leat^[1] sn [At: URECHE, L. 133 / V: let / Pl: ~uri (1, 2) și leți (3) / E: slv лѣто cf veleat] 1 (Înv; asr; liv) An. 2 (Înv; asr; liv) Dată. 3 (Fig) Vremuri. 4 (Fig) Timp. 5 (Fig) Vechime. 6 (Fig) Secol. 7 (Pop) Număr total al soldaților recrutați într-un anumit an Si: contingent. 8 (Pop; îe) A fi (de) (un) (același) ~ cu cineva A fi de aceeași vârstă cu cineva. 9 (Pex) Subunitate militară. 10 (Pan) Generație. 11 (Fam; îoc deșcă) Fiecare dintre soldații unui contingent nou. 12 (Pex) Soldat. 13 (Pex) Termen de adresare pentru un soldat Si: răcan, recrut. corectat(ă)

LEAT¹ s. m. (În armata din trecut) Denumire dată unui recrut sau unui soldat. Îi de la mine din sat. Și mă dușmănește amar. El, locotenent, eu, leat prost. CAMILAR, N. I 14. Glonțu n-alege de-i domn ofițer ori leat prost. C. PETRESCU, Î. II 11. Un dorobanț... vine vesel înaintea noastră. Nu ți-e urît aici, leat? îl întreb. VLAHUȚĂ, la TDRG.

LEAT², leaturi, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. An. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Pe o culme mai semeață a acelei coaste sta, pe la leatul 1508, cetățuia lui Dracea Armașul din Mănești. ODOBESCU, S. A. 83. 2. (Popular) Contingent. V-a luat leatul la oaste, nu? GALAN, Z. R. 31. După dînșii cot la cot Suiam orbiș, noi leatul tot. COȘBUC, P. II 41. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vîrstă, a fi de-o seamă.

LEAT ~uri n. 1) înv. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui; an. 2) Contingent în armată. ◊ A fi ~ cu cineva a fi de aceeași vârstă cu cineva. [Monosilabic] /<sl. lĕato

leat n. 1. număr ce arată data anului: au cumpărat la leat 1812 o hirtă de loc AL.; 2. dată preciză: câte degete am la mâini ’s tot leaturi de păgâni POP.; 3. în graiul soldățesc: cel ce a intrat în armată odată cu altul, soldat din acelaș an (în opozițiune cu deșcă). [Slav. LĬETO, an].

leat (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. lĕto, etate, an, timp; rus. lĕto, vară. V. letopiseț, veleat). Vechĭ. Data unuĭ an: la leatu 1504. Azĭ. Fam. S. m., pl. lețĭ. Soldat intrat în oaste odată cu altu (contemporan, camarad): tu eștĭ leat cu mine; ĭa stăĭ, măĭ leat! Soldat prost: treceaŭ niște lețĭ.

leaț^2[1] sn vz laț² corectat(ă)

leaț^1[1] sn [At: DEX / V: laț / Pl: nct^[2] / E: mg léc] Despicătură lungă și îngustă, adesea fasonată în patru muchii, folosită în tâmplărie. corectat(ă)

LAȚ¹ s. n. v. leaț.

LEAȚ, leațuri, s. n. Piesă lungă și îngustă de lemn, fasonată, de obicei, în patru muchii și folosită la lucrări de dulgherie și de tîmplărie. Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201. Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61. S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467. – Variantă: laț (DELAVRANCEA, S. 108) s. n.

LEAȚ ~uri n. Bucată lungă și subțire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie și la construcții; șipcă. /<ung. léc

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].

leaț n. pl. Mold. lațe (de brad).

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.

leaț n. V. leț.

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.

leat¹ (an; contingent) (înv., pop.) s. n., pl. leaturi

!leat² (soldat) (fam.) s. m., pl. leți

leat² (an, contingent) s. n., pl. leaturi

leat¹ (soldat) (fam.) s. m.

leat (soldat) s. m., pl. leți

leat (an, contingent) s. n., pl. leaturi

leaț s. n., pl. leațuri

leaț s. n., pl. leațuri

leaț s. n., pl. leațuri

leaț, pl. leațuri

LEAT s. v. an, contingent.

leat s. v. AN. CONTINGENT.

LEAȚ s. v. șipcă.

LEAȚ s. șipcă, (pop.) ostreț, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) șarampoi, (Olt. și Munt.) ștachetă, (prin Olt. și Ban.) ștează, (Bucov.) șulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)

leat (leaturi), s. n. – 1. An, dată. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, răcan. – 4. Soldat care aparține aceluiași contingent cu altul, camarad. Sl. lĕto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vŭ lĕto „în anul”, provine veleat (var. înv. văleat), s. n. (dată; loc, termen; viață). – Comp. letopiseț, s. n. (cronică, anale), din sl. lĕtopisĭcĭ. Cf. îndelete.

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).

leat, leaturi, s.n. – (înv.) 1. An, dată. 2. Contingent. Expr. a fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă, generație. 3. Camarad. – Din sl. lěto „etate, an, timp” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

leat, leaturi, s.n. – 1. An, dată. 2. Contingent. Expr. a fi leat cu cineva = a fi de aceiași vârstă, generație. 3. Camarad. – Din sl. lěto.

a fi leat cu cineva expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva.