licurire sf vz licărire¹

licăi² v vz licări¹

licăra v vz licări¹

licări¹ [At: HELIADE, O. I, 129 / V: (îvp) licuri, (reg) ~căi, (cscj) ~ra / Pzi: ~resc și licăr / E: pbl fo cf licăi¹] 1-3 vi A emite (brusc) o lumină de intensitate (scăzută sau) variabilă. 4 vi (Reg) A fulgera. 5 vi (Reg; d. foc) A mocni. 6 vi (Mun) A clipi. 7 vi A reflecta cu intermitență lumina Si: a luci, a sclipi, a străluci. 8 vi (D. ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 9 vi (Olt; îe) A-i ~ ochii după ceva A dori ceva foarte mult. 10 vi (Fig) A se manifesta. 11 vi (Reg) A se mișca repede și neregulat. 12 vt (Mun) A provoca o senzație dureroasă bruscă Si: a săgeta. 13 vt (Ban) A produce un fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului. 14 vi (Mol; d. ape curgătoare) A face zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: a clipoci¹ (1).

licărire¹ sf [At: POLIZU / V: (îvp) licur~ / Pl: ~ri / E: licări¹] 1-3 Lumină (de slabă intensitate) (difuză sau) intermitentă Si: licăr (4), licăriș (1), licărit¹ (1-3), licăritură, (pop) licurici (8), (îvr) licureală. 4 (Reg) Fulgerare. 5 (Mun) Clipire. 6 (Reg) Mocnire a focului Si: licărit¹ (6). 7 Reflectare cu intermitență a luminii Si: licărit¹ (7), lucire, sclipire, strălucire. 8 (Fig) Manifestare. 9 (Reg) Mișcare rapidă și neregulată Si: licărit¹ (9). 10 (Mun) Producere a unei senzații dureroase bruște Si: licărit¹ (10), săgetare. 11 (Ban) Producere a unui fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului Si: licărit¹ (11). 12 (Mol; d. ape curgătoare) Producere a unui zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: clipocire¹ (1), licăriș (2), licărit¹ (12).

licura v vz licări¹ corectat(ă)

licuri v vz licări¹

LICĂRI, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice în șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: licăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licura (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licuri (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.

LICĂRIRE, licăriri, s. f. 1. Faptul de a licări; lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. V. scînteiere, pîlpîire. Stelele apărură deodată și sub licărirea lor Dunărea se arătă albă. GALACTION, O. I 198. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. O licărire de lumină se ivește ca o stea tremurătoare în fundul unei nopți de vară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 216. ◊ Fig. O licărire de nădejde îl înviora pentru cîteva clipe. BART, E. 345. 2. Sclipire, lucire, strălucire (a metalelor, pietrelor prețioase, obiectelor lucioase, ochilor etc.). Avea în ochi o licărire deznădăjduită. DUMITRIU, N. 111. Ochii ei îl învăluiră într-o licărire scurtă de bucurie. VORNIC, P. 49. Iar pe vechiul zid, pe care liliacu-atîrnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. MACEDONSKI, O. I 155. – Variantă: licurire (ODOBESCU, S. I 142) s. f.

A LICĂRI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină difuză și intermitentă. 2) fig. A apărea abia deslușit; a căpăta contururi vagi. /Orig. nec.

licărì v. 1. a luci; 2. a da puțină lumină. [Dintr’un primitiv lic (v. licurì), de unde și alicì].

licărire f. 1. lumină slabă; 2. fig. ușoară aparență: o licărire de speranță.

licurì v. a licări: izvoare zdrumicate peste pietre licurind EM.

licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abea maĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță.

licăríre f. Lumină slabă. Fig. Ușoară aparență: o licărire de speranță.

licurésc și -éz, V. licăresc.

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, 3 pl. licăresc, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licări (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 să licărească

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licări vb., ind. prez. 3 sg. licărește, imperf. 3 sg. licărea; conj. prez. 3 sg. și pl. licărească

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licăresc, -ream 1 imp.

licări (-resc, licărit), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu.

LICĂRI vb. 1. v. sclipi. 2. v. pâlpâi. 3. v. străluci.

LICĂRIRE s. v. sclipire.

licări vb. IV. intr. I 1 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) a bria, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. și pop.> a lumina, <pop.> a răsfulgera, <reg.> a sclipui³, <înv.> a steli, <fig.> a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele licăresc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului licărește în lumina soarelui. Zăpada licărește sub clarul de lună. 2 (despre foc, flăcări etc. sau despre lumina emanată de acestea) a pâlpâi, a sclipi, a tremura, a vibra, <pop.> a fâlfâi, <fig.> a palpita. Focul licărește în șemineu. Flăcările focului licăresc în întunericul nopții. 3 (despre ochi, privire) a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, a străfulgera, <fig.> a se aprinde, a arde. Îi licărea privirea când o întâlnea. 4 (reg.; despre oameni; adesea determ. prin „din ochi”, „din pleoape”) v. Clipi. 5 (med.; reg.; despre dureri fizice; adesea cu determ. introduse prin prep. „în”, „prin”) v. înjunghia. 6 (reg.; despre ape curgătoare) v. Clipoci¹. Murmura. Suna. Susura. Șopoti. Șușoti. Șușui. II fig. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <fig.> a emerge, a încolți, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a se lumina, a se naște, a răsări¹, <fig.; rar> a se împânzi, <fig.; pop.> a (se) împuia. Un surâs sfios licărește pe chipul ei.

licărire s.f. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. 2 licăr, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. II fig. <fig.> licăr, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare.

LICĂRI vb. 1. a clipi, a luci, a scapăra, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a pîlpîi, a sclipi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 3. a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.)

LICĂRIRE s. 1. licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)