sticlire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: sticli] 1 Lumină vie și strălucitoare Si: lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, strălucire, (rar) srăluciu, străluminare, (înv) lucoare, sticleală (1), strălucoare. 2 Strălucire specifică, vie a ochilor, a privirii, care trădează un sentiment puternic, o senzație intensă Si: scăpărare, licărire, lucire, scânteiere, sclipire, strălucire. 3 (Îs) ~a ochilor Tulburare a vederii în care se văd luciri care nu există în realitate, înfățișate sub formă de muște, pete, stele etc. 4 (Îvr) Rigiditate.

STICLIRE, sticliri, s. f. Lumină vie, scînteietoare; lucire, sclipire. Vîntul de-afară se întețise. După o sticlire aurie de fulger, un tunet mare izbucni deasupra; în urmă-i lumina scăzu; prin curte trecu un vîrtej vînăt de pulbere. SADOVEANU, O. IV 224.

sticlire (desp. sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlirii; pl. sticliri

sticlire (sti-cli-) s. f., g.-d. art. sticlirii; pl. sticliri

sticlire s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. sticlirii; pl. sticliri

STICLIRE s. 1. lucire, scânteiere, sclipire, strălucire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.), lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 2. licărire, lucire, scăpărare, scânteiere, sclipire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)

STICLIRE s. 1. lucire, scînteiere, sclipire, strălucire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 2. licărire, lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)