matuf, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: tc matuh] (Înv) 1 sm Bătrân ramolit Si: babalâc. 2 a Cu ținuta neglijentă. 3 a Murdar. corectat(ă)

MATUF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorît, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.

matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matuf (înv.) adj. m., s. m., pl. matufi; adj. f. matufă, pl. matufe

matuf s. m., adj. m., pl. matufi; f. sg. matufă, pl. matufe

MATUF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.

matuf s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT.

matuf (matufi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.

MATÚF, -Ă s. m., adj. (Ieșit din uz) 1. S. m. Bătrîn ramolit; babalîc. Biata cucoană Anical . . . De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă !. . . și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?. . . că era un matuf răposatul. ALECSANDRI, T. 175, cf. 676. Pe drum [Aghiuță] s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău; om tocmai în puterea vîrstei, frumos și arătos. CARAGIALE, S. N. 13. Ici, trăgea din ciubucul de-un stînjen un matuf spînatec. C. PETRESCU, A. R. 8. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: matufi, -e. – Din tc. matuh.