4 intrări

Articole pe această temă:

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

meșter, ~ă [At: (a. 1504) ap. DR VII, 210 / V: (îrg) ~tire, măștăr sm / Pl: ~i, ~e / E: mg meșter] 1 sm Persoană care practică o meserie (1) Si: maistru, meseriaș, meșteșugar. 2 sm Meseriaș cu calificare mai înaltă, care conduce de obicei o formație de lucru într-o întreprindere sau într-un atelier Vz maistru. 3 sm (Îcs) De-a ~ii Joc de copii care se joacă la priveghiul mortului. 4-5 sm (Îe) ~ul strică (sau ~ strică și drege de frică) Se zice despre un meșteșugar prost sau despre un om neîndemânatic. 6 sm Proprietar al unui atelier, în raport cu angajații săi Si: patron, stăpân. 7 sm (Înv) Maestru2 (12). 8 sm (Pex; nob) Profesor. 9-10 smf, a (Om) talentat Si: dibaci, iscusit, îndemânatic, priceput. 11-12 smf, a (Persoană) care posedă multe cunoștințe. 13 sm Persoană care a adus contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate Si: maestru2 (11). 14 a (Rar; d. manifestări sau creații ale oamenilor) Realizat cu artă, cu talent Si: măiestru (4). 15-16 sf, a (Pop; în superstiții) (Femeie) care se pricepe la farmece, la vrăji, la descântece Si: (pop) fermecătoare, meșteriță (2), meștereasă, (reg) meșteritoare. 17 a (Rar) Fermecat. 18 sm (Reg; fam) Epitet cu care o persoană tânără) se adresează unui bărbat mai în vârstă Si: bade, nene. 19 sm (Reg) Meștergrindă.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MEȘTÉR, meșteri, s. m. 1. Muncitor calificat care exercită o meserie manuală (v. meseriaș) sau tehnician care coordonează activitatea mai multor muncitori într-un atelier sau într-o secție a unei întreprinderi; maistru. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locu-l măsura, Șanțuri mari săpa Și mereu lucra Zidul ridica. ANT. LIT. POP. I 498. Nouă meșteri mari Calfe și zidari. ALECSANDRI, P. P. 186. (Urmat de specificarea calificării) Meșter lăcătuș.Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adjectival) A fost odată într-un oraș oarecare un țigan covaci care era cel mai meșter fierar din toată împărăția. POPESCU, II 110. 2. Persoană pricepută, îndemînatică, abilă. Mare meșter este Bălcescu în întrebuințarea verbului. Mai ales din succesiunea timpurilor, obține el efecte stilistice dintre cele mai interesante. VIANU, A. P. 35. Ca dumneata meșter de șagă nu mai este altul. MIRONESCU, S. A. 91. Am citit pe Turgheniev. Mare meșter! Mare de tot. CARAGIALE, O. VII 166. ◊ Fig. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul; Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. ◊ (Adjectival) Hora s-a spart, și Gavrilă Tonțoroi, cel mai meșter în chiuituri, ia cîrma unui brîu sau bătute. HOGAȘ, DR. II 185. Dacă-i fi meșter și-i izbuti, să știi c-am să te fac mai mare. CREANGĂ, P. 58. Fură omorîți atunci... Mihai Karacsoni, meșter căpitan de artilerie, și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258. (Fig.; despre mîini, degete) Se-ntrec țesătorii cu degete meștere, DEȘLIU, G. 47. La început, mintea i-a fost senină, parcă o mînă meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. REBREANU, P. S. 110. 3. (Învechit) Titlu dat unei persoane respectate pentru știința sau talentul ei. V. maestru. Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este! EMINESCU, N. 49.

MÉȘTER ~i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alți muncitori sau care conduce un sector de producție; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester

meșter a. și m. 1. cel ce a învățat o meserie și o poate învăța și pe alții: meșter zidar; 2. lucrător dibaciu; 3. fig. abil, excelent: meșter în răsboaie; 4. femeie meșteră, vrăjitoare. [Ung. MESTER (din nemț. Meister)].

méșter m. (ung. mester, d. germ. meister. V. maĭstru, măĭestru, vagmistru). Meseriaș, meșteșugar acela care se pricepe la o meserie (lăcătuș, ferar, tîmplar, zidar ș. a.). Meșteru Strică, meșter prost care nu drege, ci strică. Meșteru strică și drege de frică, se zice cînd ai stricat un lucru și, de frică, îl facĭ la loc cum a fost. Adj. Fig. Priceput, dibacĭ, abil: meșter la treabă, la războĭ, la joc, (și fem.) femeĭ meștere la țesut, la farmece. Cp. cu membră, șefă.

măștăr sm vz meșter

meștergrindă sf [At: ANON. CAR. / S și: meșter-grindă / Pl: ~nzi / E: mg metergerenda pad grindă] Grindă groasă la casele țărănești, fixată în mijlocul planșeului podului, pentru a sprijini grinzile transversale Si: faurmaur, meșter (39).

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MEȘTERGRÍNDĂ, meștergrinzi, s. f. (Reg.) Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești; faur-maur. – Din magh. mestergerenda (după grindă).

MEȘTER-GRÍNDĂ, meșter-grinzi, s. f. (Regional) Grindă principală, care susține tavanul și acoperișul la casele țărănești; faur-maur. înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20.

Manole (Meșterul) m. arhitect legendar al mănăstirii Curții de Argeș.

meșteru-strică m. lucrător prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

méșter adj. m., s. m., pl. méșteri; adj. f., s. f. méșteră, pl. méștere

méșter s. m., adj. m., pl. méșteri; f. sg. méșteră, g.-d. art. méșterei, pl. méștere

!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă

meștergríndă (reg.) s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi

meștergríndă s. f., g.-d. art. meștergrínzii; pl. meștergrínzi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÉȘTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaș, meștergrindă, meșteșugar.

arată toate definițiile

Intrare: meșter (adj.)
meșter adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter
  • meșterul
  • meșteru‑
  • meșteră
  • meștera
plural
  • meșteri
  • meșterii
  • meștere
  • meșterele
genitiv-dativ singular
  • meșter
  • meșterului
  • meștere
  • meșterei
plural
  • meșteri
  • meșterilor
  • meștere
  • meșterelor
vocativ singular
plural
Intrare: meșter (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter
  • meșterul
  • meșteru‑
plural
  • meșteri
  • meșterii
genitiv-dativ singular
  • meșter
  • meșterului
plural
  • meșteri
  • meșterilor
vocativ singular
plural
Intrare: meșter-strică
meșter-strică substantiv masculin
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
genitiv-dativ singular
  • meșter-stri
plural
  • meșter-stri
vocativ singular
plural
Intrare: meștergrindă
meștergrindă substantiv feminin
substantiv feminin (F45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meștergrindă
  • meștergrinda
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzile
genitiv-dativ singular
  • meștergrinzi
  • meștergrinzii
plural
  • meștergrinzi
  • meștergrinzilor
vocativ singular
plural
meșter-grindă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșter-grindă
  • meșter-grinda
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzile
genitiv-dativ singular
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzii
plural
  • meșter-grinzi
  • meșter-grinzilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

meștergrindă meșter-grindă

  • 1. regional Grindă principală, pe care se sprijină grinzile transversale, la casele țărănești.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: faurmaur meșter un exemplu
    exemple
    • Înfipt în meșter-grindă, iată-l, Răvașul turmelor de oi. GOGA, P. 20.
      surse: DLRLC

etimologie: