mandata vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~tez / E: fr mandater] 1 (Rar) A da cuiva mandat (8). 2 (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani Cf mandat (3).

mandatar, ~ă [At: (a. 1849) DOC. EC. 960 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr mandataire, lat mandatarius, ger Mandatar] 1 sm (Rar sf) Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (8). 2 smf (înv; șîs ~ al națiunii) Deputat. 3 sm (Buc; înv) Funcționar administrativ Vz dregător. 4 smf (În orânduirea socialistă) Mic meseriaș sau comerciant care avea în locație de gestiune un magazin.

MANDATA, mandatez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire Ia o sumă de bani) A decide, a dispune să se facă o plată; a ordonanța.

MANDATAR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană care a primit o împuternicire, căreia i s-a dat un mandat. Acest mandatar fusese pe vremuri funcționar la vama Prisăcani. VLAHUȚĂ, O. A. 246.

MANDATA vb. I. tr. A dispune, a ordonanța plătirea unei sume. ♦ A încredința cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater].

MANDATAR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].

MANDATA vb. tr. 1. a ordonanța plătirea unei sume. 2. a încredința cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)

MANDATAR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.

*mandatéz v. tr. (d. mandat; fr. mandater). Înscriŭ pe un mandat (o sumă de plată).

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

mandatară s. f., g.-d. art. mandatarei; pl. mandatare

mandata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mandatez, 3 mandatează; conj. prez. 1 sg. să mandatez, 3 să mandateze

mandata (a ~) vb., ind. prez. 3 mandatează

mandata vb., ind. prez. 1 sg. mandatez, 3 sg. și pl. mandatează

MANDATA vb. v. ordonanța.

MANDATAR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

mandata vb. I. tr. (fin.; compl. indică sume de bani) a ordonanța. Ministrul a mandatat acordarea plăților restante în sectorul medical.

mandatar, -ă s.m., s.f. (jur.) 1 andosant, andosator, comitent, împuternicit, reprezentant, <rar> înfățișător, <înv. > ispravnic, mandator. Mandatarul autorizează pe cineva să-i încaseze contravaloarea unui cec. 2 împuternicit, procurator, procurist, <înv.> procurant. Părțile interesate vor putea fi reprezentate printr-un mandatar.

mandata vb. v. ORDONANȚA.

MANDATAR s. 1. împuternicit, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 2. împuternicit, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

MANDATA vb. I. T r a n z. (Rar) 1. A da cuiva mandat (4). Cf. COSTINESCU. N-a fost mandatat de comitet să intervie. ap. IORDAN, R. A. 237. 2. A ordonanța plata unei sume de bani. Cf. mandat (3). Suma avizată (mandatată) prin cec. I. PANȚU, PR. 74, cf. IORDAN, L. R. A. 237. - Prez. ind.: mandatez. – Din fr. mandater.