meșter adj. m., s. m., pl. meșteri; adj. f., s. f. meșteră, pl. meștere

meșter adj. m., s. m., pl. meșteri; adj. f., s. f. meșteră, pl. meștere

MEȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

MEȘTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.

meșter, -ă s.m., s.f., adj. I 1 s.m., s.f. (adesea urmat de determ. care indică profesia, specialitatea) maistru, <rar> maestriță, <reg.> maistoriță, <înv.> maestru². Este meșter într-o fabrică. A ajuns meșter croitor. 2 s.m., s.f. (înv. și pop.) v. Meseriaș. Meșteșugar. 3 s.m. (pop. și fam.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Maestru². 4 s.f. (în credințe și superstiții; pop.) v. Babă. Strigoaică¹. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 5 s.m. (constr.; la casele țărănești; reg.) v. Faurmaur. Meștergrindă. II adj. (pop.; despre oameni) v. Abil. Destoinic. Deștept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Isteț. Îndemânatic. Măiestru. Priceput.

meșter s. v. FAURMAUR. MAESTRU. MESERIAȘ. MEȘTERGRINDĂ. MEȘTEȘUGAR.

MEȘTER s., adj. 1. s. maestru, maistru. (~ într-o uzină.) 2. adj. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un om ~.)

méșter, -ă, meșteri, -e, s.m.f., adj. 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei: „Bărbatu-o legat gura sacului cu sfoara di la sac și o legat sacu cu femeia, cu lanțu, la meșter-grindă, cum erau la căsâle bătrânești” (Bilțiu, 2007: 404). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). ■ Atestat 1407. ■ (onom.) Meșter, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. mester „maestru” (DEX, MDA).

meșter, meșteri, meșteră, s.m., f. și adj. – 1. Meșter-grindă = grinda mai groasă care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a întări podul casei (Bârlea, 1924). 2. (adj.) Priceput la vrăji: „Pă un păcurar l-o adus pă sus o femeie meșteră la vrăjuri” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 150). (Atestat 1407). ♦ (onom.) Meșter, Mester, nume de familie (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. mester „maestru” (< germ. Meister) (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).