MATUFI, matufesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matofi vb. IV] – Cf. matuf.

matufi v vz matofi

MATUFI vb. IV v. matofi.

MATOFI vb. IV v. matufi.

matofi vr [At: POLIZU / V: ~tuf / Pzi: ~fesc / E: matuf] 1 (Înv; fam) A se ramoli. 2 (Pcf) A se ameți de băutură Si: (arg) a se matoli, a se matosi.

matuf, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: tc matuh] (Înv) 1 sm Bătrân ramolit Si: babalâc. 2 a Cu ținuta neglijentă. 3 a Murdar. corectat(ă)

MATOFI, matofesc, vb. IV. Refl. (Înv. și fam.) 1. A îmbătrâni, a se ramoli. 2. A se îmbăta. [Var.: matufi vb.IV] – Cf. matuf.

MATUF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorît, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.

matofì v. Mold. 1. a se vesteji; 2. fig. a se moleși. [V. matuf].

matofésc, V. matufesc.

matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.

matufésc și matofésc (mă) v. refl. (d. matuf). Fam. Mă berghelesc, mă veștejesc, decad fizicamente. Fig. Mă prostesc, mă moleșesc. Mă cam amețesc de vin. – Și matosesc.

!matufi (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă matufesc, 3 sg. se matufește, imperf. 1 sg. mă matufeam; conj. prez. 1 sg. să mă matufesc, 3 să se matufească; imper. 2 sg. afirm. matufește-te; ger. matufindu-mă

!matufi/matofi (a se ~) (a se ramoli) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se matufește/se matofește, imperf. 3 sg. se matufea/se matofea; conj. prez. 3 să se matufească/să se matofească

matufi v. matofi

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matofi v. matufi

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matofi/matufi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. matofesc/matufesc, imperf. 3 sg. matofea/matufea; conj. prez. 3 sg. și pl. matofească/matufească

matuf s. m., adj. m., pl. matufi; f. sg. matufă, pl. matufe

MATOFI vb. v. ramoli.

MATUF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.

matofi vb. v. RAMOLI.

matuf s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT.

matuf (matufi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.

matofi, matofesc v. r. (înv.) 1. a îmbătrâni, a se ramoli 2. a se îmbăta

MATUFÍ vb. IV v. matofi.

MATOFÍ vb. IV. Refl. (Învechit și familiar) A îmbătrîni, a se ramoli. Cf. POLIZU, DDRF. Omenirea noastră s-a pătat și s-a matofit. JIPESCU, ap. ȘIO II_I, 253, cf. ALEXI, W. Păcat de bietul Anton, că prea degrabă s-a matufit și nu-i tocmai bătrîn. Com. din PIATRA NEAMȚ. 2. (Probabil prin confuzie) A se ameți de băutură; a se matoli, a se matosi. Cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: matofesc. – Și: matufi vb. IV. – V. matuf.

MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.