MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate niciun cuvânt. II. P. anal. 1. Partea anterioară a urechii interne, răsucită în spirală. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec.

melc [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14 / V: (îrg) mălc, melci smi, z~ / Pl: ~lci, (13-19) ~ciuri, ~uri / E: ns cf bg мелчо, мелчев, мелчов] 1 sm Specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală Si: (reg) bourel, bouț, cigă, culbec. 2 sn (Șîc ~-de-vii sau ~-de-vie) Specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). 3 sm (Șîc ~-austriac, ~-de-câmp, ~-șerpesc, ~-vărgat) Specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). 4 sm (Șîc ~-înfășat, z~-de-baltă) Specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, având cochilia ascuțită la vârf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decât la celelalte (Limnaea stagnalis). 5 sm (Șîc ~-de-frunze) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, având o muchie pe partea inferioară Si: (reg) babiță (Limax). 6 sm (Șîc ~-de-tunet, ~-vânăt, z~-șerpos) Specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). 7 sm (Îe) A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca ~ul A merge sau a se mișca foarte încet. 8 sm (Prc) Cochilie a melcului (1-4). 9 smp (Mun; Olt) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. 10 sm (Reg; dep) Om sau animal rămas în urmă cu creșterea. 11 sm (înv, îf melci) Broască țestoasă. 12 sm (Reg; pcf mâlc; îe) A tăcea ca ~ul sau a tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Si: a tăcea chitic. 13 sn, (rar) sm (Pan; îrg, îf melci, șîs ~ul ochilor) Orbită a ochiului. 14 sm (Îs) ~ii ochilor Globi oculari. 15 sn (Buc) Parte cartilaginoasă a nasului. 16 sn (Trs; Buc) Parte tare din interiorul cornului, la vite. 17 sn (Trs; Buc) Parte tare a cozii animalelor Si: cotor. 18 sn (Reg) Piele groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioarele din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față Si: castană. 19 sn (Reg) Maia². 20 sm (Pan; șîs ~ul urechii) Parte osoasă a labirintului urechii interne. 21 sm (Pan) Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diverse feluri mișcarea de rotație. 22 sm (Pan; reg) Trior. 23 sm (Pan) Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. 24 smp (Pan) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe, în vederea ondulării. 25 sma (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 26 sma Melodie după care se dansează melcul (25). 27 sma (Reg; îf melciul) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, care au corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală, și patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul = a) răsucit, în spirală; b) foarte încet. ◊ Expr. A tăcea ca melcul = a nu scoate nici un cuvânt. II. P. anal. 1. Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utilizeze în diferite feluri mișcarea de rotație. 3. Prăjitură făcută din aluat încolăcit în spirală, presărat cu nucă dată prin mașină. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe. – Et. nec.

MELC, melci, s. m. 1. Animal din încrengătura moluștelor, care are pe cap patru tentacule sensibile și al cărui corp, moale și vîscos, se află într-o cochilie de formă conică, învîrtită în spirală (Helix pomatis); culbec. Casa săracul o are Toată ca melcu-n spinare. PANN, P. V I 133. Melc, melc codobelc, Scoate coarne bourești Și te du la Dunăre, Și bea apă turbure. TEODORESCU, P. P. 191. ◊ (În comparații) [Luleaua] are coadă adusă melc și un ornament în zig-zag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II 296. ◊ Loc. adv. Ca melcul = în spirală. Paturile erau... așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, E. 251. ◊ Expr. A merge (sau a umbla) ca melcul (sau cu pași de melc) = a merge foarte încet. A tăcea ca melcul = a nu scoate nici un cuvînt, a tăcea chitic. II 1. (Anat.) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. (Tehn.) Angrenaj folosit la transmiterea mișcării de rotație dintre doi arbori perpendiculari ai unui mecanism, care nu se găsesc în același plan. 3 Un fel de prăjitură făcută din aluat încolăcit, presărat cu nuci.

MELC ~ci m. 1) Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o cochilie în formă de spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile. * A se mișca ca ~cul (sau cu pași de ~) a se mișca foarte încet. A tăcea ca ~cul a nu rosti nici o vorbă. 2) anat. Parte a urechii interne în formă de spirală. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care servește pentru transmiterea unei mișcări de rotație între doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.

melc m. (din maĭ vechĭu melcĭ, ca copac din copacĭ, ĭar melcĭ prescurtat din cobelcĭ, cubelcĭ, cucumelcĭ a. î. D. rom vine bg. mélčev, mélčo, pol. malž [Bern. 2, 33]. V. culbec). Vest. Culbec. Arg. S. n., pl. urĭ. Vertebră. Vechĭ, azĭ Cov. melcĭ, pl. ĭurĭ, orbita ochĭuluĭ. V. bourel și ghioc 1.

belc sm vz melc

mălc sm vz melc

melci s vz melc

zmelc sm vz melc

zmelc s.m. v. melc.

mălc adv. în expresiunea a tăcea mălc, a nu rosti nicio vorbă. [Ceh. MLK, tăcere].

melc(iu) m. 1. molusc târîtor ce locuiește într’o scoică (Coehlca); 2. partea osoasă a labirintului urechii ce are forma unei scoici de melc; 3. pl. glob: melcii ochilor; 4. partea osoasă dinăuntrul cornului. [Lat. vulg. MILACEM (pentru LIMACEM), de unde melciu (bulg. MELČOV vine din românește); cf. în sudul Franței: milhauc, melc (Tarn) și meulçon (Haute-Marne)].

melc s. m., pl. melci

melc s. m., pl. melci

melc s. m., pl. melci

melc.

MELC s. v. maia.

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babiță, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (ZOOL.) melc fără casă v. limax. 3. melc membranos v. cohlee. 4. melcul lui Pascal v. cardioidă.

MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babiță, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (MAT.) melcul lui Pascal = cardioidă.

melc s. v. MAIA.

melc (melci), s. m. – 1. Bourel, culbec (Helix). – 2. Orbita ochiului. – 3. Labirintul urechii. – 4. Cavitatea interioară a cornului. – Var. (înv.) melciu. Mr. smelciu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește, cum ar trebui, se pare, de la var. melciu considerată ca formă primitivă (Byck-Graur, BL, I, 23), ar fi de presupus că-i vorba de sb. mela „vîsc”, cu suf. dim. -če › melče, ca moma › momče; sensul ar fi de „vîscos”, ca în lat. viscosus < viscum „vîsc”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: de la o temă sl. care ar însemna „moale” (Cihac, II, 192); de la un dacic *miliku sau *kadmiliku, ca în alb. krëmili, këthmili (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 193); din lat. limax, prin intermediul unei metateze *milax (Philippide, Principii, 295); dintr-un cuvînt înrudit cu lat. murex, zend. mūraka (Tiktin); abreviat în cobelci, în loc de culbec (Scriban); din bg. melŭk (Conev 22). Der. mealcă, s. f. (Munt., pește de rîu nedeterminat), probabil denumit astfel din cauza viscozității lui; melcie (var. melciurie), adj. f. (oaie cu coarne răsucite); înmelci, vb. (rar, a se încolăci, a se răsuci). – Din rom. provine bg. melčev (Candrea, Elemente, 405; Miklosich, Etym. Wb., 187; Berneker, II, 33; Capidan, Raporturile, 216).

melc, melci s. m. 1. inel de damă cu montură împletită. 2. (la pl.) păr pubian.

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

a merge ca melcul expr. a se mișca încet.

a se mișca ca melcul expr. (peior. – d. oameni) a fi lent în mișcări.

a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic.

