13 definiții pentru lucoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris.

lucoare sf [At: PSALT. 122 / Pl: ~ori / E: ml lucor, -oris] (Înv; asr) 1 Lumină (1). 2 (Fig) Strălucire produsă de lumină (1). 3 (Îvr; lpl) Raze. 4 (Înv) Zi. 5 (Rel; fig) Har divin revărsat în sufletele oamenilor. 6 (Fig) Ceea ce aduce claritate în mintea omenească. 7 Lumină slabă de abia întrezărită Si: licărire. 8 (Pm) Fulger. 9 (Fig) Sclipire.

LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv. și arh.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris.

LUCOÁRE, lucori, s. f. (Învechit și arhaizant) Lucire, strălucire. Am început a desluși cărările din trestii. Apoi mi s-a deschis luciu larg, rumenit de cea dintîi lucoare a zorilor. SADOVEANU, N. F. 50. Albe-ntîi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea Iarăși a-nceput! COȘBUC, P. II 69. Apele... se roșesc și se luminează, oglindind lucoarea flăcărilor. ODOBESCU, S. III 534.

LUCOÁRE ~óri f. înv. 1) Radiație electromagnetică, emisă de unele corpuri luminescente sau incandescente, care, acționând asupra retinei ochiului, permite ca lumea înconjurătoare să fie vizibilă; lumină. 2) fig. Sursă care luminează spiritul. /<lat. lucor, ~oris

LUCOARE s.f. (Mold.) Strălucire. Astădzi luminatele steale cu lumina lucoarei lumea podobăsc. DM, 10r; cf. DM, IIIr, 10v; DOSOFTEI, PS apud TDRG. Etimologie: lat. lucor. Vezi și strălucoare. Cf. . s t r ă l u c o a r e.

lucoare f. lumină, mai ales slabă: o orbise lucoarea ISP.; fig. o mincinoasă lucoare de pace BĂLC.

lucoáre f., pl. orĭ (lat. *lúcor, *lucóris, id; vit. lucore, sard. lugore, pv. lugor, fr. lueur, cat. llugor). Vechĭ. Azĭ lit. Lucire, strălucire: lucoarea soareluĭ (Cod. Vor.), o orbise lucoarea (Isp.), privirea eĭ căpătă o lucoare de fericire (CL. 1910, 5, 545).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri

lucoáre s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUCOÁRE s. v. lucire, lumină, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

lucoare s. v. LUCIRE. LUMINĂ. SCÎNTEIERE. SCLIPIRE. STICLIRE. STRĂLUCIRE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lucoáre (lucóri), s. f. – Strălucire. Lat. *lūcōrem (Pușcariu 989; Candrea-Dens., 1010; REW 5144; Battisti, III, 2278), cf. it. lucore, prov. lugor, fr. lueur, cat. llugor. Cf. luci.Der. strălucoare, s. f. (înv., strălucire), cuvînt rar, întrebuințat numai de Dosoftei.

Intrare: lucoare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lucoare
  • lucoarea
plural
  • lucori
  • lucorile
genitiv-dativ singular
  • lucori
  • lucorii
plural
  • lucori
  • lucorilor
vocativ singular
plural

lucoare

  • exemple
    • Am început a desluși cărările din trestii. Apoi mi s-a deschis luciu larg, rumenit de cea dintîi lucoare a zorilor. SADOVEANU, N. F. 50.
      surse: DLRLC
    • Albe-ntîi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea Iarăși a-nceput! COȘBUC, P. II 69.
      surse: DLRLC
    • Apele... se roșesc și se luminează, oglindind lucoarea flăcărilor. ODOBESCU, S. III 534.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Sursă care luminează spiritul.
      surse: NODEX

etimologie: