laț

  • 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Luam paserea însîngerată, o aninam în lațurile torbei. SADOVEANU, O. I 361.
      surse: DLRLC
    • Laț pe gît îi potrivea. TEODORESCU, P. P. 540.
      surse: DLRLC
    • Să-l omoare, Cu laț de spînzurătoare. ALECSANDRI, P. P. 136.
      surse: DLRLC
  • 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Vîna... păsărelele cu lațul. ISPIRESCU, L. 123.
      surse: DLRLC
    • Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A întinde cuiva lațul sau un laț.
      surse: DLRLC expresie

etimologie:

leaț laț

  • 1. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: șipcă 3 exemple
    exemple
    • Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201.
      surse: DLRLC
    • Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61.
      surse: DLRLC
    • S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467.
      surse: DLRLC

etimologie:

17 definiții

LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlță. (~ de prins păsări, câini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

LAȚ s. v. coamă, creastă, culme.

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).

laț (láțuri), s. n.1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].

laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ].

laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS].

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s´a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s´a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.

LEAȚ ~uri n. Bucată lungă și subțire de lemn (de obicei în patru muchii) folosită în tâmplărie și la construcții; șipcă. /<ung. léc

leaț n. pl. Mold. lațe (de brad).

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ochéț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smîc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivíc, (înv.) mreájă, sî́lță. (~ de prins păsări, cîini.) 3. ștreang, (pop.) juvắț, (reg.) hăț, (înv.) arcán. (~ la capătul unei funii.)

laț s. v. COAMĂ. CREASTĂ. CULME.

LAȚ subst. 1. Lația, M., băn. (LB) [< Lațea]; Lățești, Lățăi ss.; Lațescu (Sd XVI); Boldur-Lățescu, fam., mold. 2. Lățatul b., 1512 (Glos). Cf. și blg. Лaцo sint. < Lazăr (Weig).

LEAȚ s. șipcă, (pop.) ostréț, (reg.) zăvór, (prin Bucov.) șarampói, (Olt. și Munt.) ștachétă, (prin Olt. și Ban.) șteáză, (Bucov.) șulumáchi, (Mold.) tabán, (prin Ban.) típlu. (~ la un gard.)

Intrare: laț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular laț lațul
plural lațuri lațurile
genitiv-dativ singular laț lațului
plural lațuri lațurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Laț
Laț
nume propriu (I3)
Intrare: leaț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular leaț leațul
plural leațuri leațurile
genitiv-dativ singular leaț leațului
plural leațuri leațurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular laț lațul
plural lațuri lațurile
genitiv-dativ singular laț lațului
plural lațuri lațurilor
vocativ singular
plural

15 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

LAȚ2 s. n. v. leaț.

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ2, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel ca să se poată strînge în jurul unui punct fix. Luam paserea însîngerată, o aninam în lațurile torbei. SADOVEANU, O. I 361. Laț pe gît îi potrivea. TEODORESCU, P. P. 540. Să-l omoare, Cu laț de spînzurătoare. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Ochi de sfoară, de sîrmă etc. cu care se prind păsări și animale mici. V. cursă. Vîna... păsărelele cu lațul. ISPIRESCU, L. 123. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊ Expr. A întinde cuiva lațul sau un laț v. întinde.

LAȚ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăț. /<lat. laceus

LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.

LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.

LEAȚ, leațuri, s. n. Piesă lungă și îngustă de lemn, fasonată, de obicei, în patru muchii și folosită la lucrări de dulgherie și de tîmplărie. Înconjurară o împrejmuire de leațuri. C. PETRESCU, Î. II 201. Patru leațuri cioplite frumos și încheiate laolaltă. SLAVICI, N. I 61. S-a tăiat un parchet, s-a făcut grinzi, căpriori, leațuri. I. IONESCU, P. 467. – Variantă: laț (DELAVRANCEA, S. 108) s. n.

leaț s. n., pl. leáțuri