lastari sm vz lăstun

LĂSTĂRI, lăstăresc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.

lastan sm vz lăstun

lastariu sm vz lăstar¹

lastun sm vz lăstun

lasturn sm vz lăstun

lăstar¹ sm [At: (a. 1802) DOC. EC. 72 / V: (îrg) lastariu,^[1] (reg) ~ă sf (îrg) ~e, ~iu / Pl: ~i (pop, sn) ~e, (reg, sn) ~(i)uri / E: ngr βλαστάρι, bg ластар] 1 Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase. 2 (Prc) Ramură tânără de viță de vie. 3 (Reg) Altoi. 4 (Reg) Mugur. 5 (Mpl) Teren acoperit cu arbori tineri și tufe, crescuți în urma tăierii unei păduri Si: lăstăriș (2). 6 (Reg; șîs ~ sterp) Lăstar¹ (1) care apare pe lângă tulpina principală și care nu rodește. 7 (Olt; pex) Rădăcină care apare pe butucul de vie aproape de suprafața pământului și care, de obicei, se extirpă. 8 (Fig) Descendent. 9 (Reg) Ramură a coarnelor de cerb. 10 (Reg; sst) Pitulice (Troglodytes troglodytes).

lăstar² sn [At: LB / V: (îrg) ~iu / Pl: ~e, (rar, sm) ~i / E: ger Lastarm] 1 (Trs) Pârghie de lemn întrebuințată la ridicat piatra morii. 2 Bară de lemn cu care se acționează presa la teasc. 3 (Reg) Opritoare din lemn la car. 4 Bară de lemn cu care se blochează o intrare prin fixare de-a curmezișul. 5 Prăjină. 6 (Reg) Prăjină cu care se împinge barca pentru a o desprinde de mal. 7 (Trs) Butuc. 8 Ciocan la mină, pentru sfărâmat piatră auriferă. 9 (Reg; lpl) Funii care leagă proțapul de cruce la car.

lăstară sf vz lăstar¹

lăstare sm vz lăstar¹

lăstariu¹ sm vz lăstar¹

lăstariu² sn vz lăstar²

lăstări [At: ODOBESCU, S. III, 559 / Pzi: ~resc / E: lăstar¹] 1 vi (D. plante sau părți ale lor) A da lăstari¹ (1) Si: (pop) a înfrăți, (îvp) a odrăsli. 2 vi (Fig) A încolți. 3 vt A suprima lăstarii¹ (1) de prisos. 4 vt (Ban) A împleti din nuiele. 5 vt (Mun) A îndepărta unul de altul.

lăstor sm vz lăstun

lăstrun sm vz lăstun

lăstun sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 179 / V: (pop) lastan, lăstari, lasturn, las~, ~tor, (reg) ~trun, ~e, ~turn, (îvp) loston, lustron, lostug, los~, lus~, răs~, răstund, restun, restur / Pl: ~i / E: slv ластоуна] 1 (Șîc ~-alb, ~-de-casă, ~-de-sat) Pasăre migratoare din ordinul pashiformelor, asemănătoare cu rândunica, dar cu coada mai scurtă Si: (pop) râpar (Delichon urbica). 2 (Șîc ~-de-apă, ~-de-mal, ~-de-râpi) Pasăre migratoare cu spatele cafeniu-cenușiu și abdomenul alb care trăiește, mai ales, în vecinătatea apelor (Riparia riparia) Si: (pop) râpar. 3 (Orn; șîc ~-mare, ~-negru, ~-de-biserică, ~-de-mare) Drepnea (Cypselus apus). 4 (Îc) ~-de-ploaie Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 5 (Îc) ~-de-noapte Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pop; îe) A sta ~ pe capul cuiva A plictisi pe cineva prin insistență. 7 (Pop) Persoană care trăiește din munca altcuiva. 8 (Reg) Animal care nu aduce nici un folos. 9 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 10 (Zlg; îvr) Șobolan (Rattus norvegicus). 11 (Reg) Copil de țigan Si: puradel.

lăstune sm vz lăstun

lăsturn sm vz lăstun

lostan sm vz lăstun

loston² sm vz lăstun

lostov¹ sm vz lăstun

lostug sm vz lăstun

lostun² sm vz lăstun

losturn sm vz lăstun

lustron sm vz lăstun

lustun sm vz lăstun

vlăstar sn [At: BIBLIA (1688), 30¹/47 / V: (înv) ~e (Pl: ~tări) sf, (reg) vră~ / Pl: ~e, ~i sm / E: ngr βλαστάρι] 1 Ramură tânără, subțire și flexibilă, care se dezvoltă din rădăcină sau din tulpina unei plante lemnoase Si: lăstar, mladă, mlădiță. 2 (Fig) Descendent al unei familii.

vlăstar s.n., s.m. 1 (bot.) Ramură tînără, subțire și flexibilă, care se dezvoltă din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase (și care poate servi ca altoi); lăstar. În umbra ei pasc încă mieii ș-ajung vlăstarii brazi puternici (MACED.). ◊ Fig. Papa Ioan al XXII-lea porunci... să stîrpească din rădăcină toți vlăstarii ereziei din via Domnului (EMIN.). 2 Fig. Descendent, urmaș, coborîtor al unei familii. Patru copii, patru vlăstari ce creșteau din plin (D. ZAMF.). • pl. n. -e, m. -i. /<ngr. βλαστάρι.

LĂSTĂRI, lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.

LĂSTAR, lăstari, s. m. și lăstare, s. n. Ramură tînără care răsare din rădăcina sau din tulpina unei plante. Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211. Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162. Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248. ♦ (Mai ales la pl.) Copăcei tineri, crescuți, după tăierea unei păduri. Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.

LĂSTĂRI, lăstăresc, vb. IV. Intranz. A da lăstari. Pentru ca rădăcinile să nu lăstărească... s-a pus... sub pămînt un strat gros de var. GALAN, Z. R. 118. ◊ Fig. Dintr-o veridică și nemeșteșugită povestire va lăstări în mintea fiecăruia credința că în poporul romînesc... viază un simțămînt al datorințelor sale către țară. ODOBESCU, S. III 559. ◊ Tranz. Pădurea rasă de la fața pămîntului nu mai avea de unde lăstări arbore de soi bun. C. PETRESCU, A. 395.

LĂSTUN, lăstuni, s. m. Pasăre mică, asemănătoare cu rîndunica (Apus apus). Lăstunii din ajun făceau în jurul turlei bisericii aceleași cercuri, aceleași săgetări învălmășite, cu dulci țîrîiri cristaline. SADOVEANU, O. VII 208. Deasupra apelor săgetează lăstunii cu țipete ascuțite. C. PETRESCU, S. 42. Am stat tăcuți, cu gîndurile noastre Zburînd în depărtare cu lăstunii. D. BOTEZ, P. O. 71. ◊ Expr. A sta lăstun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se ține scai de cineva. Nu știe cum să scape de pacostea asta, care stă lăstun pe capu-i. VLAHUȚĂ, N. 17. – Variantă: lostun (SADOVEANU, M. C. 9) s. m.

LĂSTAR ~i m. 1) Ramură tânără care crește din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase; mladă; vlăstar. 2) la pl. Copăcei tineri, crescuți pe locul unde a fost tăiată pădurea. /<bulg. lastar

A LĂSTĂRI ~esc 1. intranz. (despre plante) A da lăstari. 2. tranz. (plante) A curăța, îndepărtând lăstarii de prisos. /Din lăștar

LĂSTUN ~i m. Pasăre migratoare de talie mică, asemănătoare cu rândunica, dar cu coada mai puțin bifurcată și cu o pată albă pe ea. * A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugăminți insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

lăstar m. 1. mugur de vie, viță tânără; 2. fig. descendenți [Serb. LASTAR]. V. vlăstar.

lăstarì v. 1. a scoate lăstari; 2. fig: a se naște.

lăstun m. rândunică albă pe pântece și cu aripi lungi (Hirundo urbica). [Slav. LASTUNA].

lăstár, V. vlăstar.

lăstún m. (vsl. lastunŭ, lastuna, un fel de rîndunică; pg. rus. lástovica, lástica, rîndunică). Un fel de rîndunică cu coada maĭ scurtă și fără pată roșie la gușă. (Îșĭ face cuĭbu închis și-ĭ lasă numaĭ o mică deschizătură). Mold. Fig. Om care așteaptă să fie hrănit de altu, parazit, lacom: a sta lăstun pe capu cuĭva, aŭ năpădit ca lăstuniĭ. V. bimbașa și talaghir.

vlăstár și lăstár m. și n., pl. e (ngr. vlastári, d. vgr. blastárion; bg. vlastár și lastár, vsl. vlastarĭ). Ramură răsărită de curînd: vlăstarĭ tinerĭ răsărițĭ din tulpinele unor giganțĭ trîntițĭ de furtună (A. Frunză, VR. 1922, 7, 77). Fig. Odraslă, progenitură: educarea tinerelor vlăstare, ultimu vlăstar al uneĭ familiĭ. Munt. Lăstăriș: staŭ la umbră în lăstar (Br.-Voĭn. Puĭul). – Și vlăstáre, f., pl. ărĭ.

vlăstărésc v. intr. (d. vlăstar). Daŭ vlăstarĭ, încolțesc, răsar: trunchĭu tăĭat vlăstărește. – Și lăst-.

lăstar s. m., pl. lăstari

lăstări (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstăresc, 3 sg. lăstărește, imperf. 1 lăstăream; conj. prez. 1 sg. să lăstăresc, 3 să lăstărească

lăstun s. m., pl. lăstuni

lăstar s. m., pl. lăstari

lăstări (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstăresc, imperf. 3 sg. lăstărea; conj. prez. 3 să lăstărească

lăstun s. m., pl. lăstuni

lăstar s. m., pl. lăstari

lăstări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăstăresc, imperf. 3 sg. lăstărea; conj. prez. 3 sg. și pl. lăstărească

lăstun s. m., pl. lăstuni

lăstar, -tare (mlădițe).

lăstun.

lăstun (lăstuni), s. m. – Pasăre, Hirundo rustica. Sl. lastunŭ, lastuna (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 54; DAR; Tiktin), era numele unei specii de rîndunică, cf. sl. lastovica „rîndunică”, bg., rus. lastovica, sb., cr. lastavica, Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 287, credea că acest cuvînt ar fi dacic, cf. alb. loš (cf. și Philippide, II, 720).

LĂSTÚN (< sl.) s. m. Specie de pasăre călătoare din ordinul paseriformelor, înrudită cu rândunica, dar mai mică și cu coada mai puțin despicată. ◊ L. de casă = pasăre călătoare cu penaj negru-lucios, iar pieptul și burta complet albe, având o lungime de c. 14 cm (Delichon urbica). Cuibărește adesea în colonii, lipindu-și cuibul sub streșini și cornișe; are o mare viteză de zbor (300 km/oră). ◊ L. de mal = pasăre de vară în România, lungă de c. 13 cm, cu penajul cafeniu-cenușiu pe partea dorsală, alb pe partea ventrală și cu o bandă cafenie transversală pe piept (Riparia riparia). Își construiește cuibul în maluri abrupte, săpând galerii adânci și constituind uneori colonii cu exemplare numeroase.

LĂSTAR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

LĂSTĂRI vb. (BOT.) (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a susiori. (Salcia ~.)

LĂSTUN s. (ORNIT.) 1. (Delichon urbica) (reg.) rândunică. 2. (Apus apus) (prin Bucov.) rândunea, rândunică-de-fereastră. 3. lăstun-de-mal (Riparia riparia) = (reg.) rândunică-de-apă, rândunică-de-lut, rândunică-de-pământ, rândunică-de pârâu, rândunică-de-ploaie.

lăstar² s.n. (reg.) 1 v. Băț. Coadă. Nuia. Prăjină. Vargă. 2 v. Buștean. Butuc. Buturugă. Ciot.

lăstar¹ s.m. I (bot.) 1 mladă, mlădiță, pui¹, rejeton, smicea, telom, vlăstar, <înv. și pop.> odraslă, <pop.> arin, odrăsluță, strămurare, <înv. și reg.> lujer, vreasc, <reg.> loază, mlădoacă, puiestru, strămuraș, <înv.> răsad. Plantele se înmulțesc prin semințe, lăstari sau bulbi. 2 lăstar acvatic = hidroblast. 3 (reg.) v. Altoi¹. Epibiont. 4 (reg.) v. Blastocarp. Mugur. Ochi¹. II fig. coborâtor, descendent, nepot, urmaș, <fig.> mlădiță, os, rejeton, viță, vlăstar, <fig.; rar> lujer, <fig.; înv. și reg.> surcea, <fig.; înv.> stâlpare. Este lăstar al unei cunoscute familii princiare.

lăstări vb. IV. intr. (bot.) 1 (despre plante sau despre părți ale lor) a înfrăți, <înv. și pop.> a odrăsli, <reg.> a otăvi, a pui², a susiori. Plantele care lăstăresc dau naștere unor tulpini secundare. După secerat, grâul furajer lăstărește pe miriște. 2 (rar; despre plante) v. Apărea. Arăta. Crește. Germina. Ieși. Ivi. Încolți. Miji. Răsări¹.

lăstun s.m. (ornit.) 1 (și lăstun-alb, lăstun-de-casă) Delichon urbica; <pop.> rândunea, rândunea-de-ploaie, rândunea-puturoasă, rândunică, rândunică-de-casă, rândunică-de-fereastră, rândunică-de-oraș, <reg.> loptoș, pietrar, prundar, râpar, strălunț. 2 (și lăstun-de-apă, lăstun-de-mal, lăstun-de-râpi) Riparia riparia; rândunică-de-apă, rândunică-de-lut, rândunică-de-mal, rândunică-de-pământ, rândunică-de-pârâu, rândunică-de-ploaie, <reg.> răscoi, râpar, scobar¹, sturz, țărmuraș, zvârdaică, zvârdaș. 3 Apus apus; <reg.> pescar, rândunea, rândunică-de-fereastră. 4 (pop.) lăstun-mare = lăstun-negru v. Drepnea (Cypselus apus). 5 (reg.) v. Codobatură. Prundar. Prundaș (Motacilla alba).

LĂSTAR s. (BOT.) mladă, mlădiță, smicea, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

LĂSTĂRI vb. (BOT.) (înv. și pop.) a odrăsli, (reg.) a susiori. (Salcia ~.)

LĂSTUN s. (ORNIT.) 1. (Delichon urbica) (reg.) rîndunică. 2. (Apus apus) (prin Bucov.) rîndunea, rîndunică-de-fereastră. 3. lăstun-de-mal (Riparia riparia) = (reg.) rîndunică-de-apă, rîndunică-de-lut, rîndunică-de-pămînt, rîndunică-de-pîrîu, rîndunică-de-ploaie.