2 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

mânie2 sf [At: ALR 1, 917/9 / Pl: ~ii / E: mână1 + -ie] (Reg) Mâner (1).

mânie1 sf [At: PSALT. 226 / V: (îvr) măn~ / Pl: ~ii / E: ngr μανία] 1 Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva Si: furie. 2 Supărare. 3 (D. oameni; îla) Iute (sau grabnic, rău) la ~ Care se înfurie ușor. 4 (Îvr; îlav) Într-o ~ Cuprins subit de un acces de enervare, de furie. 5 Pornire dușmănoasă și statornică împotriva cuiva Si: resentiment. 6 (Pop; îlv) A ține (cuiva) ~ A dușmăni. 7 (Reg; îlv) A-și pune ~ A se supăra. 8 (Îal) A se încăpățâna. 9 (Îvp) Nenorocire.

MÂNÍE ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. * Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănțuire a forțelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía

mânie f. iritațiune violentă asupra cuiva, furie subită și trecătoare. [Gr. bizantin MANÌA].

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.

mânia [At: PSALT. HUR. 49v/21 / V: (îrg) măn~ / Pzi: mânii și (îrg) mâniu / E: mânie1] 1 vr A se lăsa cuprins de mânie1 (1). 2 vr A se supăra. 3 vt (Înv; c. i. cuvintele) A nesocoti.

MÎNIÁ, mînii, vb. I. Refl. A se lăsa cuprins de mînie, a-și ieși din fire, a se înfuria, a se supăra. Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31. De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24. Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69. Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270. – Prez. ind. și: mîniu (ALECSANDRI, T. I 205).

MÎNÍE, mînii, s. f. 1. Supărare mare, nestăpînită, furie (trecătoare). O dată cu Hugo, pătrunde în literatură poporul cu bucuriile, durerile, mîniile și acuzațiile lui. VIANU, S. 148. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Abu-Hasan, fierbînd de mînie, se uită cu ochii rătăciți la toți de jur împrejur. CARAGIALE, P. 146. A lui mînie ca trăsnetul era, în patru mari hotare tuna și fulgera. ALECSANDRI, O. 207. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mînie = care se aprinde ușor; iritabil, irascibil. Om bun, dar iute la mînie. BART, S. M. 101. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) Într-o mînie = într-un moment de mînie. De-ar fi lumea de hîrtie, i-aș da foc într-o mînie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ♦ Necaz, ciudă. Mi-a fost luni întregi mînie, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 2. (Uneori determinat prin «lui dumnezeu») Dezlănțuire (a naturii), urgie, grozăvie. Și la țărm, aproape, căsuța podarului deschidea un ochi îngrozit, roșu, asupra mîniei de sub malul prăpăstios. SADOVEANU, O. III 289. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om. CREANGĂ, P. 143. ◊ (Cu sens atenuat) Mai ține mult mînia asta de pădure? GALACTION, O. I 211.

A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie

A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-și manifesta nemulțumirea (față de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie

mîníe f. (vgr. manía, lat. mánia. V. manie, menadă). Iritațiune, furie, supărare: el răspunse plin de mînie, feara rănită venea spre noî́ plină de mînie. Mînia luî́ Dumnezeŭ, grozăvie, cataclizm: era o ploaĭe mînia luĭ Dumnezeŭ! V. pedeapsă.

mî́niĭ, a v. tr. (d. mînie.Eŭ mîniĭ, tu mîniĭ). Umplu de mînie, supăr, înfuriĭ, irit: a mînia pe Dumnezeŭ. V. refl. Mă supăr, mă irit, mă umplu de cĭudă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile

mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile

mâniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấnii, 3 mấnie (-ni-e), 1 pl. mâniém; conj. prez. 3 să mấnie; ger. mâniínd (-ni-ind)

mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 sg. și pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)

mînia (i-a) (ind. prez. 1 sg. mînii)

arată toate definițiile

Intrare: mânie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânie
  • mânia
plural
  • mânii
  • mâniile
genitiv-dativ singular
  • mânii
  • mâniei
plural
  • mânii
  • mâniilor
vocativ singular
plural
Intrare: mânia
  • silabație: mâ-ni-a info
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânia
  • mâniere
  • mâniat
  • mâniatu‑
  • mâniind
  • mâniindu‑
singular plural
  • mânie
  • mâniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniam
  • mâniai
  • mâniasem
a II-a (tu)
  • mânii
(să)
  • mânii
  • mâniai
  • mâniași
  • mâniaseși
a III-a (el, ea)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mânia
  • mânie
  • mâniase
plural I (noi)
  • mâniem
(să)
  • mâniem
  • mâniam
  • mâniarăm
  • mâniaserăm
  • mâniasem
a II-a (voi)
  • mâniați
(să)
  • mâniați
  • mâniați
  • mâniarăți
  • mâniaserăți
  • mâniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânie
(să)
  • mânie
  • mâniau
  • mânia
  • mâniaseră
verb (VT103)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mănia
  • măniere
  • măniat
  • măniatu‑
  • măniind
  • măniindu‑
singular plural
  • mănie
  • măniați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniam
  • măniai
  • măniasem
a II-a (tu)
  • mănii
(să)
  • mănii
  • măniai
  • măniași
  • măniaseși
a III-a (el, ea)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • mănia
  • mănie
  • măniase
plural I (noi)
  • măniem
(să)
  • măniem
  • măniam
  • măniarăm
  • măniaserăm
  • măniasem
a II-a (voi)
  • măniați
(să)
  • măniați
  • măniați
  • măniarăți
  • măniaserăți
  • măniaseți
a III-a (ei, ele)
  • mănie
(să)
  • mănie
  • măniau
  • mănia
  • măniaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânie

  • 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; supărare mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: furie supărare attach_file 4 exemple
    exemple
    • O dată cu Hugo, pătrunde în literatură poporul cu bucuriile, durerile, mîniile și acuzațiile lui. VIANU, S. 148.
      surse: DLRLC
    • Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230.
      surse: DLRLC
    • Abu-Hasan, fierbînd de mînie, se uită cu ochii rătăciți la toți de jur împrejur. CARAGIALE, P. 146.
      surse: DLRLC
    • A lui mînie ca trăsnetul era, în patru mari hotare tuna și fulgera. ALECSANDRI, O. 207.
      surse: DLRLC
  • 2. popular Adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”:
    exemple
    • Și la țărm, aproape, căsuța podarului deschidea un ochi îngrozit, roșu, asupra mîniei de sub malul prăpăstios. SADOVEANU, O. III 289.
      surse: DLRLC
    • Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om. CREANGĂ, P. 143.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) atenuat Mai ține mult mînia asta de pădure? GALACTION, O. I 211.
      surse: DLRLC

etimologie:

mânia mănia

  • 1. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie, a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: supăra înfuria antonime: dezmânia attach_file 7 exemple
    exemple
    • Se mînia foc cînd scripcarul Dadaci... îi aducea sara cîte doi-trei puișori. CAMILAR, N. I 31.
      surse: DLRLC
    • De mă mai necăjești așa, bădie, să știi că mă mînii foc. HOGAȘ, M. N. 24.
      surse: DLRLC
    • Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174.
      surse: DLRLC
    • Boierul se mînie pe soția sa. ISPIRESCU, L. 69.
      surse: DLRLC
    • Se mînie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. NEGRUZZI, S. I 250.
      surse: DLRLC
    • învechit Se mînie foarte de înșelăciunea... împărătească. BĂLCESCU, O. II 270.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Cele auzite l-au mâniat.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu Prezent indicativ și: mâniu.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • mânie
    surse: DEX '09 DEX '98