16 intrări

school Articole pe această temă:

63 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ◊ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., sb. majka.

maică [At: MOXA, 388/25 / G-D: (înv) ~cei, (îrg) ~căi, (reg) ~chii, ~chei / Vc: -co / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: bg майка, srb mâjka] 1 (Reg; fam; șhp) Mamă (1). 2 (Pop; îe) De când ~ca m-a făcut De când sunt pe lume. 3 (Îs) Maica Domnului Fecioara Maria. 4 (Buc; îas) Luceafăr de dimineață. 5 (Ent; rar; îas) Vaca Domnului. 6 (Reg) Mamă vitregă. 7 (Rar) Femelă în raport cu puii săi. 8 (Voc) Termen de dezmierdare cu care femeia se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere Si: măiculiță, măicuță Cf mamă. 9 (Reg; șîs ~ bătrână, ~ bună, ~ mare) Bunică. 10 (Îvp) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu sau despre o femeie mai în vârstă, care impune respect Si: măiculiță, măicuță. 11 (Îvp; euf; îc) ~ca-calea sau ~ca-călătoarea, ~ca-bătrână, ~ca-boalelor Ciumă. 12 (Bis) Titlu de respect dat martirelor creștine. 13 Călugăriță. 14 (Reg; îs) ~ca și călugărul Joc care se joacă la priveghi. 15 (Fig) Origine. 16 Ocrotitor. 17 Îndrumător.

MÁICĂ, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mamă. ♦ Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Călugăriță; termen cu care cineva se adresează unei călugărițe. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauză, origine. – Din bg., scr. majka.

MÁICĂ, maici, s. f. 1. (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Mamă. S-a certat rău cu maică-sa, care n-a vrut să-l lase să mai iasă din casă. REBREANU, R. II 219. Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa. CREANGĂ, P. 4. Glasul maicei mele... Veni să mă dizmierde. ALECSANDRI, P. I 128. ◊ Expr. (Familiar) De cînd maica m-a făcut = de cînd exist, de cînd știu, în toată viața, niciodată. ◊ Fig. Maica Roma cea bătrînă Mi-a pus arma asta-n mînă. ALECSANDRI, P. II 12. ◊ (Termen de alintare întrebuințat adesea la vocativ) Mulțumesc, maică, să trăiești. GANE, Z. R. 165. Radule, voinicul maichii, Taci, maică, nu te-ntrista. ODOBESCU, S. II 431. Catincuțo, maică, tu... ești mai micuță. GORJAN, H. IV 170. ♦ Formulă cu care cineva se adresează unei femei mai în vîrstă. Uite, maică Ioană, că al mare nu lasă-n pace pe cocoș! REBREANU, R. I 151. ♦ Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Iisus Hristos; fecioara Maria. Maica Domnului să-și facă milă de fata mea! NEGRUZZI, S. I 27. 2. Călugăriță; termen cu care se adreseasă cineva unei călugărițe. Mănăstire de maici. – PI. și: (rar) maice (GALACTION, O. I 204, CREANGĂ, P. 110).

MÁICĂ ~ci f. 1) (folosit și ca termen de adresare) Femeie privită în raport cu copiii săi; mamă. ◊ De când ~ca m-a făcut de când sunt pe lume. 2) Femeie care face parte din tagma monahală; călugăriță. 3) (folosit și ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; mamă. [G.-D. maicii] /<bulg., sb. majka

maică f. 1. formă mângâietoare pentru mamă; 2. Maica Domnului, Maica Precista, Sfânta Fecioară; 3. călugăriță (ca titlu onorific): mănăstire de maici. [Șerb. MAĬKA, mamă].

máĭcă f., pl. ĭ (bg. maĭka, sîrb. majka și maja, d. vsl. mati, mamă. V. matcă). Mamă (Rar). Titlu onorific dat uneĭ călugărițe: maĭca Eŭdoxia. Maĭca Domnuluĭ, mama luĭ Hristos. Interj. Maĭcă! maĭcă! Da nebun eștĭ! – Și muĭcă.

MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală albă = leucoree. – Din sl. pola.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos, mai largă, a unui veșmînt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unei haine care se încheie în față (v. pulpană). Poalele capotului au prins a foșni și Filip s-a pomenii înconjurat de-o vorbărie repezită. GALAN, B. I 54. Moșneagul se trase mai deoparte, își spălă mîinile și le șterse de poala cămeșii. HOGAȘ, M. N. 68. Cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. i 47. Cu poala sumanului Turna-n chelna carului. TEODORESCU, P. P. 151 ◊ Fig. Dădea soarele în desară. Sub mal începea să crească poala serii. GALACTION, O. I 62. Toi mai jos apoi se lasă Poala norilor pe munte. TOPÎRCEANU, 23. Luna plină de o lumină moale Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. ALECSANDRI, P. III 275. ◊ Expr. (Glumeț) Poale lungi și minte scurtă, se spunea despre unele femei considerate că ar fi lipsite de judecată. Ian auzi-o cum rîde cînd ii vorbesc de revoluție! Ș-apoi pas de nu zi: poale lungi, minte scurtă. ALECSANDRI, T. I 62. A se ține de poalele (sau poala) mamei = (despre copii) a se prinde de hainele mamei, a sta în preajma, sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dînsa. O sumedenie de femei, cu copii mici în brațe și cu alții mai măricei ținîndu-li-se de poale, se apropie de grupul nostru. STANCU, U.R.S.S. 165. A trage (pe cineva) de poale = a-l trage de haine pentru a-l face atent asupra unui fapt; fig. a se ține scai de cineva, plictisindu-l cu rugăminți, cu cereri. Un prieten îl trăgea îndărăt de poala hainei. PETRESCU, C. V. 59. A te trage copiii de poale = a avea copii mici, a avea greutăți familiare. Mai îngăduiește puțin, tartarule, că nu te trag copiii de poale. CREANGĂ, P. 56. (Familiar, despre o femeie) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele)... = a ține (pe cineva) foarte aproape de sine, a nu-i lăsa prea multă libertate de acțiune. L-a fi fărmecat și-l ține legat de poalele ei. ALECSANDRI, T. I 421. (Familiar) A-și da poalele peste cap = a pierde orice simț moral, a avea comportări imorale, a-și da pe față adevărata fire josnică. De cînd a plecat prințesa, dumnealui – iartă-mi vorba, și-a dat poalele peste cap. GALAN, Z. R. 310. A veni (sau a cădea) la poalele (cuiva), a depune ceva la poalele (cuiva) = a se ploconi (cu dragoste, respect, smerenie sau umilință) înaintea cuiva, a aduce cuiva un prinos, o ofrandă (ca dovadă de dragoste sau în semn de umilință). Să vie aici, la poalele slăvitei măriri, să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, D. P. 17. A venit un rege palid și coroana sa antică Grea de glorii și putere l-a ei poale-ar fi depus. EMINESCU, O. I 52. A săruta poala (cuiva) = a săruta partea de jos a hainei (unui suveran, unui mare demnitar, prelat etc.) potrivit unui obicei azi ieșit din uz. Apropiindu-se de Alexandru-vodă, se închinară pînă la pămînt, fără a-i săruta poala după obicei. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (Fig.) Dunărea bătrînă... îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare. RUSSO, O. 22. ◊ Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu. ♦ (Popular, la pl.) Fustă. Fata de gazdă mare Vinde-o vacă și-și ia poale. MARIAN, la CADE. 2. (Mai ales popular) Partea de jos și din față a unei haine (mai ales a unei fuste, a unui șorț), adusă în sus și ținută cu mîna sau prinsă în brîu, pentru a putea aduna ori duce în ea anumite lucruri. O fetiță. trecu peste lăptoc, ducînd în poală grăunțe. SADOVEANU, O. II 56. Frunză verde foi de fragă, Haide, maică, haide dragă, Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ◊ (Rar) la pl.) împărăteasa... culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28. ◊ Fig. Noapte bună, soare sfînt. Mîne pînă-n zori te scoală, Adă flori de-argint în poală Și le-așterne pe pămînt! COȘBUC, P. I 157. Vine de la munte iarna la cîmpie, Scuturînd din poale-i zile de urgie. ALECSANDRI, P. A. 134. ♦ Cantitate de lucruri care se pot duce în felulț arătat mai sus. Moș Iordan coboară și ia o poală de fîn. PĂUN-PINCIO, P. 99. Pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, P. 214. 3. Partea corpului cuprinsă între brîu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană (în special la o femeie) cînd șade. Rumănă, cu ochii buni, cu mînile încrucișate în poală, zîmbește și nu știe ce să mă întrebe. SADOVEANU, O. II 302. Strivit atunci de-nfiorare, M-am ghemuit la tata-n poală. GOGA, C. P. 56. Bunica avea o poală fermecată, și un glas și un: fus care mă furau pe nesimțite și adormeam fericit sub privirile și zîmbetul ei. DELAVRANCEA, V. V. 204. 4. Fig. Partea de jos a unei ridicături de pămînt; locul unde începe un deal, un munte. Ținutul nostru, la poalele muntelui, era liniștit. SADOVEANU, O. VI 365. Sub poalele dealului se deslușeau cete de turci cu ilice albastre, cu fesuri roșii în cap. SANDU-ALDEA, U. P. 45. Umbrele se luptau cu lumina și se ridicau pe poalele dealurilor. ALECSANDRI, O. P. 283. ♦ Loc (umbrit) de unde începe o pădure, (de obicei așezată pe o înălțime); marginea unei păduri. Era albă poala pădurii. Albe fînațurile prăvălatice. Ninsoarea prinsese, în livadă, mere roșii uitate neculese în pomi. SADOVEANU, F. J. 685. [Opri] trăsura în dreptul unui pîlc de verdeață, umbrit de poala pădurii. MIRONESCU, S. A. 140. Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi. EMINESCU, O. I 93. ♦ Partea de jos a unor lucruri care au extensiune în înălțime. Bojbăi cu mîna într-un loc, sub poala stogului, scoase o sticlă și-o vîrî în buzunarul sumanului. MIRONESCU, S. A. 46. Drept în mijlocul ogrăzii, d-a stînga bisericii lui Mircea, se aflau casele domnești, clădire pătrată, mare... cu ziduri late în poale. ODOBESCU, S. I 126. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireagului, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. În colțul dinspre asfințit al caselor, un nuc bătrîn își lăsa poala pînă pe acoperiș; ploaia și vîntul fîșîiau în frunzele lui. SADOVEANU, O. IV 449. II. 1. (Bot.) Compuse: poala-rîndunicii (sau poala-Maicii-Domnului) = volbură; poala-sîntei-Mării (sau poala-Sîntă-Măriei) = plantă erbacee din familia labia- telor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici aromate (Nepeta nuda). Se simțeau în locuri umbroase miresmele ascuțite de la mintă și poala-sîntă-Măriei. SADOVEANU, E. 119. 2. (Popular, numai în expr.) Poală-albă = leucoree.

mâna-Maicii-Domnului f. curioasă plantă exotică, crește prin pustiile nisipoase ale Siriei și Arabiei, de unde o aduc la noi călugării: după căderea frunzelor, ramurile-i se încovoaie formând un ghem, iar pusă în apă, ele își reiau forma primitivă (Anastatica hierochuntica).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!máică2 (mamă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. máicei / máicii / máichii; pl. máice / maici

!máică1 (călugăriță) s. f., g.-d. art. máicii; pl. maici

máică s. f., g.-d. art. máicii

Adormírea Máicii Dómnului (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. art. Adormírii Máicii Dómnului

Máica Dómnului s. propriu f., g.-d. Máicii Dómnului

máică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. máică-mii (-tii, -sii)

!mấna-Máicii-Dómnului (plantă) s. f., g.-d. art. mấinii-Máicii-Dómnului

!pálma-Máicii-Dómnului (plantă) s. f. art., g.-d. art. pálmei-Máicii-Dómnului

arată toate definițiile

Intrare: maică
substantiv feminin (F48)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maică
  • maica
plural
  • maici
  • maicile
genitiv-dativ singular
  • maici
  • maicii
  • maichii
  • maicăi
plural
  • maici
  • maicilor
vocativ singular
  • maică
  • maico
plural
  • maicilor
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maică
  • maica
plural
  • maice
  • maicele
genitiv-dativ singular
  • maice
  • maicei
plural
  • maice
  • maicelor
vocativ singular
  • maică
  • maico
plural
  • maicelor
Intrare: Adormirea Maicii Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Adormirea Maicii Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • Adormirii Maicii Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: brâul-maicii-domnului
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâul-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • brâului-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cămașa-Maicii-Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cămașa-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • cămășii-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: dorul-Maicei-Preceste
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dorul-Maicei-Preceste
plural
genitiv-dativ singular
  • dorului-Maicei-Preceste
plural
vocativ singular
plural
Intrare: izma-Maicii-Preciste
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izma-Maicii-Preciste
plural
genitiv-dativ singular
  • izmei-Maicii-Preciste
plural
vocativ singular
plural
Intrare: lingura-Maicii-Preceste
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lingura-Maicii-Preceste
plural
genitiv-dativ singular
  • lingurii-Maicii-Preceste
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Maica Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Maica Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • Maicii Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: maică-mea (-ta, -sa)
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maică-mea
plural
genitiv-dativ singular
  • maică-mii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maică-ta
plural
genitiv-dativ singular
  • maică-tii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maică-sa
plural
genitiv-dativ singular
  • maică-sii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mătura-Maicii-Precesta
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mătura-Maicii-Precesta
plural
genitiv-dativ singular
  • măturii-Maicii-Precesta
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mâna-Maicii-Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâna-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • mâinii-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: palma-Maicii-Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palma-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • palmei-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: părul-Maicii-Domnului
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • părul-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • părului-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: părul-Maicii-Preciste
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • părul-Maicii-Preciste
plural
genitiv-dativ singular
  • părului-Maicii-Preciste
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poala-Maicii-Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poala-Maicii-Precista
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Maicii-Precista
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Maicii-Precista
plural
vocativ singular
plural

maică

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 4 exemple
    exemple
    • S-a certat rău cu maică-sa, care n-a vrut să-l lase să mai iasă din casă. REBREANU, R. II 219.
      surse: DLRLC
    • Feciorul nu ieși din hotărîrea maică-sa. CREANGĂ, P. 4.
      surse: DLRLC
    • Glasul maicei mele... Veni să mă dizmierde. ALECSANDRI, P. I 128.
      surse: DLRLC
    • figurat Maica Roma cea bătrînă Mi-a pus arma asta-n mînă. ALECSANDRI, P. II 12.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar De când maica m-a făcut = de când exist, de când știu, în toată viața.
      surse: DLRLC NODEX sinonime: niciodată
    • 1.2. adesea la vocativ Termen de alintare.
      exemple
      • Mulțumesc, maică, să trăiești. GANE, Z. R. 165.
        surse: DLRLC
      • Radule, voinicul maichii, Taci, maică, nu te-ntrista. ODOBESCU, S. II 431.
        surse: DLRLC
      • Catincuțo, maică, tu... ești mai micuță. GORJAN, H. IV 170.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Maica Domnului (sau Precista) = mama lui Isus Hristos, fecioara Maria.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Maica Domnului să-și facă milă de fata mea! NEGRUZZI, S. I 27.
        surse: DLRLC
    • 1.4. Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă; termen afectiv cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Uite, maică Ioană, că al mare nu lasă-n pace pe cocoș! REBREANU, R. I 151.
        surse: DLRLC
  • 2. Termen cu care cineva se adresează unei călugărițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: călugăriță attach_file un exemplu
    exemple
    • Mănăstire de maici.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu Forma de plural maice se folosește numai pentru sensul (1.).
    surse: DOOM 2

etimologie:

brâul-maicii-domnului

etimologie:

cămașa-Maicii-Domnului

etimologie:

dorul-Maicei-Preceste

etimologie:

izma-Maicii-Preciste

etimologie:

lingura-Maicii-Preceste

etimologie:

mătura-Maicii-Precesta

etimologie:

mâna-Maicii-Domnului

etimologie:

părul-Maicii-Domnului

  • 1. compus Plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc, având sporangii dispuși pe partea inferioară a frunzei; crește prin crăpăturile stâncilor și prin pădurile umede și umbroase (Asplenium adianthum nigrum).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: părul-fetei strașnic (plantă)

etimologie:

părul-Maicii-Preciste

etimologie:

poala-Maicii-Domnului

etimologie:

poala-Maicii-Precista

etimologie: