MEDIU¹, medii, s. n. 1. Totalitatea condițiilor (relief, climă, sol etc.) în care trăiesc organismele. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva; ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. (În spiritism și în alte practici oculte) Persoană care poate comunica cu spiritele și poate fi intermediar între ele și o anumită persoană. – Din lat. medium.

mediu², ~ie [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) meziu (Pl: mezi, mezii) / P: ~diu, ~di-e / Pl: ~ii / E: lat medius, -a, -um, cf it mezzo] 1 a Care se află la mijloc, din punctul de vedere al poziției, al dimensiunii, calității, intensității etc. Si: de mijloc, mijlociu (1). 2 a (Îs) Învățământ ~ Treaptă a învățământului public, între învățământul elementar și cel superior. 3 a (Îs) Școală ~ie Școală de învățământ mediu. 4 a (Log; îs) Termen ~ Al doilea termen al silogismului. 5 a (Lit; îas) Însușire sau însușiri comune a două obiecte, ființe, fenomene, care fac posibilă realizarea figurii de stil numite comparație. 6 smp (Mat; îf mezi) Termeni de la mijlocul unei proporții. 7 a (Fig) Moderat (3). 8 a Care rezultă din împărțirea sumei unor mărimi la numărul total al acestora, reprezentând o medie (9). 9 sf Valoare mijlocie a mai multor mărimi. 10 (Îs) ~ aritmetică Număr rezultat din împărțirea sumei mai multor mărimi la numărul lor. 11 (îs) – geometrică Radical al unui produs. 12 Notă obținută din adunarea notelor primite de un elev, un student etc. la o materie (sau la toate materiile) și împărțirea sumei totale la numărul lor. 13 (Îlav) În ~ie sau (înv) în ~ Ca măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente. 14 (Îe) A (nu)-i ieși sau a (nu) avea ~a (sau ~) A (nu) obține media minimă de absolvire. 15 s (Îvr) Mijloc folosit pentru atingerea unui scop. 16 smp (Îvr; spc; îf mezii) Mijloace materiale. 17 smp (Îvr; spc; îf mezii) Bani. 18 a (Îs) Evul ~ Perioadă din istoria umanității cuprinsă între sclavagism și epoca modernă.

mediu¹ sn [At: LM / V: (rar) -m (P: ~di-um) / Pl: ~ii / E: lat medium] 1 Natură înconjurătoare și totalitate a factorilor externi în care se găsesc ființele și lucrurile. 2 (Îs) ~ de cultură Soluție, substanță etc. nutritivă, folosită pentru culturi de microorganisme. 3 (Îs) ~ intern Totalitate a umorilor unui organism. 4 Sistem sau ansamblu de sisteme fizico-chimice în care se produce un fenomen. 5 Societate, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva Vz ambianță, anturaj. 6 Persoană care are însușirea de a putea fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele, servind ca intermediar între ele și cei vii.

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva; ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. Persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele și poate servi ca intermediar între ele și cei vii. – Din lat. medium.

MEDIU², -IE, medii, adj. Care se află la mijloc, mijlociu, care constituie o medie. Introducerea indicilor tehnico-economici medii progresivi... [este] o metodă nouă de organizare tehnică a muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/2. ◊ Învățămînt mediu = treaptă a învățămîntului public, urmînd după învățămîntul elementar, în care se predau elemente de cultură generală, cunoștințe teoretice și practice. Școală medie = școală de învățămînt mediu. Rata medie a profitului v. rată. Evul mediu v. ev. (Logică) Termen mediu = termen al unui silogism, care pune în relație pe celelalte două. Pronunțat: -diu.

