LUCOARE, lucori, s. f. (Învechit și arhaizant) Lucire, strălucire. Am început a desluși cărările din trestii. Apoi mi s-a deschis luciu larg, rumenit de cea dintîi lucoare a zorilor. SADOVEANU, N. F. 50. Albe-ntîi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea Iarăși a-nceput! COȘBUC, P. II 69. Apele... se roșesc și se luminează, oglindind lucoarea flăcărilor. ODOBESCU, S. III 534.