16 definiții pentru mandat

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANDAT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

MANDAT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

mandat sn [At: BARIȚIU, P. A. II, 498 / Pl: ~e / E: fr mandat, ger Mandat] 1 Ordin. 2 (Udp „de”) Ordin scris dat de o instanță de judecată unui organ executor. 3 Ordin sau aviz de plată emis de către o bancă, pentru efectuarea unei plăți. 4 (Pex) Adresă sau act scris prin care se dă mandatul (3). 5 Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului. 6 (Pex) Formular completat pentru mandat (5), pe baza căruia se face transmiterea sumei. 7 Sumă de bani expediată sau primită prin mandat (5). 8 (Șîe a da ~, a avea ~) Împuternicire contractuală de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și a acționa în numele ei Vz delegație, procură. 9 (Spc) Împuternicire pe care o obține cineva, prin votul alegătorilor, de a reprezenta poporul într-un organ al puterii de stat. 10 Perioadă cât durează mandatul (9). 11 Împuternicire încredințată unui stat de a tutela sau a administra anumite teritorii sau țări.

MANDAT, mandate, s. n. 1. Împuternicire dată cuiva de către una sau mai multe persoane pentru a le apăra interesele; însărcinare. V. procură. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor din marina comercială grecească. BART, E. 303. ◊ (Ieșit din uz) Teritoriu sub mandat = teritoriu sub tutelă. Mandat asupra coloniilor = tutelă internațională. 2. (Jur., în expr.) Mandat de aducere - ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru a aduce o persoană în fața acestora. Mandat de arestare = ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru arestarea unui învinuit într-o pricină penală. (Ieșit din uz) Mandat de depunere = ordin dat de judecătorul de instrucție organelor de poliție judiciară pentru a ridica și ține la dispoziția lui, timp de 24 de ore, o persoană învinuită. 3. (În expr.) Mandat (poștal) = formular tip pe baza căruia se expediază prin poștă o sumă de bani pentru a fi plătită destinatarului. Și mumă-sa scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană. MACEDONSKI, O. i 45. 4. (Neobișnuit) Scrisoare. Mă pomenii c-un mandat Că Tița s-a măritat. ȘEZ. VII 22.

MANDAT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

MANDAT s. n. 1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său. ♦ teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat. 4. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ♦ ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. (< fr. mandat, germ. Mandat)

MANDAT ~e n. 1) Misiune acordată cuiva de o persoană pentru a acționa în numele ei. 2) Document care certifică o astfel de misiune. 3) Dispoziție emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizați. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordonă arestarea unei persoane. 4) ~ poștal formular-tip pe baza căruia se poate expedia prin poștă o sumă de bani. 5) Sumă de bani expediată sau primită astfel. /<fr. mandat

mandat n. 1. act prin care cineva dă altuia puterea de a vorbi sau de a lucra în numele său: mandat de deputat; 2. bilet având ordinul de a plăti cuiva o sumă anumită: mandat poștal; 3. mandat de aducere, ordin de a face să compară înaintea unui tribunal; mandat de depunere, ordonanță în virtutea căreia un prevenit, în contra căruia s’a lansat un mandat de aducere, e reținut în casa de arest.

*mandát n., pl. e (lat. mandatum, lucru mandat cuĭva). Actu pin care o persoană îi dă alteĭa putere de a lucra în numele eĭ (însărcinare): a-țĭ împlini bine mandatu (de deputat, de ex.). Rescript papal care mandează să i se dea cuĭva primu beneficiŭ vacant pin moarte. Ordin de a face să vie un prevenit înaintea unuĭ tribunal (mandat de aducere), de a-l aresta (mandat de arestare), de a-l depune în arest (mandat de depunere). Ordin (scris pe hîrtie) de a se plăti la vedere oare-care sumă cuĭva. Mandat postal (saŭ telegrafic), hîrtie eliberată de un bĭuroŭ postal și în care e indicată o sumă care poate fi achitată în orĭ-ce bĭuroŭ postal. Mandat comercial, efect negociabil pin care o persoană e invitată să plătească alteĭa saŭ la ordinu eĭ o sumă la o epocă anumită și care diferă de poliță pin mențiunea „neacceptabil” și clauza „înapoĭere fără plată”. V. procură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MANDAT s. v. dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă.

MANDAT s. delegație, împuternicire, procură, (înv.) procurație, vechilet, vechilimea, vechilîc, (grecism înv.) plirexusiotită. (I-a dat ~ pentru a ridica banii.)

mandat s. v. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. ORDIN. PORUNCĂ.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MANDÁT s. n. 1. Ordin, dispoziție, directivă, poruncă. 3 bărbați uciși la mandatul lui Kemeny. BARIȚIU, P. A. II, 498, cf. COSTINESCU. Mi-a amerințat acuma că. . . mă va privi ca renitent la mandatele lui și-mi va apleca procedura disciplinară. SBIERA, F. S. 272. Nobilii ce vor lua parte la dietă să fie obligați cu mandat imperativ. . . a susținea numai cele ce vor fi pe placul nobililor. XENOPOL, I. R. IV, 53. ♦ S p e c. Rescript prin care papa poate numi un prelat într-un post rămas vacant prin deces. Cf. NEGULICI. 2. (De obicei cu determinări introduse adesea prin prep. „de”) Ordin scris dat de o instanță de judecată unui organ executor. Camera decide. . . să dea comitetului său de acuzare. . . dreptul mandatelor de aducere cu sila. MAIORESCU, D. II, 28, cf. I, 172. Nimeni nu poate fi oprit sau arestat. . . decît în puterea unui mandat judecătoresc motivat. HAMANGIU, C. C. XIV. Nimeni nu poate fi arestat și deținut mai mult de 48 ore, fără un mandat al parchetului. CONST. R.P.R. 28. Cum va putea să motiveze el mandatul de arestare? STANCU, R. A. IV, 298. 3. Ordin sau aviz de plată emis de către o bancă, pentru efectuarea unei plăți; p. e x t. adresă sau act scris prin care se dă acest ordin. Și mumă-mea scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană, Nevrînd ca să mă-ngroape orașul de pomană. MACEDONSKI, O. I, 45. ♦ Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. e x t. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. Ți-am expediat suma reclamată prin mandat telegrafic, așa că desigur pînă acum ai și primit-o. CARAGIALE, O. VII, 164. În tolba sa poștașul. . . poartă zilnic și importante sume de bani, pe care le distribuie pe baza mandatelor. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5854. 4. (De obicei în legătură cu verbele „a da”, „a avea”) împuternicire contractuală de a reprezenta o persoană fizică sau morală și a acționa în numele ei. V. p r o c u r ă, d e l e g a ț i e. Mandatul este un contract in puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane, de la care a primit însărcinarea. HAMANGIU, C. C. 389. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor. BART, E. 303. Trebuie să obținem participarea la această muncă a miilor de bărbați și femei care ne-au dat mandat la ultimul nostru Congres. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Decret pentru prelungirea duratei mandatului asesorilor populari. BO 1953, 1, cf. 46. Mandatul este un contract în virtutea căruia o persoană numită mandatar se obligă de a face ceva în numele și pe seama altei persoane, numită mandant, de la care a primit însărcinarea. PR. DREPT 387, cf. 48, 68. ♦ S p e c. Împuternicire pe care o obține cineva, prin votul alegătorilor, de a reprezenta poporul într-un organ al puterii de stat. De cînd, mă știu cu mandat, amoarea mea de patrie, de glorie și de popularitate a developat dispuseciunile mele de orator. ALECSANDRI, T. 1733. Demnitatea mandatului de reprezentant al țărei. MAIORESCU, D. I, 115. Mandatul de reprezentant al națiunii. GANE, N. III, 187. Ai cerut, în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. CARAGIALE, VI, 120. Deputații sînt obligați, prin mandatul încredințat, să informeze regulat cetățenii care i-au ales asupra măsurilor și hotărîrilor luate. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 105. Vor acorda mandatul de deputat unui număr de 105 000 cetățeni. SCÎNTEIA, 1963, nr. 5813. ♦ Împuternicire încredințată unui stat de a tutela sau a administra anumite teritorii ori țări. DICȚ. – Pl.: mandate. Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

Intrare: mandat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandat
  • mandatul
  • mandatu‑
plural
  • mandate
  • mandatele
genitiv-dativ singular
  • mandat
  • mandatului
plural
  • mandate
  • mandatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mandat, mandatesubstantiv neutru

  • 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor din marina comercială grecească. BART, E. 303. DLRLC
    • 1.1. în trecut Teritoriu sub mandat = teritoriu administrat de o țară străină în baza hotărârii unui for internațional. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. ieșit din uz Mandat asupra coloniilor = tutelă internațională. DLRLC
  • 2. Funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare. MDN '00
  • 3. științe juridice Dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă. DEX '09 DEX '98 DN
    • 3.1. Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.2. Mandat de aducere = ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.3. ieșit din uz Mandat de depunere = ordin dat de judecătorul de instrucție organelor de poliție judiciară pentru a ridica și ține la dispoziția lui, timp de 24 de ore, o persoană învinuită. DLRLC
  • 4. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. DN
    • 4.1. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului. DEX '09 DEX '98
      • 4.1.1. prin extensiune Formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
        • format_quote Și mumă-sa scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană. MACEDONSKI, O. i 45. DLRLC
  • 5. neobișnuit Scrisoare. DLRLC
    sinonime: scrisoare
    • format_quote Mă pomenii c-un mandat Că Tița s-a măritat. ȘEZ. VII 22. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.