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare în care se află ființele și lucrurile. V. ambianță. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. [Animalele] s-au selecționat... și s-au adaptat diferitelor medii. ANGHEL, PR. 74. Mediu geografic = natura înconjurătoare, condițiile naturale exterioare ale vieții sociale (clima, solul, bogățiile subsolului etc.), care constituie una dintre condițiile necesare și permanente ale vieții materiale a societății și un factor care influențează dezvoltarea ei. Adaptare la mediu = evoluție a organismelor animale și vegetale sub influența condițiilor fizice, în vederea viețuirii lor în aceste condiții. Mediu de cultură = hrană oferită organismelor cultivate artificial și care trebuie să cuprindă toate substanțele necesare vieții lor. ♦ Orice substanță care poate fi străbătută de un fluid. Lumina se refractă trecînd dintr-un mediu într-altul. 2. Societatea, lumea din preajma cuiva, totalitatea persoanelor în mijlocul cărora trăiește cineva. Mediul în care a trăit și a lucrat Mihail Eminescu i-a fost cu totul neprielnic. SADOVEANU, E. 83. Faptele se petrec într-un mediu orășănesc. IBRĂILEANU, S. 4. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. CR. II 20. 3. (În practicile ocultiste) Persoană care pretinde că poate comunica cu spiritele, servind ca intermediar între ele și cei vii.

MEDIU s.n. 1. Natura, spațiul înconjurător în care se află o ființă, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea condițiilor naturale exterioare ale vieții sociale, care constituie una dintre condițiile necesare și permanente ale vieții materiale a societății și unul dintre factorii care influențează dezvoltarea ei. ♦ Orice substanță în care se produce sau se propagă un fenomen. ◊ Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, folosită pentru înmulțirea microbilor în laborator în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva. 3. (În forma medium) (Cel) care pretinde că poate înlesni comunicarea cu spiritele în practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. médium].

MEDIU, -IE adj. De (la) mijloc, mijlociu; care formează, care constituie o medie. ◊ Învățămînt mediu = treaptă imediat superioară învățămîntului elementar; termen mediu = al doilea termen al unui silogism, care leagă ceilalți doi termeni. [Pron. -diu. / < lat. medius].

MEDIU¹ s. n. 1. natura, spațiul înconjurător în care se află o ființă, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afectează viața și dezvoltarea organismelor. ◊ orice substanță în care se produce sau se propagă un fenomen. ♦ ~ de cultură = soluție nutritivă sterilizată, pentru înmulțirea microbilor în laborator. 2. substanță care poate fi străbătură de un fluid. 3. societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva. 4. (în forma medium) cel care pretinde că poate înlesni comunicarea cu spiritele în practicile oculte. (< lat. medium)

MEDIU², -IE adj. 1. de (la) mijloc, mijlociu; care formează o medie. ♦ învățământ ~ = treaptă superioară învățământului elementar; (log.) termen ~ = al doilea termen al unui silogism, care leagă ceilalți doi termeni. 2. (fig.) moderat, echilibrat, ponderat. (< lat. medius)

MEDIU² medii m. (în practicile oculte) Persoană dotată cu spirite, servind ca intermediar între spirite și cei vii. /<lat. medium

MEDIU¹ ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale și de condiții fizice, care înconjoară și influențează organismele. 2) Spațiu material în care se află un corp sau în care se desfășoară un fenomen fizic. 3) Ansamblu de condiții externe în care trăiește și se dezvoltă un individ uman. 4) Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale; ambianță care înconjoară o persoană; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium

MEDIU³ ~e (~i) 1) Care se află la mijloc; situat între două părți extreme sau între două lucruri de același fel; de mijloc; mijlociu. Cursul ~ al unui râu. 2) Care este de proporții sau de valoare moderată; de natură foarte obișnuită. Preț ~. Alimentație ~e. 3) Care reprezintă o medie; cu valoare de mijloc. /<lat. medius

mediu a. mijlociu. ║ n. 1. sunetul vocii între grav și acut; 2. Fiz. spațiu în care e pus un corp: aerul e mediul în care trăim; 3. fig. totalitatea persoanelor printre cari trăiește cineva, apucăturile și ideile lor: a trăi într’un mediu intelectual; 4. la spiritiști: cel ce servă de intermediar între oameni și spirite.

