE s. f. Faptul de a se milostivi și rezultatul lui. 1. Milă (1), compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. Eu cunosc prea bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui... M-am spăriat de o pedeapsă mai cumplită. SADOVEANU, Z. C. 165. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără milostivire = fără milă, (în mod) nemilos. Oh! Cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III 438. 2. Milă (2), binefacere, pomană, dar. Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III 7. ♦ Calitatea de a fi milostiv; dărnicie, generozitate. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic. CREANGĂ, P. 250.

MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv.

milostivi [At: CORESI, EV. 76 / Pzi: ~vesc / E: milostiv] 1 vr A se arăta milostiv (1) față de cineva Si: a se îndura, (înv) a se milosârdi (1), a se milui (1), a se milcui (1), (îvr) a se milostivnici. 2 vr (Udp „la” sau, înv, ccd) A se îndupleca. 3 vr (Rel; d. forțele divine; udp „de”, sau, îvp „cu”, înv, „asupra”, „spre”, „pre”) A se arăta milostiv (5) Si: (înv) a se milosârdi (2), (îvr), a se milosârdui. 4 vt (Înv, nob) A implora. 5 vr (Îvr) A se umili.

MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a i se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊ Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.

A SE MILOSTIVÍ mă ~ésc intranz. A fi milostiv; a manifesta milă. /Din milostiv

milostivì v. 1. a compătimi foarte, a se îndura; 2. fam. a condescinde.

milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt. mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V. înmiloșez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

milostivíre s. f., g.-d. art. milostivírii; pl. milostivíri

!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă

milostiví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milostivésc, imperf. 3 sg. milostiveá; conj. prez. 3 sg. și pl. milostiveáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MILOSTIVÍRE s. 1. v. îndurare. 2. v. milă. 3. milă, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.) 4. v. iertare.

MILOSTIVIRE s. 1. îndurare, milă, (livr.) mizericordie, (înv.) mesereare, milcuire, pietate. (A arăta ~ față de cel căzut în nenorocire.) 2. (BIS.) ajutor, grație, har, îndurare, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, inilostivnicie. (~ divină.) 3. milă, pomană, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.) 4. iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, (livr.) clemență. (Cere cu umilință ~.) erată

Milostivire ≠ neîndurare, nemilostivire

MILOSTIVI vb. a se îndura, (Olt.) a se mili, (înv.) a se bineviea, a se milcui, a se milosîrdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)

Intrare: milostivire
milostivire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • milostivire
  • milostivirea
plural
  • milostiviri
  • milostivirile
genitiv-dativ singular
  • milostiviri
  • milostivirii
plural
  • milostiviri
  • milostivirilor
vocativ singular
plural
Intrare: milostivi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • milostivi
  • milostivire
  • milostivit
  • milostivitu‑
  • milostivind
  • milostivindu‑
singular plural
  • milostivește
  • milostiviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • milostivesc
(să)
  • milostivesc
  • milostiveam
  • milostivii
  • milostivisem
a II-a (tu)
  • milostivești
(să)
  • milostivești
  • milostiveai
  • milostiviși
  • milostiviseși
a III-a (el, ea)
  • milostivește
(să)
  • milostivească
  • milostivea
  • milostivi
  • milostivise
plural I (noi)
  • milostivim
(să)
  • milostivim
  • milostiveam
  • milostivirăm
  • milostiviserăm
  • milostivisem
a II-a (voi)
  • milostiviți
(să)
  • milostiviți
  • milostiveați
  • milostivirăți
  • milostiviserăți
  • milostiviseți
a III-a (ei, ele)
  • milostivesc
(să)
  • milostivească
  • milostiveau
  • milostivi
  • milostiviseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

milostivire

etimologie:

  • vezi milostivi
    surse: DEX '98 DEX '09

milostivi

  • 1. A fi cuprins de milă, a i se face milă (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa.
    exemple
    • Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230.
      surse: DLRLC
    • Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască un copil. ȘEZ. II 200.
      surse: DLRLC
    • De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv rar Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A da de pomană.
      surse: DLRLC sinonime: milui

etimologie:

  • milostiv
    surse: DEX '98 DEX '09