legitimare sf [At: HELIADE, O. I, 301 / Pl: ~mări / E: legitima] 1 (Jur) Acțiune juridică prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut din căsătorie Si: (asr) legitimație (1), recunoaștere. 2 (Îvr) Adopție a unui copil. 3 (Îvr) Recunoaștere a caracterului legitim (1) Si: (îvr) legitimație (4). 4 Dobândire a unui caracter legitim (1) Si: (rar) legitimizare. 5 Oficializare a unei căsătorii. 6 Justificare. 7 Motivare. 8 Dovedire a identității cuiva pe baza unui document oficial, a unei legitimații (7) etc. 9 (Înv; îs) Bilet (sau carte) de ~ Permis de liberă trecere Si: legitimație (4).

LEGITIMARE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima; justificare. Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.

LEGITIMARE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [< legitima].

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

LEGITIMARE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificare, justificație, legitimitate, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio legitimare pentru decizia pe care a luat-o. 2 (jur.) <înv.> legitimație. Legitimarea este un act prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut în timpul căsătoriei.

legitimare s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.