2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima.

LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima.

legitimare sf [At: HELIADE, O. I, 301 / Pl: ~mări / E: legitima] 1 (Jur) Acțiune juridică prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut din căsătorie Si: (asr) legitimație (1), recunoaștere. 2 (Îvr) Adopție a unui copil. 3 (Îvr) Recunoaștere a caracterului legitim (1) Si: (îvr) legitimație (4). 4 Dobândire a unui caracter legitim (1) Si: (rar) legitimizare. 5 Oficializare a unei căsătorii. 6 Justificare. 7 Motivare. 8 Dovedire a identității cuiva pe baza unui document oficial, a unei legitimații (7) etc. 9 (Înv; îs) Bilet (sau carte) de ~ Permis de liberă trecere Si: legitimație (4).

LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima; justificare. Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.

LEGITIMÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [< legitima].

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.

legitima [At: HELIADE, O. II, 301 / Pzi: ~mez / E: fr légitimer] 1 vt (Jur) A face o acțiune juridică în urma căreia un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil care este născut din căsătorie Si: a recunoaște. 2 vt (Îvr) A înfia un copil. 3 vt (Îvr) A adopta un copil. 4 vt (Rar) A da un caracter legitim (1). 5 vt (Rar) A face să dobândească un caracter legitim (1) Si: a legitimiza. 6 vt A oficializa o căsătorie. 7 vt A justifica. 8 vt A motiva. 9 vt A considera ceva îndreptățit. 10-11 vtr A-(și) dovedi identitatea pe baza unui document oficial, cu ajutorul unei legitimații (7) etc. Si: (îvr) a leghitimălui. 12 vt (Îvr) A verifica.

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.

LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].

LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)

A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer

legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legitimáre s. f., g.-d. art. legitimắrii; pl. legitimắri

legitimáre s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză

legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEGITIMÁRE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimare s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.

LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.

arată toate definițiile

Intrare: legitimare
legitimare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legitimare
  • legitimarea
plural
  • legitimări
  • legitimările
genitiv-dativ singular
  • legitimări
  • legitimării
plural
  • legitimări
  • legitimărilor
vocativ singular
plural
Intrare: legitima
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • legitima
  • legitimare
  • legitimat
  • legitimatu‑
  • legitimând
  • legitimându‑
singular plural
  • legitimea
  • legitimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • legitimez
(să)
  • legitimez
  • legitimam
  • legitimai
  • legitimasem
a II-a (tu)
  • legitimezi
(să)
  • legitimezi
  • legitimai
  • legitimași
  • legitimaseși
a III-a (el, ea)
  • legitimea
(să)
  • legitimeze
  • legitima
  • legitimă
  • legitimase
plural I (noi)
  • legitimăm
(să)
  • legitimăm
  • legitimam
  • legitimarăm
  • legitimaserăm
  • legitimasem
a II-a (voi)
  • legitimați
(să)
  • legitimați
  • legitimați
  • legitimarăți
  • legitimaserăți
  • legitimaseți
a III-a (ei, ele)
  • legitimea
(să)
  • legitimeze
  • legitimau
  • legitima
  • legitimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

legitimare

  • 1. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: justificare attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi legitima
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

legitima

etimologie: