Din totalul de 38 sunt afișate 20 definiții pentru latin, latină   declinări

LATÍN, -Ă, latini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație indo-europeană stabilită la sfârșitul milen. 2. î. H. În provincia Latium din Italia Centrală; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține Latiumului sau latinilor (1), privitor la Latium ori la latini; p. ext. care se referă la limba și la literatura romanilor sau care aparține acestora; latinesc. ◊ Limba latină (și substantivat, f.) = limba indo-europeană vorbită de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.

LATÍN, -Ă, latini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechiului ținut Latium din Italia sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține latinilor (1) sau Latiumului, privitor la latini sau la Latium; p. ext. care se referă la limba și la literatura romanilor sau care aparține acestora; latinesc. ◊ Limba latină (și substantivat, f.) = limba indo-europeană vorbită de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.

LATÍN2, -Ă, latini,-e, s. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechiului ținut Latium din Italia.

LATÍN1, -Ă, latini, -e, adj. Care se referă la Latium, care provine din acest ținut al Italiei antice, roman; p. ext. care se referă la limba și literatura romanilor. Constatăm... așa cum era de așteptat, că majoritatea cuvintelor din fondul nostru principal este de origine latină. GRAUR, F. L. 61. Înaintea patului o masă murdară al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. Gramaticii romîni au ajuns la caos călărind pe gramaticile latine. RUSSO, S. 54. ◊ Limba latină (sau substantivat, f., latina) = limba vorbită de romani. Noi am trăit în lume, latina neștiind. NEGRUZZI, S. II 177. Limba latină clasică v. clasic. Limba latină populară (sau, învechit, vulgară) v. vulgar. – Variantă: – létin, -ă adj.

latín adj. m., s. m., pl. latíni; adj. f., s. f. latínă, pl. latíne

latínă (limbă) s. f., g.-d. art. latínei

latín s. m., adj. m., pl. latíni; f. sg. latínă, g.-d. art. latínei, pl. latíne

latínă (limba) s. f., g.-d. art. latínei

LATÍN adj., s. v. catolic, romano-catolic.

LATÍN s., adj. 1. s., adj. roman. (Populație ~.) 2. adj. latinesc. (Limba ~.)

LATÍN adj. v. papal, roman.

LATÍNĂ s. (înv.) lătinie. (Carte scrisă în ~.)

LATÍN, -Ă adj. Din Lațiu. ♦ Roman; de origine romană. ♦ (Mar.) Velă latină = pânză triunghiulară învergată pe o antenă. [< lat. latinus].

LATÍN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care aparținea Romei antice. ◊ roman. ◊ (s. f.) limbă italică vorbită de romani. II. adj. arhitectură ~ă = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romană. ◊ (mar.) velă ~ă = pânză triunghiulară învergată pe o antenă. (< lat. latinus, fr. latin)

látin (latínă), adj. – Locuitor din Latium. Lat. latinus (sec. XVII). Este dublet al lui letin, s. m. (străin; eretic), din mag. latin, sb. latin și al lui latină, s. f. (străinătate; lume străină), cf. REW 4927. – Der. latinesc (var. înv. lătinesc, letinesc), adj. (latin); latinește, adv. (în latină); latinie (var. lătinie), s. f. (înv., latină), toate din sec. XVII; latinism, s. n.; latinist, s. m.; latinitate, s. f.; latiniza, vb. (a romaniza, a face latin), toate din sec. XIX.

LATÍN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a provinciei Latium din Italia centrală sau era originară din această provincie. /<lat. latinus, fr. latin

LATÍN1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de vechiul Latium; propriu vechiului Latium. 2) Care se referă la limba și literatura romanilor. /<lat. latinus, sl. latiné, ngr. latinos, fr. latin

LATÍNĂ f. mai ales art. Limba latinilor. /<lat. latinus, fr. latin

Cetatea Latinilor f. V. Orevița.

Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.