Definiția cu ID-ul 917550:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LICĂRI, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice în șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: licăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licura (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licuri (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.