MELC subst. I. S. m. 1. Numele mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală ; (regional) culbec, bourel, bouț, cigă: a) (și în sintagma melc de vii sau melc de vie, N. LEON, MED. 87) specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440; b) (și în sintagmele melc austriac, melc de cîmp, melc șerpesc, melc vărgat, BIANU, D. S. 459) specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440 ; c) (și în sintagmele melc înfășat, N. LEON, MED. 87, zmelc de baltă. PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, avînd cochilia ascuțită la vîrf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decît la celelalte (Limnaea stagnalis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 442 ; d) (și în sintagma melc de frunze, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, avînd o much e pe partea inferioară; (regional) babiță (Limax). Cf. ANON. CAR., SIMIONESCU, F. R. 441 ; e) (și în sintagmele melc de tunet, ALR I 1 190/896, melc vînăt, ib. I 1 190/746, zmelc șerpos, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). Cf. SIMIONESCU, F. R. 441. Carte întru care să scriu mîncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, ierburi (a. 1749). GCR II, 42/12. Încît mijloc dă a-mi putea găsi melci pentru mîncare nu este (a. 1803). IORGA, S. D. VIII, 39. Unii mînîncă broaște țestoasă și melci. ȚICHINDEAL, F. 260/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Veara sînt obligați a da cîte 2 pui, 2 ferdele de ovăz, 200 melci, 1 bucată de rășină. BARITIU, P. A. I, 477, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Să sapă iarna din pămînt melcii de vie. BIANU, D. S. 459. Cu toate că pe la noi cuvîntul de melc nu se cunoaște, ci numai acel de culbec sau culbeciu, băieții îi cîntă pe acest nume ca să scoată coarnele. Melc, melc, codobelc. . . PAMFILE, J. I, 92. Prin grădini, prin vii, căci îi place mugurii viței (de unde și numele melc de vii), pe vremea umedă mai adesea, se poate observa și animalul. SIMIONESCU, F. R. 439. Tot atît de răspîndit. . . este melcul austriac sau șerpesc. . . a cărui cochilie se recunoaște lesne după niște dungi cafenii pe lungul spiralei. id. ib. 440. Am mîncat melci, supă de ceapă, am înghițit, nemăsurat, băuturi variate. BRĂESCU, A. 195, cf. GR. S. I, 191. Melc, melc Codobelc, Scoate coarne bourești. TEODORESCU, P. P. 191. Caută melci de cîmp și-i zdrobește bine cu coajă cu tot. ȘEZ. X, 61, cf. 140. E cu casă în spinare ca melcul sau casa-i e ca a melcului, în spinare, se spune despre oamenii care-și schimbă mereu domiciliul. Cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, I, 22, ZANNE, P. iii, 86. Se strînge ca melcul în coaja lui, se spune despre cei timizi, sfioși. Cf. ZANNE, P. I, 552. Cu coarne ca boul, cu șa ca un cal, se urcă pe copaci ca un șearpe (Melcul). POP., ap. GCR II, 371. Am un ou și nu-i ou. Și-i cu coarne și nu-i bou (Melcul). GOROVEI, C. 119, cf. 117. Picioare n-avea, mîni n-avea, dar în copaci se suia (Melcul), ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la forma de spirală a cochiliei animalului) Scară ca melcul. POLIZU. Paturile erau. . . așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. (Adverbial) [Luleaua] are coada adusă melc și un ornament în zigzag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II, 296. ◊ F i g. Zidind, schele-nalte și repezi ridici, încaleci pe lespezi cît munții, melci mici. ARGHEZI, VERS. 99. ◊ Expr. A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca melcul = a merge sau a se mișca foarte încet. Cf. ZANNE, P. IX, 661. ♦ P. r e s t r. Cochilia melcului (I 1). SIMIONESCU, F. R. 439. ♦ (Prin Munt. și Olt., la pl.) