MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă de pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

milos, ~oasă [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 417/1 / Pl: ~oși, ~oase / E: milă¹ + -os] 1-2 smf, a (Persoană) plină de milă (1) față de necazurile sau nenorocirile altuia Si: blând, bun, îngăduitor, înțelegător, compătimitor, milostiv (1), (înv) milosârd (1-2), milosârdnic (1), miluitor (1-2). 3 a Care exprimă milă¹ (1). 4 av (Îrg) Care stârnește milă¹ (1) sau compătimire Si: jalnic, trist. 5 a (Rel; d. forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor Si: îndurător, milostiv (4), (înv) milosârd (3), milosârdnic (2), miluitor (4), (îvr) milost. 6 sma (Îvp) Dumnezeu. 7-8 smf, a (Persoană) care dă cuiva, din milă, bani, obiecte etc. Si: binefăcător, darnic, milostiv (7-8), (înv) miluitor (6-7).

MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. 1. Plin de milă¹, sensibil față de necazurile sau de nenorocirile altuia; blând, bun; compătimitor, milostiv. 2. Care dă pomană; binefăcător, darnic. – Milă¹ + suf. -os.

MILOS, -OASĂ, miloși, -oase, adj. Plin de milă, sensibil (1) față de nenorocirile altuia; compătimitor, milostiv. V. îndurător. Îmi face rău, nepoată, s-aud guițînd [porcul]... c-așa sînt eu.. milos. DELAVRANCEA, H. T. 16. Ca om milos ce era zise: scobori, babă, de te-ncălzește. RETEGANUL, P. IV 51. Și cu inimă miloasă... un om.. fuse cîrmaciul. CONACHI, P. 300. ◊ Fig. Ochii ei painjeniți de lacrimi se îndreptară spre el adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. ♦ Care dă milă; binefăcător, darnic. (Fig.) Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ♦ (Adverbial) Jalnic, trist, stîrnind compătimire. O fată de-mpărat, cerînd Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blînd. COȘBUC, P. I 66.

MILOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milostiv; îndurător. 2) Care dă pomană; bun la suflet; darnic; generos. /milă + suf. ~os

MILOS adj. (Mold.) Trist, jalnic. O prăviriște miloasă. DOSOFTEI, VS. Păseruica . . . cu miloase glasuri . . . moartea puilor săi cu jale cînta. CANTEMIR, IST. Etimologie: milă + suf. -os. Cf. j ă l a ș, o l e c ă i o s.

milos a. plin de milă, foarte îndurător.

milós, -oásă adj. (d. milă). Plin de milă, care simte milă p. alțiĭ, mizericordios, îndurător: un boĭer milos.

milos adj. m., pl. miloși; f. miloasă, pl. miloase

milos adj. m., pl. miloși; f. miloasă, pl. miloase

milos adj. m., pl. miloși; f. sg. miloasă, pl. miloase

MILOS adj. 1. v. bun. 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. v. caritabil.

MILOS adj. v. dureros, jalnic, nenorocit, trist.

MILOS adj. 1. (BIS.) bun, îndurător, îngăduitor, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (O divinitate ~.) 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. caritabil, filantropic, milostiv. (Inimă ~.)

milos adj. v. DUREROS. JALNIC. NENOROCIT. TRIST.

Milos ≠ crud, feroce, nemilos

MÍLOS, insulă vulcanică, grecească, în M. Egee (arh. Ciclade); 158 km². Localit. pr.: Milos și Adamas. Relief muntos cu alt. de 776 m. Climă și vegetație mediteraneene. Grâu, porumb, măslini. Pescuit. Expl. de marmură. Izv. termale. Aici a fost descoperită, în 1820, celebra statuie „Venus din Milo” (azi în Muzeul Luvru).

Miloș, -ca v. Mil II 1.

Venus din Milosu expr. (er., înv.) femeie de moravuri ușoare.

MILÓS, -OÁSĂ adj. I. 1. Plin de milă¹ (I I, 3) față de necazurile sau nenorocirile altuia; milostiv (II), compătimitor, înțelegător, îngăduitor, blînd, bun, (învechit) milosîrd (1), milosîrdnic, miluitor (1). Iară inima lor iaste miloasă (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. II, 417/1, cf. LB, DRĂGHICI, R. 34/9. Vre un om, milos și darnic. CONACHI, P. 300. Natura, ca o miloasă mumă, a răspîndit asupra-i și un nu știu ce. NEGRUZZI, S. I, 237. Încă n-am văzut, așa femeie să plîngă de toate cele; era miloasă din cale afară. CREANGĂ, A. 24. cf. ODOBESCU, S. I, 165. Io sînt... miloasă. HODOȘ, P. P. 174, cf. ALR i 1559/315, 333, A III 16. Cine-i mai milos pe lume? (Somnul). SBIERA, P. 320. ◊ (În context figurat) Jelui-m-aș spinului, Dară spinul e ghimpos Și de mine nu-i milos. F (1871), 307. ♦ Care exprimă milă¹ (I 1). Căutăturile lor cele blajine și miloase. GORJAN, H. I, 38/20. Ochii ei. . . adînci, miloși. EMINESCU, N. 76. 2. (Învechit și regional) Care stîrneste milă¹ (I 1) sau compătimire; trist, jalnic. O prăviriște miloasă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 50^v/26. Păseruica . . . cu miloase glasuri. . . moartea puilor săi cu jale cînta. CANTEMIR, IST. 193, cf. ALR II 4 329/886. ◊ (Adverbial) Și se ruga, milos de blînd. COȘBUC, B. 38. 3. (În concepțiile religioase, despre forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor, plin de har; milostiv (I 2), binevoitor, îndurător, (învechit) milosîrd (2), milosîrdnic, miluitor (2), (învechit, rar) milost. Cf. m i l ă¹ (I 4 ). [Îngeri] era în toată frîmsețe și miloși (sec. xvi). CUV. D. BĂTR. II, 420/2. Elu-i milos cătră neharnici și răi. N. TEST. (1 648), 74^v/33. Bunu-i domnul și milos. DOSOFTEI, PS. 484/11. Daruri larg revărsate asupra-i de miloasa providență (a. 1 869). URICARIUL, XIV, 148. ♦ (Substantivat, m. art.) Epitet dat lui Dumnezeu. Nici vor lăsa milosul tău să vază putrejune (a. 1 651). JAHRESBER. III, 178. I-a ajutat Milosul cel de sus. GORUN, F. 43. II. Care ajută pe cineva cu pomană, care dă cuiva (din milă) bani, obiecte etc.; milostiv, binefăcător, darnic, (învechit) miluitor (3). Cf. m i l ă¹ (II 1). Tot omul trebuie să fie milos cătră săraci (a. 1 685). GCR I, 277/34. – Pl.: miloși, -oase. – Milă¹ + suf. -os.