MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

medico-militar, ~ă a [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: medico- + militar] 1 Care aparține problemelor medicale ale armatei. 2 Referitor la problemele medicale ale armatei.

melitar, ~ă sm, a vz militar

milita vi [At: NEGULICI / Pzi: ~tez / E: fr militer] 1 A lupta pentru un principiu, o cauză etc. 2 A avea o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural. 3 (Rar; d. stări de fapt, acțiuni, realizări) A constitui o dovadă, un argument Vz pleda.

militar, ~ă [At: (cca 1800) IORGA, S. D. XII, 130 / V: (pop) mel~, melet~, ~iu, ~ter / Pl: ~i, ~e / E: fr militaire, lat militaris, ger Militar] 1 sm (Îoc civil) Persoană din cadrele armatei sau care își îndeplinește stagiul în armată Si: (înv) cătană, ostaș, (îvp) oștean, soldat. 2-3 a Care aparține (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (1-2), ostășesc,(îvp) oștenesc. 4-5 a Care se referă (la armată sau) la militari (1) Si: milităresc (3-4), ostășesc, (îvp) oștenesc. 6-7 a Specific (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (5-6), ostășesc, (îvp) oștenesc. 8 a Făcut după principii proprii armatei. 9 a (Îs) Serviciu (sau stagiu) ori (înv) slujba ~ă Stagiu de armată obligatoriu pentru bărbații valizi. 10 a Pus la dispoziția armatei. 11 a Realizat prin sau de către armată.

militariu sm, a vz militar

militer, ~ă sm, a vz militar

MANU MILITARI (lat.) = Prin puterea armatei. Germanii au ocupat Bucureștii manu militari.

MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligați să-l presteze toți bărbații valizi ai unei țări. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele de medicină ivite în armată sau avînd legătură cu practica medicinei în armată.

MILITA, militez, vb. I. Intranz. A dezvolta o activitate intensă, a lupta (sprijinind sau combătînd un principiu, o tendință, o acțiune etc.). V. activa. Nicolaie Bălcescu a fost unul dintre luptătorii progresiști de acum un veac, care au militat pentru independența și pentru unirea Principatelor dunărene. SADOVEANU, E. 49.

MILITAR², -Ă, militari, -e, adj. 1. Care ține de armată; al armatei, ostășesc. În clipa supremă a despărțirii, la vasele militare n-au loc acele scene de îmbrățișări, lacrime, strigăte și gălăgie, care se petrec la plecarea vaselor de pasageri. BART, E. 234. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Constantin Mavrocordat, la 1739, desființa de tot vechea organizare militară a țării. BĂLCESCU, O. I 32. ◊ Serviciu militar = stagiu obligatoriu în armată pentru toți cetățenii valizi. Tren militar = tren care transportă trupe și materiale. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. ♦ Care se bazează pe armată. Ofensivă militară. 2. Privitor la război, de război; războinic. [AL. Donici] s-a dus la Petersburg și a intrat în corpul de cadeți. Însă avea el oare vocațiune pentru arta militară? NEGRUZZI, S. I 332.

MEDICO-MILITAR, -Ă adj. Referitor la medicina militară. [< medico- + militar].

MILITA vb. I. intr. A lupta intens pentru un principiu, pentru o cauză etc. [< fr. militer, it., lat. militare].

MILITAR, -Ă adj. Care ține de armată; ostășesc. ◊ Serviciu militar = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ Care se bazează pe armată; care ține de război; războinic. // s.m. Persoană care aparține cadrelor active ale armatei; ostaș. [Cf. fr. militaire, it. militare, lat. militaris, militarius].

MEDICO-MILITAR, -Ă adj. referitor la medicina militară. (< medico- + militar)

MILITA vb. intr. a lupta intens pentru un principiu, pentru o cauză etc. (< fr. milliter, lat. militare)

MILITAR, -Ă I. adj. care ține de armată; ostășesc. ♦ stagiu ~ = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ care se bazează pe armată; de război. II. s. m. cel care aparține cadrelor active ale armatei. (< fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär)

A MILITA ~ez intranz. 1) A participa în mod activ la viața social-politică. 2) A desfășura o luptă intensă pentru biruința unei idei sau a unei cauze. 3) A constitui o dovadă, un argument pentru ceva; a pleda. Aceste dovezi militează în favoarea noastră. /<fr. militer

MILITAR¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de armată sau de militari; propriu armatei sau militarilor. Aviație ~ă. ◊ Serviciu ~ durată de instruire a cetățenilor în rândurile forțelor armate. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär

medico-militar a. privitor la medicina militară: Institutul medico-militar.

milità v. a fi sau nu în favoarea cuiva: aceste dovezi militează în contra voastră.

militar a. 1. relativ la răsboiu: artă militară; 2. ce ține de armată: costum militar. ║ m. oștean, soldat.

*militár, -ă adj. (lat. militaris, d. miles, militis, soldat). Ostășesc, relativ la soldațĭ saŭ la ofițerĭ, la armată, la războĭ: haĭne militare, școală militară, preparative militare. Războĭnic, ĭubitor de armată: Romaniĭ eraŭ un popor militar. S. m. Care face parte din armată (soldat saŭ ofițer), ostaș, oștean. Adv. Militarmente.