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. ALR II 3 355/791, 836. 2. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om sau pentru un animal rămas în urmă cu creșterea. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. (Învechit, în forma melci; calc după v. sl. желъвь „scoică”, „broască țestoasă”) Broască țestoasă. CUV. D. BĂTR. I, 291/31, cf. DDRF. 4. (Regional)} prin confuzie cu mîlc în e x p r.) A tăcea ca melcul sau a tăcea melc = a nu scoate nici un cuvînt ; a tăcea chitic. Cf. IORDAN, L. R. A. 271. II. Subst. P. a n a l . (Cu aluzie la cochilia tare a melcului I 1 ; mai ales în forma melci) 1. S. n. și, rar, m. (Învechit și regional, adesea determinat prin „ochilor”) Orbita ochiului. I-au ieșit ochiul cel dirept din melci în afară. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14. Tot ochiul, în chipul moviliții, din melciuri afară ca a broascăi ies. CANTEMIR, IST. 207, cf. 79, 106, DDRF, ALEXI, W. TDRG. Orbitele. . . se numesc adîncături, găvane, scovîrlii și melcii ochilor. CANDREA, F. 42. Voi, nouă fete, Ieșiți din mați, Din ficați. . . Din melciul Ochilor, Din auzul Urechilor. TEODORESCU, P. P. 367. Și cu mîna ți-oi lua [roșeața] Din creierii capului, Din auzul urechilor, Din melșul ochilor, Din toate ciolănelele. L CR. III, 246. Să ieși din cap, Din picioare,. . . Din melcurile ochilor, Din sfîrcul nasului. PĂSCULESCU, L. P. 147. ◊ (Suspec Melcii ochilor = globii oculari. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. S. n. (Bucov.) Partea cartilaginoasă a nasului. Cf. DDRF. Sub subst. „melci” înțeleg românii din Bucovina, în genere, părțile cele ciolănoase ale nasului. MARIAN, D. 152, cf. 150. 2. S. n. (Transilv., Bucov.) Partea tare din interiorul cornului, la vite. [La bou și la vacă] partea osoasă dinăuntrul cornului se numește melci. DAMÉ, T. 28. Tot „melci” se numește partea cea vîrtoasă care se află înnuntrul coarnelor de la vite. MARIAN, D. 152, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Partea tare a cozii animalelor ; cotorul cozii. Cînd se taie părul cozii unui cal, ceea ce țăranii nu fac, se zice că i-o tăiat coama pînâ-n melci. DR. V, 306. [Vaca] să aibă. .. coada lungă, melciu [= cotoru], nu fuioru. ALRT II 113. ♦ (Regional) Pielea groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioare din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față ; castană (Gil-Brad). DR. V, 305. ♦ (Regional) Maia² (Cerneteaz-Timișoara). DR. V, 304. III. S. m. P. a n a l. (Cu aluzie la forma de spirală a cochiliei melcului I 1) 1. (Adesea determinat prin „urechii”) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utitilize în diverse feluri mișcarea de rotație. Piesa de prelucrat are o mișcare de avans, dată de un melc. IOANOVICI, TEHN. 291. Melc de sfărîmare. NOM. MIN. I, 55. În scobitura melcului se află frînghia. IONESCU-MUSCEL, FIL. 259. Printr-un melc cu care se prelungește axul valțului, fiecare rotație e transpusă mecanismului de măsurat. id. ȚES. 97, cf. SCÎNTEIA, 1963, nr. 3093. ♦ (RegionaL Trior. Com. din ȚEPEȘ-CERNAVODĂ. 3. Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. Cf. DL, DM. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe (în vederea ondulării). Cf. DM. 5. (Regional, art.) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 115, H II 100. ♦ (În forma melciul) Numele unui joc de copii (FĂGET-LUGOJ), H XVIII 78. – Pl.: (I, III) melci, (II) melciuri și melcuri (rar, m.) melci. – Și: (învechit și regional melci subst. ; (regional, I1) mălc, zmelc (ALR SN III h 729, ALR I 1 190/125) s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. bg. мелчо, мелчев, мелчов.

MĂLC s. m. v. melc.

MELCI subst. v. melc.