3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

juruire sf [At: VARLAAM, C. 180 / V: (reg) giu~ / Pl: ~ri / E: jurui1] (Îrg) 1 Logodire. 2 Făgăduire de soț sau soție. 3 Călugărire. 4 Luare a unui angajament solemn în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 5 Promitere în mod solemn. 6 Legare prin jurământ (4). 7 Vrăjire.

JURUIRE s.f. (Mold.) Făgăduință. Și să apropie vreamea giuruirei ce să giurasă Dumnedzău lui Avram. AP. 1646, 20r; cf. VARLAAM. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruit, juruită. Cf. făgadă, făgădaș, făgăduială, juruință, juruită.

JURUÍ2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. – Jur2 + suf. -ui.

JURUÍ2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. – Jur2 + suf. -ui.

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

jurui1 [At: COD. VOR. 66/12 / V: ~i, (reg) giurăi / Pzi: ~esc / E: mg gyürüzni] (Îrg) 1-2 vtr A (se) logodi. 3 vt A făgădui de soț (sau soție). 4-5 vtr A (se) călugări. 6 vr A-și lua angajamentul solemn față de Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 7 vt A promite în mod solemn. 8 vr A se lega prin jurământ (1). 9 vi A vrăji.

jurui2 vt [At: DA / V: (reg) giu~ / Pzi: ~esc / E: jur1] (Rar) A face să se rotească Si: (reg) a învolbura.

JURUÍ2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A face să se învîrtească în cercuri. (Cu pronunțare regională) Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A făgădui în mod solemn, a promite să faci pe voie cuiva sau să dai cuiva ceva. V. jura. Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74. Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115. (Cu pronunțare regională) Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău! PĂUN-PINCIO, P. 58. ♦ A făgădui (de soție). Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279. ♦ Refl. A se lega prin jurămînt. Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577.

GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învârtească; a învârteji, a învolbura. – Din giur (= jur).

A SE JURUÍ mă ~iésc intranz. A se angaja prin jurământ; a se jura. /<ung. gyürüzni

A JURUÍ ~iésc tranz. 1) (bunuri materiale) A promite în mod public și solemn. 2) (tineri pentru căsătorie) A făgădui de soț sau soție. /<ung. gyürüzni

JURUI vb. (Mold.) 1. A făgădui de soție. Sora lui craiu, Elisafta, ce i-o giuruise Alexandru-Crai. URECHE. 2. A făgădui. A: Și giurui că-i va da lui ocină. AP. 1646, 18v. Viiața iaste neștiută, Și pînă la ce vreme iaste giuruită. CVL, 15 ; cf. VARLAAM; PRAV.DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; CD 1698, 4v, 5r, 26v, 42r; N. COSTIN; CI, 171, 173; NCCD (gl.); NECULCE, apud TEW; CD 1770, 5r, 52v; E 1779, 13r. // B: De nevoie se juruiesc mult cu cuvîntul, iar cu lucrul nu iaste nimic. E ante 1704, 26r; cf. CRON. 1687, 31r. Etimologie: magh. gyürü, cf. gyürüzni. Vezi și juruință, juruire, juruit, juruită. Cf. credința, încredinți.

juruí v. 1. a promite solemn: juruiește-i cerul și pământul CR.; 2. a se devota. [V. jurà].

juruĭésc v. tr. (d. jur 2). Promit solemn. V. refl. Mă promit solemn, mă consacrez: s’a juruit călugăriiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

juruí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiésc, imperf. 3 sg. juruiá; conj. prez. 3 să juruiáscă

juruí (a făgădui, a roti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiésc, imperf. 3 sg. juruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. juruiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JURUÍ vb. v. angaja, făgădui, îndatora, însărcina, jura, logodi, obliga, promite.

jurui vb. v. ANGAJA. FĂGĂDUI. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. JURA. LOGODI. OBLIGA. PROMITE.

arată toate definițiile

Intrare: juruire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruire
  • juruirea
plural
  • juruiri
  • juruirile
genitiv-dativ singular
  • juruiri
  • juruirii
plural
  • juruiri
  • juruirilor
vocativ singular
plural
giuruire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giuruire
  • giuruirea
plural
  • giuruiri
  • giuruirile
genitiv-dativ singular
  • giuruiri
  • giuruirii
plural
  • giuruiri
  • giuruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: jurui (făgădui)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jurui
  • juruire
  • juruit
  • juruitu‑
  • juruind
  • juruindu‑
singular plural
  • juruiește
  • juruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • juruiesc
(să)
  • juruiesc
  • juruiam
  • juruii
  • juruisem
a II-a (tu)
  • juruiești
(să)
  • juruiești
  • juruiai
  • juruiși
  • juruiseși
a III-a (el, ea)
  • juruiește
(să)
  • juruiască
  • juruia
  • jurui
  • juruise
plural I (noi)
  • juruim
(să)
  • juruim
  • juruiam
  • juruirăm
  • juruiserăm
  • juruisem
a II-a (voi)
  • juruiți
(să)
  • juruiți
  • juruiați
  • juruirăți
  • juruiserăți
  • juruiseți
a III-a (ei, ele)
  • juruiesc
(să)
  • juruiască
  • juruiau
  • jurui
  • juruiseră
Intrare: jurui (roti)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jurui
  • juruire
  • juruit
  • juruitu‑
  • juruind
  • juruindu‑
singular plural
  • juruiește
  • juruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • juruiesc
(să)
  • juruiesc
  • juruiam
  • juruii
  • juruisem
a II-a (tu)
  • juruiești
(să)
  • juruiești
  • juruiai
  • juruiși
  • juruiseși
a III-a (el, ea)
  • juruiește
(să)
  • juruiască
  • juruia
  • jurui
  • juruise
plural I (noi)
  • juruim
(să)
  • juruim
  • juruiam
  • juruirăm
  • juruiserăm
  • juruisem
a II-a (voi)
  • juruiți
(să)
  • juruiți
  • juruiați
  • juruirăți
  • juruiserăți
  • juruiseți
a III-a (ei, ele)
  • juruiesc
(să)
  • juruiască
  • juruiau
  • jurui
  • juruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

juruire giuruire

etimologie:

giurui juruire

etimologie:

  • giur (= jur).
    surse: DLRM

jurui (făgădui)

  • 1. învechit regional A promite în mod solemn.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: făgădui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74.
      surse: DLRLC
    • Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău! PĂUN-PINCIO, P. 58.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A făgădui ca soț (sau soție).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se lega prin jurământ; a se jura.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577.
        surse: DLRLC

etimologie:

jurui (roti)

  • 1. rar A face să se rotească, să se învârtească în cercuri.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • cu pronunțare regională Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.
      surse: DLRLC

etimologie: