Definiția cu ID-ul 1251368:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÁICĂ s. f. I. 1. (Învechit; astăzi regional și familiar, uneori cu sens hipocoristic; adesea determinat de un adj. pos.) Mamă (I 1). Elu-și părăsi maicâ-sa de se duse în Țarigrad. MOXA, 388/25, cf. 357/6. Își aleasără maicile lor și mai luară cineși cîte o fimei dintru ale lor... iară pre celelalte pre toate le omorîră. HERODOT (1645), 205. Maica (m u m a munt.) ceaia ce-ș va vinde fata pre bani. PRAV. 177, cf. 214. Fără tată, fără maică și fără rudenie. N. TEST. (1648), 295r/28. Tatăl le fusease ellin, iară maica creștină. DOSOFTEI V. S. octombrie 98r/18. Tată-mieu și maică-mea mă părăsiră (a. 1680). GCR I, 248/8. Părintele maicei măriei tale. BIBLIA (1688), [prefață] 7/34, cf. [prefață] 7/22. Beserica Albă, carea este zidită de maică-sa, de Doamna Anastasia. N. COSTIN, LET. II, 51/34. De un neam di pe maică cu Șerban vodă. NECULCE, L. 88, cf. AMIRAS, LET. III, 166/19. A grăi, de la maice și de la mamce ne deprindem. CANTEMIR, IST. 82. Maica tînârului duce o parte de zăstre la coliba fetii. IST. AM. 90r/16, cf. AETHIOPICA, 24v/24. Testamentul împărătesei Maria, maicei prințesei, au perit între altele, AR (1829), 1802/7. Toți oamenii se împărtășesc din durerile maicilor lor. MARCOVICI, C. 21/7. Maica sa... îi zicea: „Unde vrei să mergi, fiiul mieu?” DRĂGHICI, R. 5/15, cf. 26/17. Gîndeam la maică- mea. NEGRUZZI, S. I, 57, cf. 28, 251. Glasul maicei mele. . . Veni să mă dezmierde din cerul fără nori. ALECSANDRI, P. I, 128. Feciorul nu ieși din hotărîrea maicâ-sa. CREANGĂ, P. 4. Să nu facă maicelor sale... necaz și supărare. MARIAN, NU. 13. Petre s-a certat rău cu maică-sa. REBREANU, R. II, 219. Obrazul maică-sa parcă era un portret neclintit. SADOVEANU, B. 89, cf. 105. În pîntecele maicii-si. TEODORESCU, P. P. 250. Că n-am taică să mă ție, Nici maică să mă mîngîie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 209. Spune, bade, maică-ta, Că cu sila nu te-oi lua. id. ib. 272. Dzîua bunî cî-ș luarî Di la taicî, di la maici, Di la fraț, di la surori, MAT. FOLK. 1463, cf. 1348, 1349, 1541. Oare ce și-i spun maichii și mă creadă? ALR II 3248/316, cf. ALRM I/II h 215. Îi plăcea maichii hora și luă bărbat cimpoiaș, se spune cînd cineva găsește chiar omul sau situația care i se potrivește. Cf. ZANNE, P. IV, 378. ◊ (În formule exclamative de compătimire, de mirare etc.) Ce trăgea! vai de maica lor. DiONISIE, C. 164. ◊ (În imprecații) Iau colea busuiocul, și-l vîr în agheazmâ, și-l ard cu ea, de-i iese sufletul, maica ploii lui! CĂLINESCU, E. O. II, 300. ◊ Maică de-a doua oară v. o a r ă. ◊ Expr. De cînd maica m-a făcut = de cînd sînt pe lume; (în construcții negative) niciodată (pînă acum). De cînd maica m-a făcutu, Zile bune n-am avutu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22, cf. ZANNE, P. IV, 477. ◊ (La vocativ, ca termen cu care se adresează cineva mamei sale) O, maica mea, căci plîngi pentru mine și suspini așa tare. CHEIA ÎN. 2v/8. Nu sînt vreadnic a mă însoți spre nuntă cu ceaia ce iaste roabă împreună cu mine ? Pentru ce, o, maică? AETHIOPICA, 33v/24 O! maică, înger dulce! O! maica mea iubită! ALECSANDRI, P. I, 194. Lasă-mă, maică, să zac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 96, cf. 173, 193. Maico, din copiii tăi Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. id. ib. 180, cf. 197, 447, MAT. FOLK. 1300, cf. 819. ◊ Fig. Au zămislit o fată care iaste maica tuturor noroadelor a Americii. IST. AM. 87v/19. Maica Roma cea bătrînă Mi-a pus arma asta-n mînă. Și mi-a zis cu glasul său: Fiul meu, alesul meu! ALECSANDRI, P. II, 12. ♦ Maica domnului = a) (ca nume propriu) mama lui Iisus Hristos, Fecioara Maria. V. n ă s c ă t o a r e a. Ieraclie închină cetatea Fecioareei și Maiceei Domnului. MOXA, 375/34. Bătrîna a ieșit clătinind din cap și zicînd: Maica Domnului să-și facă milă de fata mea! NEGRUZZI, S. I, 27. FormuleleDoamne, Maica Domnului” și „Dumnezeu și Maica Domnului” sînt stereotipe. PAMFILE, S. T. 30, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î, 111. Nu știe canonu Maichii Domnului, ALR II/I h 142. (Cu determinantul schimbat) Grădina Maicăi Preacestii (a. 1700). GCR I 340/13. Dar cutare babă de ce nu-și mărită fetele, Maică Precistă? RĂDULESCU-CODIN, Î. 112, cf. ȘEZ. II, 143. Curat, luminat, Ca Maica lu Dumnezeu Ce l-a lăsat. MAT. FOLK. 1607. Maica Dumnezeului. ib. 1610. A așternut Maica Preacurată, Domnului nostru Isus Hristos, piatră. PAMFILE, B. 24. Numai Maica Sfîntă-Maria L-a auzit. id. ib. 27; b) (Bucov.) numele unei stele „care se află lîngă lună” (PAMFILE, S. T. 30); luceafărul de dimineață (id. ib., cf. id. CER. 155); c) (Entom.; rar) vaca-domnului. Îl mai mîngîie însă pe greier iubirea și laudele pe care o mulțime de maica-domnuluigîngăniile cele roșii stropite cu negru – i-o arătau. GÎRLEANU, L. 27. ♦ (Regional) Mamă vitregă. ALRM I/II h 217. ♦ (Rar) Animal femelă (în raport cu puii săi). Maica la pui cată hrană. CONACHI, P. 295. Mielul blînd suge la doo maice. NECULCE, L. 134. 2. (La vocativ, făcînd adesea grup cu alt vocativ sau, la genitiv, ca determinant al unui apelativ în cazul vocativ) Termen de dezmierdare cu care femeia se adresează copiilor ei sau, p. ext., (familiar) unei persoane mai tinere. Cf. m a m ă. Catincuțo maică, tu ca una ce ești mai micuță, trebuie să te supui. GORJAN, H. IV, 170/5. Unde vă duceți, maică? îi întreabă o bătrînă. CAMIL PETRESCU, O. III, 180. Mulțumesc, maică, să trăiești. GALAN, Z. R. 165. Radule, voinicul maichii, Taci, maică, nu te-ntrista, Nu-ți face inimă rea. pop., ap. ODOBESCU, S. II, 431. Corbeo maică, aici ești? Corbeo maică, mai trăiești? TEODORESCU, P. P. 518. ◊ (Regional, la genitiv, cu elipsa apelativului în cazul vocativ) Sârută-i mîna [maistorului Vasi], maichii! POP., ap. TDRG. 3. (Regional, de obicei determinat prin „bătrînă”, „bună”, „mare”) Bunică. Cf. LIUBA-IANA, M. 24, H XVIII 146, AHR. FOLK. III, 134, ALRM I/II h 238. 4. (Învechit și popular, de obicei urmat de un nume propriu) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vîrstă, care impune respect. Cf. m a m ă. Jupînease, care matroane le dzîc, adică maice. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155/19. Maica-mpărăteasă prea-i căruntă pe la frunte, Ca să ducă singurică grija trebilor mărunte. EFTIMIU, Î. 21. Uite, maică Ioană, că ăl mare nu lasâ-n pace pe cocoși. REBREANU, R. I, 151, cf. ALRM I/II h 286. ◊ Compuse: maica-calea sau maica-călătoarea, maica-bătrînă, maica-boalelor = denumiri populare eufemistice ale ciumei. CANDREA, F. 222, cf. 137. ♦ Titlu de respect dat de biserică martirelor creștine. Prea cuvioasa maica noastră Theodora (a. 1698). GCR I, 319/10. Această prea cuvioasă maica noastră Anna. MINEIUL (1776), 180r1/8. 5. Călugăriță. Cf. s o r ă. Au răscolit de-a-fir-a-păr toate chiliile maicelor. CREANGĂ, A. 74, cf. id. p. 110, 115. De mică o crescuse maica Fevronia și acu o avea la ascultare, SĂM. VI, 63. Maica de gazdă pășea in vîrful picioarelor. C. PETRESCU, Î. II, 242. Drumul... pînă la mănăstirile de maice... îl faci cam în două ceasuri. GALACTiON, O. 204. Două maici stau de vorbă, potolit, într-un capăt de cerdac. SADOVEANU, O. IV, 159. Maicile și asistența... ieșiră din cimitir și reintrarâ în curtea mînăstirii. CĂLINESCU, S. 754, cf. ALR II/I MN 96. ◊ (Regional) Maica și călugărul = numele unui joc care se joacă la priveghi. PAMFILE, J. I, 291. II. F i g. 1. Izvor, cauză, origine. Sîrguința este maica tuturor faptilor bune. DRĂGHICI, R. 141/7. Mîndria... este maica rătăcirilor din lume. CONACHI, P. 264. 2. Ocrotitor, apărător, protector; îndrumător. V. p a t r o n. Atâtea cărți făcînd, le-ai dat maicii bisearicii a să citi. BIBLIA (1688), [prefață] 7/58. Dîrjia și semeția... este maica și sora lor... și nu s-ar feri, d-ar fi cu putință, însuși cu Dumnezeu să se lupte. CANTEMIR, ap. BĂLCESCU, M. V. 656. Maica cea de obște a tuturor, sf[î]nta besearecă (a. 1765). GCR II, 78/29. – Pl.: maici și (rar) maice. – Gen. dat. și: (învechit) maicei, (învechit și regional) maicăi, (regional) maichii, maichei; voc.: maică și maico.Din bg. майка, scr. majka.