2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

LAȚ2 s. n. v. leaț.

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ1, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ2, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel ca să se poată strînge în jurul unui punct fix. Luam paserea însîngerată, o aninam în lațurile torbei. SADOVEANU, O. I 361. Laț pe gît îi potrivea. TEODORESCU, P. P. 540. Să-l omoare, Cu laț de spînzurătoare. ALECSANDRI, P. P. 136. 2. Ochi de sfoară, de sîrmă etc. cu care se prind păsări și animale mici. V. cursă. Vîna... păsărelele cu lațul. ISPIRESCU, L. 123. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊ Expr. A întinde cuiva lațul sau un laț v. întinde.

LAȚ s. v. coamă, creastă, culme.

LAȚ s. 1. ochi, (reg.) ocheț. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. și Mold.) șfac, (prin Olt. și Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlță. (~ de prins păsări, câini.) 3. ștreang, (pop.) juvăț, (reg.) hăț, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

laț (láțuri), s. n.1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).

LAȚ ~uri n. 1) Ochi format prin înnodarea capătului unei funii sau sfori, care se poate strânge în jurul unui punct fix. 2) Instrument pentru prins păsări sau animale, format dintr-un ochi de sfoară sau de sârmă; juvăț. /<lat. laceus

laț n. 1. (pl. lațe), ochiu de funie sau de fier spre a prinde ceva: a pune lațul de gât; 2. fig. cursă: a cădea, a prinde în laț; 3. pl. a) lână prinsă prin spini (din lâna oilor); b) plete de păr fălfăitor, [Lat. LAQUEUS].

laț m. (pl. lați) 1. bucată de lemn lungă și subțire; 2. pl. scânduri ce se pun pe căpriorii învelitorii. [Sas. LAZ = germ. LATTE].

laț m. Tr. foaie la pânză: poale din șese lați. [Nemț. LATZ].

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s´a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s´a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.

LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.

LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.

Intrare: Laț
Laț
nume propriu (I3)
Intrare: leaț
leaț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular leaț leațul
plural leațuri leațurile
genitiv-dativ singular leaț leațului
plural leațuri leațurilor
vocativ singular
plural
laț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular laț lațul
plural lațuri lațurile
genitiv-dativ singular laț lațului
plural lațuri lațurilor
vocativ singular
plural