*médiŭ, -ie adj. (lat. medius, mijlociŭ. V. mez și intermediar). Mijlociŭ, la depărtare egală între extremitățĭ: înălțime medie (V. medie). Gram. Care, în unele limbĭ, ține și de activ, și de pasiv și arată acțiunea subĭectuluĭ asupra luĭ singur, ca rom. mă gîndesc (v. refl.). În istorie, timpu dintre aniĭ 477-1453 (termin întrebuințat întîĭa oară de Hristofor Kellner, profesor universitar la Halle, la 1688). S. n. Fiz. Spațiŭ în care se află un corp: aeru e mediu în care trăĭește omu. Fig. Persoanele, animalele, împrejurările în mijlocu cărora trăĭeștĭ: a trăi într’un mediŭ intelectual, a te adapta medĭuluĭ (a te acomoda nevoilor). Persoană care, în operațiunile spiritiștilor pune oameniĭ în legătură cu spiritele.

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum.

medium sn vz mediu¹

meziu, ~ie s, a vz mediu

*EV (pl. evuri) sn. 🔎 ~ul mediu, una din marile diviziuni ale timpurilor istoriei universale, de la căderea imperiului de Occident (an. 475) pînă la cucerirea Constantinopolului de către Turci (an. 1453) [lat. aevus].

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între antichitate și epoca modernă. – Din lat. aevum.

EV, evuri, s. n. (Livresc) Epocă, eră din istoria omenirii caracterizată prin anumite trăsături care o deosebesc de altele. Cărămizile călătoresc spre sate tot mai îndepărtate, ducînd o dată cu ele temeliile unui nou ev în viața țăranilor: acela al locuințelor de zid. BOGZA, C. O. 227. După viforul epocii contimporane, copiii noștri vor cunoaște un ev al păcii. SADOVEANU, C. 39. Pentru dînșii războiul însemna un eveniment prea îndepărtat, mai mult abstract. Sfîrșitul unei epoci și începutul unui alt ev, cum sînt delimitate capitolele în manualele de istorie. C. PETRESCU, Î. II 217. ◊ Evul mediu = interval de timp caracterizat prin orînduirea feudală și ale cărui limite convenționale sînt căderea Romei (anul 476) și revoluția franceză din 1789. Între aceste două forțe sociale de bază ale orînduirii feudale, se desfășoară de-a lungul întregului ev mediu o luptă înverșunată. IST. R.P.R. 62.

MEDIUM s.n. v. mediu.

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum)

MEDIUM s. n. elem. mediu¹ (4).

evul-mediu n. veacul de mijloc, timpul scurs între căderea imperiului de Occident (475) și luarea Constantinopolului de către Turci (1453).

mediu² [diu pron. dĭu] adj. m., f. medie (desp. -di-e); pl. m. și f. medii

mediu¹ (condiții de viață) [diu pron. dĭu] s. n., art. mediul; pl. medii, art. mediile (desp. -di-i-)

mediu¹ [diu pron. dĭu] adj. m., f. medie (-di-e); pl. m. și f. medii

mediu² [diu pron. dĭu] s. n., art. mediul; pl. medii, art. mediile (-di-i-)

mediu s. n. [-diu pron. -diu], art. mediul; pl. medii, art. mediile (sil. -di-i-)

mediu adj. m. [-diu pron. -dĭu], f. medie (sil. -di-e); pl. m. și f. medii

mediu

mediu, -ie adj.

mediu, -ii sb.

!Evul Mediu (epocă istorică) [diu pron. dĭu] s. propriu n. art., neart. Ev Mediu (întunecatul ~)

!Evul Mediu s. propriu n.

evul mediu.

mediu (medii), s. n. – Ambianță, mijlocire. Lat. medium (sec. XVIII). – Der. mediat, adj., din fr. médiat; imediat, adj., adv., din fr. immédiat; median, adj., din fr. médian; mediatiza, vb., din fr. médiatiser; mediator, s. m., din lat. mediator, apare la Radu Popescu (sec. XVIII); mediațiune, s. f., din fr. médiation; medie, s. f. (valoare mijlocie), din lat. media (sec. XIX).

MEDIU, -IE adj. (< lat. medius): în sintagma diateză medie (v.).

mediu de sedimentare, (engl.= depositional environment) dom., zonă sau areal caracterizat printr-un complex de factori fizico-chimici și biotici care controlează procesul de sedimentare dintr-un anumit loc și dintr-un anumit moment. Astfel, în raport cu poziția sa față de principalii factori externi, apa, aerul și gheața, se poate vorbi de m. subacvatic, m. subaerian și m. glaciar; în raport cu marile unități de relief și agenții care îl modelează, se disting: m. continental (lacustru, fluviatil, paludal, spelean, deșertic, glaciar), m. de tranziție (deltaic, lagunar, de estuar) și m. marin și/sau oceanic (în care se disting diferite zone de sedimentare: litorală, neritică, batială, abisală, hadală). Fiecare m.s. se caracterizează printr-o asociație de sedimente cu trăsături granulometrice, morfometrice, litologice și structurale specifice. V. și sistem depozițional.

MEDIU AERONAUTIC totalitatea factorilor care acționează asupra organismului în timpul zborului.

EV (< lat. aevum) s. n. Perioadă din istoria omenirii. ◊ Evul Mediu = denumire convențională a perioadei din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și Epoca Modernă. Tradițional, în Europa, cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii, cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile din Țările de Jos (1566-1606) și din Anglia (1642-1649).

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.

PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU (P.N.U.M.; în engl. United Nations Environment Programme – U.N.E.P.), organ subsidiar al Adunării Generale a O.N.U. de asistență multilaterală, cu sediul la Nairobi, creat în 1972, în scopul de a furniza statelor membre ale organizației sau altor organe și instituții specializate din sistemul Națiunilor Unite asistență în domeniul protejării mediului. Resursele programului provin din bugetul O.N.U. și contribuții voluntare ale statelor membre ale organizației.

SCHIMBĂRI GLOBALE ALE MEDIULUI, modificări de mare amploare ale condițiilor de viață la nivelul întregii planete. În trecutul geologic au avut loc numeroase astfel de schimbări, din cauze încă insuficient cunoscute. În prezent există temerea că astfel de modificări se vor produce în scurt timp ca urmare a unor acțiuni antropice care pun în pericol echilibrul natural al Terrei; se consideră că chiar, pe lângă variațiile climatice normale, au început să se manifeste și unele tendințe ale acestor s.g., care vor avea implicații profunde asupra societății omenești. Printre cauze se numără emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi prin arderea combustibililor fosili, utilizarea unor produse artificiale ca halonii și clorofluorurile de carbon, care distrug stratul de ozon, distrugerea pe scară largă a pădurilor (îndeosebi a celor tropicale), agricultura intensivă, puternic chimizată și mecanizată (inclusiv marea extindere a orezăriilor inundate și a a fermelor de bovine, surse de gaze cu efect de seră), eliberarea de gaze din haldele de gunoi. Printre consecințele prognozate se numără: încălzirea climatică globală, modificarea circulației atmosferice și deci a regimului pluviometric (și creșterea frecvenței și razei de acțiune a unor fenomene climatice extreme – uragane, tornade, viscole, dar și a ariilor afectate de deșertificare), modificarea traseelor curenților marini, creșterea nivelului oceanului (ca urmare a topirii calotelor glaciare) și inundarea ins. joase, a deltelor și a câmpiilor, reducerea biodiversității și modificări ale ecosistemelor terestre și marine (afectate și de acțiuni antropice directe), redistribuirea pe glob a culturilor agricole, creșterea incidenței cataractei și cancerului de piele (datorită subțierii stratului de ozon) și extinderea la latitudini medii a unor boli tropicale.

