meremet sn [At: (a. 1776) N. A. BOGDAN, C. M. 66 / V: (reg) ~ent, maramet, (sst) mereme sn / Pl: ~uri / E: tc meremet, meramet, ngr μερεμέτι] (Îrg) 1 Lucrare de reparație sau de întreținere. 2 (Îs) Zile de ~ Zile de clacă. 3 (Îlav) De maramet Degeaba. 4 (Fam) Aranjare. 5 (Lpl; pcf) Marafeturi Vz marafet (7).

MEREMET, meremeturi, s. n. (Învechit) Acțiunea de a drege, de a cîrpi (o casă, un zid etc.); reparație, refacere. Atît se stricase acum grădina, încît... nu știa de unde să înceapă meremetul. ISPIRESCU, L. 152. Cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac tovarăș la parte și-l și însor! CARAGIALE, O. I 48. Distincțiune între ceea ce este veche pictură bizantină... și ceea ce este adaos, prefacere, meremet. ODOBESCU, S. I 412.

meremet n. reparațiune: casa-i dărăpănată are trebuință de meremet Al. [Turc. MEREMET].

meremét n., pl. urĭ (turc. ar. meremet, reparațiune; ngr. mereméti). Rar azĭ. Reparațiune (maĭ ales la case).

marament sn vz meremet

maramet sn vz meremet

mereme sn vz meremet

merement sn vz meremet

meremet (înv., reg.) s. n., pl. meremeturi

meremet (înv., reg.) s. n., pl. meremeturi

meremet s. n., pl. meremeturi

meremet (meremeturi), s. n. – Reparație, preparare, punere la punct, reglare. – Mr. mirimete, megl. mirimet. Tc. meremet (Șeineanu, II, 257; Meyer 263; Lokotsch 1407; Ronzevalle 159), cf. ngr. μερεμέτι, alb., bg. meremet. – Der. meremetisi, vb. (a repara, a regla), cf. ngr. μερεμετίζω (din ngr. după Gáldi 209); meremetiseală, s. f. (reparație).

MEREMET s. v. refacere, reparare, reparat, reparație.

meremet s. v. REFACERE. REPARARE. REPARAT. REPARAȚIE.

MEREMÉT s. n. (Învechit și regional) 1. Lucrare de reparație sau de întreținere. La meremetul podurilor să lucreze fără plată (a. 1776). N. A. BOGDAN C. M. 66. Să se facă vreun mic meremet acestor case (a. 1799). URICARIUL, I, 95. Meremetul și ținerea tuturora podurilor pre anii viitori (a. 1815). ib. 233, cf. V, 437/15. 5 lei pentru meremetul pistoalelor (a. 1824). ap. TDRG. Toate coșurile sobelor să am a le face meremet (a. 1829). DOC. EC. 442. Cîteva meremeturi de cazane și alte vase. CR (1830), 363²/11. Casa-i dărăpănată. . . are trebuință de meremet. ALECSANDRI, T. 827. Cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac tovarăș la parte și-l și însor. CARAGIALE, O. VI, 8. Atît se stricase acum grădina, încît nu mai era chip de a o drege. . . nu știa de unde să înceapă meremetul. ISPIRESCU, L. 152. La fieșce icoană, la fieșce obiect zugrăvit, trebuie să facem o distincțiune între ceea ce este vechea pictură bizantină . . . și ceea ce este adaos, prefacere, meremet dintr-o epocă de decadență grotescă. ODOBESCU, S. I, 412. ♦ Zile de meremet = zile de clacă. Claca și serbările personale (podvezile, zilele de mereme) [sic!], ce mai există încă. . . se vor declara răscumpărabile. KOGĂLNICEANU, S. A. 165. 4 zile de meremet. I. IONESCU, D. 310. Birul plătesc, podhvadă fac, zile de meremet fac, . . . de ce dar să mă tem? ap. CADE. Manolache Grecu . . . ș-a luat di la guvern pi sama lui zîlile di merement. GRAIUL, I, 324, cf. CHEST. II 14/179. ♦ L o c. a d v. De maramet = degeaba. PAMFILE, J. II, 153. ♦ (Familiar) Aranjare, pregătire, dichisire. Un turculeț de-o șchioapă face meremetul narghilelei, potrivind c-un clește de aramă un cărbune. TEODOREANU, M. U. 93. 2. (La pl. ; prin confuzie) Marafeturi. V. m a r a f e t (3). Să ajungă pînă într-atîta, el, omul sănătos și voinic ca tunul, să alerge după meremeturi. CONV. LIT. , 399. Înfipsese în răsadurile guliilor cuibare de tămîie pe care le însuflețea cu tăciuni descîntați din vatra plină de meremeturi. KLOPȘTOCK, F. 156, cf. I. CR. VI, 218. Pl.: meremeturi. – Și: (regional) merement, maramét, (suspect) meremé s. n. – Din tc. meremet, meramet, ngr. μερεμέτι.

MARAMÉNT s. n. v. meremet.

MARAMÉT s. n. v. meremet.

MEREMÉ s. n. v. meremet.

MEREMÉNT s. n. v. meremet.