MILOSTIVIRE s. f. Faptul de a se milostivi și rezultatul lui. 1. Milă (1), compătimire, îndurare; înduioșare, bunăvoință. Eu cunosc prea bine pe domnul meu și știu care va fi milostivirea lui... M-am spăriat de o pedeapsă mai cumplită. SADOVEANU, Z. C. 165. ◊ Loc. adv. (Rar) Fără milostivire = fără milă, (în mod) nemilos. Oh! Cum ne mărită fără milostivire! NEGRUZZI, S. III 438. 2. Milă (2), binefacere, pomană, dar. Te rog să faci o milostivire și să-mi ierți feciorul să nu meargă la oaste. RETEGANUL, P. III 7. ♦ Calitatea de a fi milostiv; dărnicie, generozitate. Vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic. CREANGĂ, P. 250.