2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

mandata vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~tez / E: fr mandater] 1 (Rar) A da cuiva mandat (8). 2 (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani Cf mandat (3).

mandatar, ~ă [At: (a. 1849) DOC. EC. 960 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr mandataire, lat mandatarius, ger Mandatar] 1 sm (Rar sf) Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (8). 2 smf (înv; șîs ~ al națiunii) Deputat. 3 sm (Buc; înv) Funcționar administrativ Vz dregător. 4 smf (În orânduirea socialistă) Mic meseriaș sau comerciant care avea în locație de gestiune un magazin.

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire Ia o sumă de bani) A decide, a dispune să se facă o plată; a ordonanța.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.

MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater].

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].

MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.

*mandatéz v. tr. (d. mandat; fr. mandater). Înscriŭ pe un mandat (o sumă de plată).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre

mandatá (a ~) vb., ind. prez. 3 mandateáză

mandatá vb., ind. prez. 1 sg. mandatéz, 3 sg. și pl. mandateáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

MANDATAR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

arată toate definițiile

Intrare: mandatară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandata
  • mandatara
plural
  • mandatare
  • mandatarele
genitiv-dativ singular
  • mandatare
  • mandatarei
plural
  • mandatare
  • mandatarelor
vocativ singular
  • mandata
  • mandataro
plural
  • mandatarelor
Intrare: mandata
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mandata
  • mandatare
  • mandatat
  • mandatatu‑
  • mandatând
  • mandatându‑
singular plural
  • mandatea
  • mandatați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mandatez
(să)
  • mandatez
  • mandatam
  • mandatai
  • mandatasem
a II-a (tu)
  • mandatezi
(să)
  • mandatezi
  • mandatai
  • mandatași
  • mandataseși
a III-a (el, ea)
  • mandatea
(să)
  • mandateze
  • mandata
  • mandată
  • mandatase
plural I (noi)
  • mandatăm
(să)
  • mandatăm
  • mandatam
  • mandatarăm
  • mandataserăm
  • mandatasem
a II-a (voi)
  • mandatați
(să)
  • mandatați
  • mandatați
  • mandatarăți
  • mandataserăți
  • mandataseți
a III-a (ei, ele)
  • mandatea
(să)
  • mandateze
  • mandatau
  • mandata
  • mandataseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mandata

  • 1. rar A ordonanța plata unei sume de bani.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ordonanța
    • 1.1. A încredința cuiva un mandat.
      surse: DN sinonime: împuternici

etimologie:

mandatar, -ă mandatară

etimologie: