14 definiții pentru curcubeu

CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria).Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”.

CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria).Et. nec.

CURCUBÉU, curcubeie, s. n. Fenomen datorat refracției luminii solare în picăturile de apă din atmosferă, avînd aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. Curcubee subțiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuți de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Cînd plouă, vara, cîteodată Un brîu de foc pe cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. COȘBUC, P. I 125. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu: Dreptate, Pace, Libertate. BENIUC, V. 129. Tu împletești în curcubee Comoara lacrimilor noastre Și cel mai scump nisip tu-l duci În vadul Dunării albastre. GOGA, P. 16. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori nopatea pe bolta cerească. V. halo. Pe ceruri se înalță curcubeele de noapte. EMINESCU, O. I 142. – Pl. și: curcubeuri (DRAGOMIR, S. 28), (s. m.) curcubei (ALECSANDRI, P. III 6).

curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie

curcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéie

CURCUBÉU s. 1. (ASTRON.) (reg.) cearcăn, brâul-cerului, brâul-Cosânzenei, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-Maicii-Domnului, brâul-popii, curuna-cerului. 2. (BOT.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoșele (pl.), flocoșică, barba-împăratului, floarea-cununii.

CURCUBÉU s. v. iarba-câinelui, pir-de-țelină, pir-gros.

curcubéu (curcubéie), s. n.1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcuscombibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu-*arcurcubeu*acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. bebea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407).

CURCUBÉU ~e n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracției luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibit

curcubeu n. 1. arc mare luminos ce s’arată pe cer, format din arcuri de diferite colori, totdeauna dispuse în aceeaș ordine: curcubeul e produs prin resfrângerea razelor soarelui în picăturile de apă ale norilor; 2. Bot. barba împăratului (viorea de mai multe colori). [Și cucurbeu – lat. *CONCURVUS, arcuit, și beu: curcubeul e arcul ce soarbe ploaia (cf. ARCUS BIBIT, la Plaut), după o credință populară foarte răspândită].

curcubéŭ n., pl. eĭe (din cocobelcĭ și cobelcĭ, „melc, culbec” și „un fel de peptănătură femeĭască în formă de coarne”, din care s'aŭ dezvoltat var. culcubăŭ, cuculbăŭ (Trans.), cucurbăŭ, cocîrbăŭ și curcubăŭ [nord], înț. pmt. e „rătund [!], răsucit, curb”. D. rom. vine rut. korkobéč, a. î., kulĭbáka, pol. kulbaka, șa, care e un lucru curb, rus. kulebĕáka, un fel de mîncare de pește umplut saŭ învălătucit, litv. kulbonkas, cerbice, lemnu curb al juguluĭ. Bern. 1, 641. V. culbec. Munt. Mold. sud. Un meteor în formă de arc cu cele șapte colorĭ [!] care rezultă din refracțiunea și reflexiunea razelor solare pe nourĭ [!]. S. m. Numele uneĭ florĭ numite și barba împăratuluĭ și (Trans.) neghină de grădină. Acest meteor, cel maĭ frumos fenomen al luminiĭ, anunță pur și simplu că soarele, fiind la orizont la o înălțime potrivită, îșĭ aruncă razele pe un nour opus care se risipește în ploaĭe. Decĭ, cînd te uițĭ la curcubeŭ, eștĭ cu spatele la soare și eștĭ între el și nour. Colorile curcubeuluĭ sînt: violet, sineliŭ, albastru, verde, galben, portocaliu și roș. – În biblie, curcubeu e semnu împăcăriĭ dat de Dumnezeŭ luĭ Noe după diluviŭ. Vechiĭ Grecĭ ziceaŭ că e cingătoarea Iridiĭ, anunțătoarea zeilor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CURCUBÉU s. 1. (ASTRON.) (reg.) ceárcăn, brîul-cérului, brîul-Cosînzénii, brîui-lui-Dumnezéu, brîul-Maicii-Dómnului, brîul-pópii, curuna-cérului. 2. (BOT.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoșéle (pl.), flocoșícă, barba-împărátului, floarea-cunúnii.

curcubéu s. v. IARBA-CÎINELUI. PIR-DE-ȚELINĂ. PIR-GROS.

curcubéu, curcubeie, s.n. – (mit.) În tradițiile maramureșene, curcubeul e un fenomen atmosferic personificat, capabil să soarbă apele râurilor și să genereze apoi ploaia. Mai este văzut ca un „calendar de apă”, care prefigurează viitoarele recolte agricole: „Curcubeul se vede un cerc mare pe cer care iese dintr-o apă mare la un capăt și celălalt capăt este în altă apă mare. Sorbește din amândouă apele. Sorbește până se umflă și atunci se ridică și se varsă ploaia din curcubeu. La noi be din apa Vișeului și din Iza. Sorbește cât îi trebuie în amândouă capurile. După ce s-a umflat, atunci s-a desfăcut și zice că plouă. Ziceau bătrânii, așa, când se uitau la culorile acelea și vedeau din care-i mai multă. Dacă este verde multă culoare, ziceau că-i fânață și va fi iarbă multă, de-i galben, îi grâu mai mult. De-i roșu, e porumb mult în anul acela” (Ion Ungureanu Tomșa, 84 ani, Rozavlea, cf. Bilțiu, 1999: 78-79). – Et. nec. (MDA); lat. *cucuvius „încovoiat” (DER); lat. *curvus „îndoit, curb” (Cipariu, Laurian, Cihac, Philippide, Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX); cuv. autohton (Philippide). Cuv. rom. > ucr. korkobeč (Miklosich, Candrea, cf. DER).

Intrare: curcubeu
curcubeu (pl. -ie) substantiv neutru
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curcubeu curcubeul
plural curcubeie curcubeiele
genitiv-dativ singular curcubeu curcubeului
plural curcubeie curcubeielor
vocativ singular
plural
curcubeu (pl. -ee) substantiv neutru
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curcubeu curcubeul
plural curcubee curcubeele
genitiv-dativ singular curcubeu curcubeului
plural curcubee curcubeelor
vocativ singular
plural
curcubeu (pl. -uri) substantiv neutru
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curcubeu curcubeul
plural curcubeuri curcubeurile
genitiv-dativ singular curcubeu curcubeului
plural curcubeuri curcubeurilor
vocativ singular
plural
curcubeu (pl. -i) substantiv masculin
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curcubeu curcubeul
plural curcubei curcubeii
genitiv-dativ singular curcubeu curcubeului
plural curcubei curcubeilor
vocativ singular
plural

curcubeu

  • 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Curcubee subțiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuți de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 134.
      surse: DLRLC
    • Cînd plouă, vara, cîteodată Un brîu de foc pe cer s-arată, Iar noi îi zicem curcubeu. COȘBUC, P. I 125.
      surse: DLRLC
    • figurat Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu: Dreptate, Pace, Libertate. BENIUC, V. 129.
      surse: DLRLC
    • figurat Tu împletești în curcubee Comoara lacrimilor noastre Și cel mai scump nisip tu-l duci În vadul Dunării albastre. GOGA, P. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Pe ceruri se înalță curcubeele de noapte. EMINESCU, O. I 142.
        surse: DLRLC
  • 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • (1.) Cf. limba latină curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”.
    surse: DEX '09
  • (1.) (provine) din curcus + bibit.
    surse: NODEX