MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.