5 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

meștergrindă sf [At: ANON. CAR. / S și: meșter-grindă / Pl: ~nzi / E: mg mestergerenda pad grindă] Grindă groasă la casele țărănești, fixată în mijlocul planșeului podului, pentru a sprijini grinzile transversale Si: faurmaur, meșter (39).

MEȘTÉR, meșteri, s. m. 1. Muncitor calificat care exercită o meserie manuală (v. meseriaș) sau tehnician care coordonează activitatea mai multor muncitori într-un atelier sau într-o secție a unei întreprinderi; maistru. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. (Urmat de specificarea calificării) Meșter lăcătuș.Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adjectival) A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. 2. Persoană pricepută, îndemînatică, abilă. Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. ◊ Fig. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. ◊ (Adjectival) Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. (Fig.; despre mîini, degete) Se-ntrec țesătorii cu degete meștere, DEȘLIU, G. 47. La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. 3. (Învechit) Titlu dat unei persoane respectate pentru știința sau talentul ei. V. maestru. Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49.

MEȘTER-GRÍNDĂ, meșter-grinzi, s. f. (Regional) Grindă principală, care susține tavanul și acoperișul la casele țărănești; faur-maur. Înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20.

MERȘTERGRINDĂ s.f. (Ban.) Grindă groasă la casele țărănești. Mershtergrindĕ. AC, 353. Etimologie: magh. mestergerenda (adaptat după grindă).

meșter a. și m. 1. cel ce a învățat o meserie și o poate învăța și pe alții: meșter zidar; 2. lucrător dibaciu; 3. fig. abil, excelent: meșter în răsboaie; 4. femeie meșteră, vrăjitoare. [Ung. MESTER (din nemț. Meister)].

méșter m. (ung. mester, d. germ. meister. V. maĭstru, măĭestru, vagmistru). Meseriaș, meșteșugar acela care se pricepe la o meserie (lăcătuș, ferar, tîmplar, zidar ș. a.). Meșteru Strică, meșter prost care nu drege, ci strică. Meșteru strică și drege de frică, se zice cînd ai stricat un lucru și, de frică, îl facĭ la loc cum a fost. Adj. Fig. Priceput, dibacĭ, abil: meșter la treabă, la războĭ, la joc, (și fem.) femeĭ meștere la țesut, la farmece. Cp. cu membră, șefă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!meșter-stri (fam.) s. m., g.-d. art. lui meșter-stri; pl. meșter-stri

meșter adj. m., s. m., pl. meșteri; adj. f., s. f. meșteră, pl. meștere

!meșter-stri (fam.) s. m., g.-d. lui meșter-strică; pl. meșter-stri

meștergrindă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrinzii; pl. meștergrinzi

méșter s. m., adj. m., pl. méșteri; f. sg. méșteră, g.-d. art. méșterei, pl. méștere

meștergríndă s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÉȘTERĂ s. v. babă, vrăjitoare.

MÉȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

MÉȘTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.

MEȘTERGRÍNDĂ s. (CONSTR.) faurmaur, (reg.) meșter.

MEȘTER s., adj. 1. s. maestru, maistru. (~ într-o uzină.) 2. adj. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un om ~.)

meșter s. v. FAURMAUR. MAESTRU. MESERIAȘ. MEȘTERGRINDĂ. MEȘTEȘUGAR.

MEȘTERGRINDĂ s. (TEHN.) faurmaur, (reg.) meșter.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

méșter (méșteri), s. m.1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscător. Germ. Meister, prin intermediul sl. mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 94), cf. ngr. μάστορας, alb. mještrë, tc. mehter, slov. mešter. Cf. Și măestru. Meșter-grindă, s. f. (grinda principală), folosită în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Der. meșteră, adj. f. (expertă, dibace); meștereasă, s. f. (femeie practică, experimentată); meșteri, vb. (a lucra; a se întreține); meșterie, s. f. (meserie, disciplină); meșteriță, s. f. (femeie dibace); meșteresc, adj. (de meșter, artistic); meșteșug (var. meșterșug), s. n. (ocupație, profesiune; industrie, disciplină, îndemînare; tertip, vicleșug), din mag. mesterség (Cihac, II, 515; Gáldi, Dict., 94), cu r păstrat în sec. XVII; meșterșugui, vb. (a lucra), sec. XVII, înv.; meșteșugar, s. m. (muncitor; artizan); meșteșugăreț, adj. (muncitor, dibaci); meșteșugi, vb. (a lucra artistic; a învăța, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); meșteșugos, adj. (dibaci, iscusit).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

méșter-strícă s.m. (pop.) lucrător prost, nepriceput, ageamiu.

méșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. – 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ♦ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. mester „maestru” (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: meșteră (pricepută)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteră
  • meștera
plural
  • meștere
  • meșterele
genitiv-dativ singular
  • meștere
  • meșterei
plural
  • meștere
  • meșterelor
vocativ singular
  • meșteră
  • meștero
plural
  • meșterelor
Intrare: meșteră (vrăjitoare)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteră
  • meștera
plural
  • meștere
  • meșterele
genitiv-dativ singular
  • meștere
  • meșterei
plural
  • meștere
  • meșterelor
vocativ singular
  • meșteră
  • meștero
plural
  • meșterelor
Intrare: meșter (adj.)
meșter1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter
  • meșterul
  • meșteru‑
  • meșteră
  • meștera
plural
  • meșteri
  • meșterii
  • meștere
  • meșterele
genitiv-dativ singular
  • meșter
  • meșterului
  • meștere
  • meșterei
plural
  • meșteri
  • meșterilor
  • meștere
  • meșterelor
vocativ singular
plural
Intrare: meșter-strică
meșter-strică substantiv masculin
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
genitiv-dativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
vocativ singular
plural
Intrare: meștergrindă
meștergrindă substantiv feminin
substantiv feminin (F45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meștergrindă
  • meștergrinda
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzile
genitiv-dativ singular
  • meștergrinzi
  • meștergrinzii
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzilor
vocativ singular
plural
meșter-grindă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-grindă
  • meșter-grinda
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzile
genitiv-dativ singular
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzii
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteră, meșteresubstantiv feminin

meșter, meșterăadjectiv

  • 1. Care posedă multe cunoștințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. DLRLC
    • format_quote Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. DLRLC
    • format_quote Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
    • format_quote figurat Se-ntrec țesătorii cu degete meștere. DEȘLIU, G. 47. DLRLC
    • format_quote figurat La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. DLRLC
etimologie:

meșter, meșterisubstantiv masculin
meșteră, meșteresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: maistru diminutive: meșteraș
    • format_quote Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. DLRLC
    • format_quote Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. DLRLC
    • format_quote Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. DLRLC
    • format_quote Meșter lăcătuș. DLRLC
    • format_quote Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. DLRLC
    • 1.1. Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). DEX '09 DEX '98
    • 1.2. rar Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. DEX '09 DEX '98
  • 2. Om talentat, priceput, îndemânatic, abil; persoană care posedă multe cunoștințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. DLRLC
    • format_quote Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. DLRLC
    • format_quote Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. DLRLC
    • format_quote figurat Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. DLRLC
  • 3. rar Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: maestru
    • format_quote Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49. DLRLC
etimologie:

meștergrindă, meștergrinzisubstantiv feminin

  • 1. regional Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic