matuf, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: tc matuh] (Înv) 1 sm Bătrân ramolit Si: babalâc. 2 a Cu ținuta neglijentă. 3 a Murdar. corectat(ă)

MATUF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorît, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.

matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matuf s. m., adj. m., pl. matufi; f. sg. matufă, pl. matufe

matuf (matufi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.

MATUF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.

matuf s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT.

MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.