Campanula medium L. Specie ce înflorește vara. Flori simple sau duble în formă de cupă, albe, roz, albastre sau mov, în panicule mari. Plantă bienală, erbacee (cca 90 cm înălțime), aspru-păroasă (Pl. 16, fig. 91).

MEDIU s. ambianță, anturaj, cadru, cerc, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (În ce ~ se învârte?)

MEDIU s. v. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem.

MEDIU adj. v. mijlociu.

MEDIU s. ambianță, anturaj, cadru, cerc, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (În ce ~ se învîrte?)

MEDIU adj. mijlociu. (De calitate, de vîrstă ~.)

mediu s. v. CALE. CHIP. FEL. FORMĂ. MANIERĂ. METODĂ. MIJLOC. MOD. MODALITATE. POSIBILITATE. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUTINȚĂ. SISTEM.

EVUL MEDIU s. (IST.) (înv.) secolul de mijloc, veacul de mijloc, vârsta de mijloc.

EVUL MEDIU s. (IST.) (înv.) secolul de mijloc, veacul de mijloc, vîrsta de mijloc.

MEDIU¹ s. n. 1. Natura înconjurătoare în care se găsesc ființele și lucrurile. Cf. LM. [Animalele] s-au selecționat. . . și s-au adaptat diferitelor medii. ANGHEL, PR. 74. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44, cf. IONESCU-MUSCEL, FIL. 166. Sînt autorul unei teorii cu privire la organism și mediu, care va face vîlvă. BENIUC. M. C. I. 113. ♦ (Adesea în sintagma mediu de cultură) Soluție, substanță etc. nutritivă, folosită pentru culturi de microorganisme. Pentru a păstra proprietățile speciale ale bacteriilor, trebuie să le cultivăm pe mediul care le este cel mai favorabil. BABEȘ, O. A. I, 46. Prepară și vînd acești bacili, înmulțiți în tuburi de sticlă pe medii de gelozâ (gelatină) sau bulion. CARABELLA, A. D. 24. ♦ Sistem sau ansamblu de sisteme fizico-chimice în care se prcduce un fenomen. Un corp prin care trec razele luminei, fizicii îi dau numire de mediu (medium). BARASCH, M. III, 32/8. Lumina trece dintr-un mediu într-altul. CULIANU, C. 140. 2. (De obicei urmat de determinări) Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva. V. a m b i a n ț ă, a n t u r a j. Cunoașterea mediului în care a viețuit doamna Stanca. F (1877). 2. La Eminescu se oglindește mediul cult, unde femeia, cel puțin uneori și în anumite momente, e egală bărbatului. GHEREA, ST. CR. III, 278. Traducerea e relativ bună pentru timpul și mediul în care s-a făcut. BUL. COM. IST. II, 34. Faptele se petrec într-un mediu orășenesc și între persoane aproape caragialiane. IBRĂILEANU, S. 4. Scriitorul, pe lîngă însușirile pe care le-a moștenit de la părinți, e înrîurit de mediul social și de condițiile speciale în care i-i dat să trăiască. SADOVEANU, E. 77. Ibrăileanu a întrebuințat metode care explică autorul prin influența mediului social. RALEA, S. T. I, 42. Prin Germania se punea destul de puțin preț pe îmbrăcăminte în mediul științific în care lucram eu. BENIUC, M. C. I, 38. Mediul social determină ideile, sentimentele, viața și munca scriitorului. V. ROM. decembrie 1 953, 265. Scriitorul a cunoscut îndeaproape și mediul orășelului provincial și cel al satului. ib. octombrie 1955, 68. 3. Persoană care are însușirea de a putea fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele, servind ca intermediar între ele și cei vii. Chemarea sufletului lui Socrate de un medium oarecare. MACEDONSKI, O. IV, 143. Semnalele au durat numai atît timp cît mediumul s-a aflat în stare de transă. ENC. TEHN. I, 106. – Pl.: medii. – Și: (rar) médium (pronunțat : -di-um; pl. mediumuri) s. n. – Din lat. medium.

MÉDIU², -IE adj., subst. 1. Adj. Care se află la mijloc (din punct de vedere al poziției, al dimensiunii, calității, intensității etc.) ; de mijloc, mijlociu. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., STAMATI, D. Stau adunați într-o seară trei oameni. Unul de vîrstă mezie, purtînd îmbrăcăminte ungurești. ODOBESCU, S. I, 100. Urechea medie v. u r e c h e. Învățămînt mediu = treaptă a învățămîntului public, între învățămîntul elementar și cel superior. Școală medie = școală de învătămînt mediu. Termen mediu = al doilea termen al silogismului. ♦ (Mat.; substantivat, m. pl., în forma mezi) Termenii de la mijlocul unei proporții. A insera n mezi aritmetici între două numere a și b. CULIANU, A. 162, cf. 170, MELIK, G. 82. ♦ Fig. Moderat, ponderat, echilibrat. Claviatura sufletească a poetului este, deci, mărginită la o sumă de sentimente medii. LOVINESCU, C. IV, 93. 2. Adj. Care rezultă din împărțirea sumei unor mărimi li numărul total al acestora, care reprezintă o medie (3). Temperatura meziă. FONTANIN, C. 21/19. Termenu meziu al vieții. BARASCH,151/18, cf. POLIZU, P. 135/4. Temperatura medie a zilei. PONI, F. 171. Soarele nefiind totdauna la aceeași distanță de pămînt, ci uneori mai aproape, alteori mai departe, o să considerăm distanța lui medie de la pămînt. DRĂGHICEANU, C. 25. Salariul mediu al muncitorilor a crescut necontenit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 386. 3. S. f. Valoare mijlocie a mai multor mărimi. Cf. ARiSTiA, PLUT. Dacă împărțim prin numărul zilelor lunei suma mediilor din toate zilele, căpătăm media lunară. PONI, F. 171. La fabricația în serie mare sau în masă, se cronometrează timpii la mai multe piese, făcîndu-se media valorilor înregistrate pentru fiecare fază în parte. IOANOVICI, TEHN. 357. Media vieții. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 392. ◊ L o c. a d v. În medie sau (învechit, n.) în mediu = ca măsură intermediară între cantitățile sau calitățile diferitelor elemente componente. Luînd lunile în mediu de 30 de zile. I. PANȚU, PR. 36. Tinerii au reușit. . . să obțină o depășire în medie a normelor de lucru de 115%. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 379. ♦ Notă generală obținută de un elev, de un student etc., rezultată din adunarea notelor parțiale împărțite la numărul total al acestora. Au fost alții mai învățați și cu mai multe drepturi la rînd. Eu am medie mică. I. BOTEZ, B. I, 217. Isprăvise cele patru clase. . . în chip onorabil: media șapte și oarecare fracțiuni. TEODOREANU, M. 21. ◊ E x p r. A (nu)-i ieși sau a (nu) avea media (sau medie) = a (nu) obține media de trecere. N-aveam medie la istorie. BRĂESCU, A. 153. 4. Subst. (Învechit, rar) Mijloc (folosit pentru atingerea unui scop). Cf. NEGULICI. Aplică mediul cel mai mîntuitor pentru întemeierea unei bune creșteri. CALENDAR (1862), 42/20, cf. FILIMON, O. II, 14, ♦ S p e c. (La pl.; în forma mezii) Mijloace materiale; bani, fonduri. Cf. FILIMON, O. I, 346, HAMANGIU, C. C. 400. – Pronunțat: -diu, -di-e. – Pl.: medii. - Și: (învechit) méziu, -ie adj., subst. – Din lat. medius, -a, -um. – Pentru meziu, cf. it. m e z z o.

MÉDIUM s. n. v. mediu¹.

MÉZIU, -IE adj., subst. v. mediu².