*militéz v. intr. (lat. mílito, -áre). Combat, lupt, fac serviciŭ militar. Fig. Îs în favoarea saŭ contra cuĭva: faptele luĭ militează pentru el.

medico-militar adj. m., pl. medico-militari; f. medico-militară, pl. medico-militare

milita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. militez, 3 militează; ind. prez. 1 sg. să militez, 3 să militeze

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

medico-militar adj. m., pl. medico-militari; f. medico-militară, pl. medico-militare

milita (a ~) vb., ind. prez. 3 militează

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

medico-militar adj. m. militar

milita vb., ind. prez. 1 sg. militez, 3 sg. și pl. militează

militar adj. m., s. m., pl. militari; f. sg. militară, pl. militare

milita (militez, militat), vb. – A lupta. Fr. militer. – Der. militant, adj., din fr. militant; militar, adj., din fr. militaire; milităresc, adj. (cazon); militărește, adv. (ca militarii); militărie, s. f. (viață, carieră de militar); militărime, s. f. (reuniune, grup de militari); militarism, s. n., din fr. militarisme; militariza, vb., din fr. militariser; demilitariza, vb., din fr. démilitariser; milităros, adj. (războinic, curajos, hotărît, mîndru); miliție, s. f., din fr. milice, în parte prin rus. milicija; milițian, s. m.

MILITAR s., adj. 1. s. v. ostaș. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. v. armat.

MILITAR s., adj. 1. s. ostaș, oștean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. armat. (Conflict ~.)

Manu militari (lat. „Prin forță militară”) – Formulă juridică prin care se înțelege folosirea forței pentru executarea unui ordin. De pildă: a expulza pe cineva manu militari.

MEDICO-MILITÁR, -Ă adj. Care aparține problemelor medicale ale armatei, privitor la problemele medicale ale armatei. DICȚ. - Pl.: medico-militari, -e. – Medico- + militar.

MILITA vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „pentru” sau, mai rar, „în”) A lupta pentru un principiu, pentru o cauză etc.; a desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Militaseră altă dată.. . pentru un Negru Vodă de pe la 1215. HASDEU, I. C. I, 138. Nu uita că fără să militez prea activ în politică, mă simt puțin la putere. C. PETRESCU, O. P. I, 11. Militează în hotarele scrisului românesc. PERPESSICIUS, M. IV, 74. Militează pentru continua îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai ale oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2131. Dostoievski a scris și a militat pentru o limbă rusă inspirată din tezaurul limbii populare. CONTEMP. 1956, nr. 488, 3/7. ♦ (Despre stări de fapt, acțiuni, activități, realizări) A constitui o dovadă, un argument. V. p l e d a. Aceste dovezi militează în contra voastră. ȘĂINEANU, D. U., cf. I. IONESCU, D. 191. – Prez. ind.: militez. – Din fr. militer.

MILITAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (În opoziție cu c i v i l) Persoană care face parte din cadrele armatei, persoană care își îndeplinește stagiul în armată; ostaș, (învechit și popular) oștean. V. s o l d a t, c ă t a n ă. 2 ferdele ovăs, 4 pite . . . am dat la un militari (cca 1800). IORGA, S. D. XII, 130. Voia să aibă militari buni. MOLNAR, I. 241/8, cf. MAN. ÎNV. 80/10, BUDAI- DELEANU, LEX. Un cordon de militeri. AR (1829), 223¹/28. O numeroasă adunare de militari. russo, s. 27. Ce fel de militar ești dumneata? SEBASTiAN, T. 38. Ca vechi militar... îi admir. sadoveanu, M. c. 92. Tăria și puterea . . . pe care o insuflă militarilor. SCÎNTEIA, 1953, nir. 2 782. Frunză verde de stejar, M-a dat satul militar. TEODORESCU, P. P. 300. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. SEVASTOS, C. 281. Și mă cere-un militar. ȘEZ. V, 13. Cinci suti di melitari, Tot călări și pi cai mari. VASILIU, C. 79, cf. ALR I 1423. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc, (învechit și popular) oștenesc. Rînduiala ca la toate instituturile este militară. AR (1830), 358¹/46. Ființa funcționarilor civili și militari. . . da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I, 36. Șeful. . . diviziei a 2-a teritorială militară (a. 1866). URICARIUL, VII, 239. Suceava [era] țelul său, în limbaj militar punctul obiectiv al invaziunii. HASDEU, I. V. 21. Ce tristă operă cînta Fanfara militară. BACOVIA, O. 89. Autoritățile militare. BR[ESCU, A. 257, cf. BART, E. 234, id. S. M. 26. Nu se mai vorbi . . . de pregătirile militare. STANCU, R. A. IV, 216. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar sau (învechit) slujba militară = stagiu obligatoriu de armată pentru toți bărbații valizi. Cheamă pe toți. . . la slujba militară. CR (1830), 63²/37. Arta militară, v. a r t ă. ♦ Pus la dispoziția armatei. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. – PI.: militari, -re. – Și: (popular) melitár, -ă, (învechit) militáriu (LB, PONTBRIANT, D., COSTINESCU), militér, -ă s. m., adj. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.