3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MATUFI, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofi vb. IV] – Cf. matuf.

MATUF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

MATUF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.

matofi vr [At: POLIZU / V: ~tuf / Pzi: ~fesc / E: matuf] 1 (Înv; fam) A se ramoli. 2 (Pcf) A se ameți de băutură Si: (arg) a se matoli, a se matosi.

matuf, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: tc matuh] (Înv) 1 sm Bătrân ramolit Si: babalâc. 2 a Cu ținuta neglijentă. 3 a Murdar. corectat(ă)

MATOFI, matofesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matufi vb.IV] – Cf. matuf.

MATUF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorît, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.

matofì v. Mold. 1. a se vesteji; 2. fig. a se moleși. [V. matuf].

matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.

matufésc și matofésc (mă) v. refl. (d. matuf). Fam. Mă berghelesc, mă veștejesc, decad fizicamente. Fig. Mă prostesc, mă moleșesc. Mă cam amețesc de vin. – Și matosesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!matufi (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă matufesc, 3 sg. se matufește, imperf. 1 sg. mă matufeam; conj. prez. 1 sg. să mă matufesc, 3 să se matufească; imper. 2 sg. afirm. matufește-te; ger. matufindu-mă

!matufi/matofi (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matufește/se matofește, imperf. 3 sg. se matufea/se matofea; conj. prez. 3 să se matufească/să se matofească

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matu, pl. matufe

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matofi/matufi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matofesc/matufesc, imperf. 3 sg. matofea/matufea; conj. prez. 3 sg. și pl. matofească/matufească

matuf s. m., adj. m., pl. matufi; f. sg. matufă, pl. matufe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MATUF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.

matuf s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

matuf (matufi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

matofi, matofesc v. r. (înv.) 1. a îmbătrâni, a se ramoli 2. a se îmbăta

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MATOFÍ vb. IV. Refl. (Învechit și familiar) A îmbătrîni, a se ramoli. Cf. POLIZU, DDRF. Omenirea noastră s-a pătat și s-a matofit. JIPESCU, ap. ȘIO III, 253, cf. ALEXI, W. Păcat de bietul Anton, că prea degrabă s-a matufit și nu-i tocmai bătrîn. Com. din PIATRA NEAMȚ. 2. (Probabil prin confuzie) A se ameți de băutură; a se matoli, a se matosi. Cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: matofesc. – Și: matufi vb. IV. – V. matuf.

MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.

Intrare: matuf (adj.)
matuf1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matuf
  • matuful
  • matufu‑
  • matu
  • matufa
plural
  • matufi
  • matufii
  • matufe
  • matufele
genitiv-dativ singular
  • matuf
  • matufului
  • matufe
  • matufei
plural
  • matufi
  • matufilor
  • matufe
  • matufelor
vocativ singular
plural
Intrare: matuf (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matuf
  • matuful
  • matufu‑
plural
  • matufi
  • matufii
genitiv-dativ singular
  • matuf
  • matufului
plural
  • matufi
  • matufilor
vocativ singular
  • matufule
  • matufe
plural
  • matufilor
Intrare: matufi / matofi
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • matufi
  • matufire
  • matufit
  • matufitu‑
  • matufind
  • matufindu‑
singular plural
  • matufește
  • matufiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • matufesc
(să)
  • matufesc
  • matufeam
  • matufii
  • matufisem
a II-a (tu)
  • matufești
(să)
  • matufești
  • matufeai
  • matufiși
  • matufiseși
a III-a (el, ea)
  • matufește
(să)
  • matufească
  • matufea
  • matufi
  • matufise
plural I (noi)
  • matufim
(să)
  • matufim
  • matufeam
  • matufirăm
  • matufiserăm
  • matufisem
a II-a (voi)
  • matufiți
(să)
  • matufiți
  • matufeați
  • matufirăți
  • matufiserăți
  • matufiseți
a III-a (ei, ele)
  • matufesc
(să)
  • matufească
  • matufeau
  • matufi
  • matufiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • matofi
  • matofire
  • matofit
  • matofitu‑
  • matofind
  • matofindu‑
singular plural
  • matofește
  • matofiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • matofesc
(să)
  • matofesc
  • matofeam
  • matofii
  • matofisem
a II-a (tu)
  • matofești
(să)
  • matofești
  • matofeai
  • matofiși
  • matofiseși
a III-a (el, ea)
  • matofește
(să)
  • matofească
  • matofea
  • matofi
  • matofise
plural I (noi)
  • matofim
(să)
  • matofim
  • matofeam
  • matofirăm
  • matofiserăm
  • matofisem
a II-a (voi)
  • matofiți
(să)
  • matofiți
  • matofeați
  • matofirăți
  • matofiserăți
  • matofiseți
a III-a (ei, ele)
  • matofesc
(să)
  • matofească
  • matofeau
  • matofi
  • matofiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

matufi, matufesc / matofi, matofescverb

învechit familiar
etimologie:
  • cf. matuf DEX '98 DEX '09

matuf, matuadjectiv

etimologie:

matuf, matufisubstantiv masculin

  • 1. învechit familiar Om bătrân și ramolit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. DLRLC
    • format_quote Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
    • 1.1. Om ursuz, posomorât. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.